Descoperă calendarul tradițiilor și sărbătorilor vechi românești.

Istorii și credințe, ritualuri și superstiții, povești, mituri și legende.

Obiceiuri de nuntă la români. Bărbieritul mirelui. Adusul apei. Punerea betelii

|
326 vizualizări

După parcurgerea etapei de pregătire a nunții, începe ceremonialul nunții propriu zise care durează 3-4 zile, în funcție de zona etnofolclorică. Așa cum este descrisă în lucrarea NUNTA ÎN JUDEȚUL VÂLCEA, autor Gheorghe Fira, nunta începea de vineri sau sâmbătă după masa şi se termina luni înainte de masă, punctul culminant fiind duminica.
Actorii ceremonialului erau: mirele , mireasa, socrii mari (părinții mirelui), socrii mici (părinții miresei), nașul, nașa, chemătorii )cei care fac invitațiile la nuntă, brădarul (flăcăul care duce bradul de la mire la mireasă), colăcerul (cel care spune „colăcăria” la sosirea alaiului mirelui Ia casa miresei), slăbarul (flăcăul care poartă salba şi i-o pune miresei), pocîndzăreasa (femeia bătrână care pregătește şi încarcă zestrea miresei), vădrarul (un tânăr văr de al miresei care o ajută să ia apă cu vadra), chelarul (cel care îngrijește de cămară), bucătarul, privighetorul (care supraveghează servitul la masă), alergătorii (oamenii care servesc la masă), lăutarii, flăcăii prieteni ai mirelui, prietenele miresei şi nuntașii.
Momentele principale ale ceremonialului de nuntă propriu zis erau bărbieritul mirelui, adusul apei, punerea betelii, venirea mirelui cu alai la casa miresei, colăceiile, jocul bradului, punerea salbei, iertăciunea, încărcatul zestrei, vădrăritul, plecarea la cununie, cununia, întoarcerea cu alai de la cununie, masa mare, darurile, hora miresei, luarea betelii, zorile.

Bărbieritul mirelui
Bărbieritul mirelui era de fapt gătirea de nuntă a acestuia şi avea loc duminică dimineața. Mirele era așezat pe un scaun în mijlocul odăii, înconjurat de flăcăi prieteni. Unul dintre ei îl bărbierește, iar lăutarii cântă:

„Frunzuliță frunză creață
Duminecă dimineață
Mândră zi s’a mai ivit,
Mândru soare-a răsărit
Şi pe mire l-am gătit
Nu știu, soare-a răsărit
Ori mirele a ’nflorit,
Că frumos mai e gătit
Cu podoaba târgului,
Cu mireasma câmpului.
Cu căciulă brumărie,
Cu cunună argintie.
L’am gătit la mănăstire
Şi i-am pus numele mire;
L’am gătit de cununie,
Ca să-şi capete soție.
Şi soție şi nevastă.
De noi să se despărţească,
Şi nevasta şi femeia
Ziua bună să şi-o ia
De la strat cu busuioc
De la flăcăii din joc,
De la strat cu garofițe,
De la mândrele fetițe.”

După bărbierit mirele se îmbracă cu cămașa cusută de mireasă și își pune în piept «floarea de târg» cu beteală. Se sărută cu toți flăcăii.

Adusul apei
Pe când mirele se bărbierește, la mireasă s-au adunat, de asemenea, rudele şi cei chemați. Se pregătesc batistele şi buchețelele de beteală pentru flăcăi, cămașa soacrei şi a socrului, darurile ce se vor împărți la masa mare. Apoi se aduce apa. De capătul unui resteu de la jugul boilor se leagă o batistă, iar resteul se bagă pe urechile unei vedre. Ținând fiecare de un capăt al resteului, mireasa şi un flăcău (vădrarul) se duc cu vadra la fântână. Lăutarii cântă:

„Foaie verde ş’o alună,
Hai, mireasă, la fântână
Cu vedrița toată lună,
Să aducem apă bună,
Apă bună şi sfințită
De la Domnul dăruită,
Să stropim ograda ’n jos.
Să-ţi vie mire voios (…)
Să stropim ograda ’n cruce.
Că mirele tot te-a duce,
Te-a duce cu buchețele,
C'o să-i eşi din floricele.”

