Dorohoiul de altădată, în imagini vechi
Dorohoi se află în județul Botoșani, regiunea istorică Moldova.
Scurtă istorie a Dorohoiului
Prima atestare documentară a Dorohoiului datează din 1407.
Vezi filmul Vatra MCP cu Dorohoiul vechi, de altădată
În anul 1407 domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun, încheie la Liov un tratat cu Vladislav Iagello, regele Poloniei, tratat care este semnat şi de boierul Mihail Dorohoianul.
Dorohoiul are o istorie bogată, fiind menționat pentru prima dată ca punct vamal în 1408.
În 1495, Ștefan cel Mare construiește Biserica Sf. Nicolae, iar în secolul XV, Dorohoiul devine centrul administrativ al Moldovei de nord. Orașul suferă numeroase prădări, fiind devastat de poloni și tătari, pierzând treptat din importanță.
În 1857, Mihail Kogălniceanu susține cauza românilor în Divanul ad-hoc, iar dorohoienii își aduc sontribuția în Războiul de Independență.
Dezvoltarea modernă începe în 1896 cu inaugurarea căii ferate Dorohoi-Iași, iar în 1959 orașul este electrificat. În 1968, devine parte a județului Botoșani, iar din 1994 este declarat municipiu.
Poze vechi cu Dorohoiul de altădată
Atracții, Monumente și Obiective din Dorohoi
- Biserica "Sf. Nicolae" din Călinești-Bucecea, lăcaș de cult ortodox ctitorit în 1813 de vornicul Costache Miclescu în satul Călinești, suburbie a orașului Bucecea.
- Muzeul Memorial „George Enescu”
- Biserica de lemn din Dorohoi cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", construcție 1779, monument istoric.
- Muzeul de Științele Naturii - fosta prefectură Dorohoi
- Ansamblul Bisericii Domnești din Dorohoi: Biserica "Sf. Nicolae" (1495) și turn-clopotniță (secolul XVIII).
- Biserica de lemn "Adormirea Maicii Domnului" din satul Brăești, lăcaș de cult ridicat în anul 1745.
- Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a mănăstirii Gorovei, monument istoric.
- Capela Sfântul Teodor Sicheotul din Stâncești - monument istoric construit în anul 1837 de vornicul Alexandru Callimachi.
- Schitul Oneaga din satul omonim, înființat în 1780 de clucerul Neculai Cristescu, desființat în 1862 și reînființat în 1994.
Personalități din Dorohoi
- Theodor V. Ionescu (1899-1988), fizician
- Theodor Criveanu (1900-1988), ofițer, "drept între popoare"
- Octavian Cotescu (1931-1985), actor
- Ștefan Tapalagă (1933-1994), actor
- Rodica Tapalagă (1939-2010), actriță
- Dan Condurache (n. 1952), actor
- Gabriel Pintilei (n. 1978), actor
- Octavian Strunilă (n. 1981), actor