La fântână flăcăul umple vadra şi împreună cu mireasa o aduce în mijlocul curții. Iau apă cu mâna şi stropesc spre răsărit, apus, miază-zi şi miază-noapte, potrivind ca să mai rămâie puțină apă în vadră. Fetele sar şi se stropesc una pe alta, în față şi pe cap, ca să se mărite mai repede. Apoi se face horă în jurul vedrei goale. Vădrarul joacă cu mireasa în mijlocul horei dând ocol de mai multe ori vedrei. Când lăutarul va da chiote, datoria lui este de a lua repede batista de la vadră, altfel i-o ia altul şi rămâne de râsul tuturor. Pe urmă hora se sparge. Mireasa fuge în casă. Tatăl ei, cu plosca cu rachiu îndulcit, cinstește flăcăii şi fetele.

Punerea betelii
De acum fetele încep a găti mireasa. Ii pun cămașă cu flori şi rochia de mireasă, o încalță cu pantofi sau ghete cumpărate de ginere, îi încing mijlocul cu bete frumoase, îi împletesc părul în două coade date peste cap, răsucind zulufii pe fus. Peste rochie mireasa îmbracă un ilic de aba cu flori, un cojocel sau o scurteică de mătase. Apoi se aşează pe un scaun în faţa oglinzii, iar celelalte fete împrejur îi potrivesc lămâița, beteala, sovonul (voalul) şi flori de mușcată. Lămâița se prinde pe păr deasupra frunții, iar beteala lângă lămâiță, astfel ca să acopere capul şi spatele până aproape de marginea rochiei. Sovonul, încrețit la o margine pe măsura capului, cade peste peteală. De când fetele încep a așeza lămâița, beteala şi sovonul, lăutarii cântă:

„Frunză verde mătăcină (roiniță n.n.),
la-ţi, mireasă, ziua bună,
la-ţi, mireasă, ziua bună,
De la fraţi, de la surori,
De la grădina cu flori,
De la strat de busuioc,
De la fetele din joc,
De la frunza cea de brad,
De la puiul cel lăsat,
De la frunza cea de nuc.
— Rămâi, maică, eu mă duc.
Plângi, mireasă, te omoară,
Că n’ai mai pune beteală.
Nici la coade floricele.
Nici în degete inele.
Şi nici în urechi cercei.
Nici n’ai ședea cu flăcăi.
Cununița ta cea verde.
Cum te scoate dintre fete
Şi te dă între neveste!
Şi cununa cea de flori
Te pune între nurori.
Cântați, fete, şi horiți.
Până sunteți la părinți.
Cântați, fete, horele
Şi vă purtați florile.
După ce v’aţi mărita,
Horile n’ăţi mai juca.
Florile n’ăţi mai purta.
Copiliţă cu părinţi.
La ce focul te măriți.
Că mila de la părinţi
Anevoie-ai ş’o mai uiți.
Că mila de la străini
Ca gardul de mărăcini.
Şi mila de la bărbat
Ca frunza de plop uscat.
Când gândești să te umbrești.
Tot mai rău te dogorești.
Când gândești să trăeşti bine,
Atuncia e vai de tine.
Săriţi, flori, de ’mbobociţi.
Că mie nu-mi trebuiţi,
Până eri cu fetele.
Azi sunt cu nevestele.
Bate, vântule, prin munți,
Ado-mi dor de la părinţi;
Bate-mi, vântule, prin flori,
Ado-mi dor de la surori;
Bate, vântule, prin brazi,
Şi-mi ado dor de la fraţi.”

Scopul lăutarului în clipa aceasta este de a aduce pe mireasă şi pe ceilalți la lacrimi şi întotdeauna reușește. Flăcăii de afară dau chiote de veselie. Lăutarii se aleg cu batiste şi laude, că au făcut mireasa să plângă. Pe urmă toată lumea trece la masă.

Merită să afli și despre

Sugestii: