Arhitectura populară din lemn în județul Vaslui. Materiale, tehnici constructive și expresii arhitecturale
Arhitectura populară din lemn a reprezentat una dintre cele mai vechi și mai bine adaptate forme de construire din spațiul actualului județ Vaslui.
Abundența pădurilor și prezența unor comunități stabile încă din cele mai vechi timpuri au favorizat dezvoltarea unei arhitecturi bazate pe folosirea lemnului, material care a răspuns atât cerințelor funcționale, cât și celor estetice.
În mediul răzeșesc al satelor libere, casa și biserica au devenit principalele expresii ale culturii constructive locale, reflectând experiența acumulată în prelucrarea lemnului și transmiterea unor tehnici tradiționale de la o generație la alta.
Civilizația lemnului și apariția arhitecturii tradiționale
În vechile comunități din Țara de Jos, agricultura itinerantă și procesul continuu de defrișare au determinat o cunoaștere aprofundată a esențelor lemnoase și a posibilităților lor constructive. Practici precum lăzuirea, arderea, runcul sau jăriștea au fost asociate cu extinderea terenurilor agricole, dar și cu valorificarea lemnului rezultat. În acest context s-a format o adevărată civilizație a lemnului, în care materialul a fost utilizat atât pentru locuințe, cât și pentru edificiile religioase.
Vezi secțiunea Case de la sat din Vaslui
Descoperirile arheologice au demonstrat vechimea construcțiilor din lemn, iar cercetările au evidențiat existența a două sisteme constructive principale: tehnica fachwerk, bazată pe împletitura de nuiele susținută de o structură din lemn, și tehnica blockbau, realizată prin suprapunerea orizontală a bârnelor groase, cu sau fără lipitură de lut. Dintre acestea, sistemul blockbau a devenit soluția constructivă dominantă în arhitectura tradițională din lemn a zonei.
Materialele utilizate în construcție
Lemnul a constituit principalul material folosit la ridicarea bisericilor și a construcțiilor gospodărești, fără a exclude utilizarea pământului, lutului sau pietrei în anumite elemente constructive. Bisericile erau ridicate din bârne de stejar, așezate pe tălpi din lemn sprijinite pe pietre mari de râu. Fațadele puteau fi placate cu scândură de brad sau acoperite cu șindrilă, atât pentru protecția pereților, cât și pentru uniformizarea aspectului exterior.
Învelitorile reflectau resursele disponibile în fiecare comunitate. Acoperișurile erau realizate în două sau patru ape și puteau fi acoperite cu paie, curpeni de viță-de-vie, fân, rogoz, stuf, scânduri dispuse orizontal sau șindrilă, denumită local și „chiorpecă”. Diversitatea materialelor demonstra adaptarea tehnicilor constructive la mediul natural și la posibilitățile economice ale comunităților.
Tehnicile tradiționale de construire
Sistemul constructiv era bazat pe suprapunerea bârnelor în cununi orizontale, îmbinate la colțuri prin chiotori drepte sau în coadă de rândunică. Fixarea elementelor se realiza prin cepuri din lemn de tisă sau prin cuie din lemn, iar găurile necesare erau executate cu sfredelul. Îmbinările urmăreau obținerea unei structuri stabile și rezistente, fără utilizarea metalului în principalele elemente constructive.
O imagine detaliată asupra modului de lucru este oferită de zapisul dulgherului Toader Hăulică din anul 1822, întocmit cu ocazia construirii bisericii „Sfântul Spiridon” din Bârlad. Documentul prevedea ca meșterul să participe la alegerea și tăierea lemnului în pădure, să coordoneze prelucrarea acestuia, să execute pardoseala din scânduri groase de stejar, să realizeze stranele din lemn de tei, ușile, legăturile interioare din plop sau tei și întreaga șarpantă, inclusiv montarea șindrilei. Toate lucrările trebuiau executate „bun, cioplit bine, încheiat bine”, fără abateri de la învoiala stabilită.
Evoluția arhitecturii din lemn
Bisericile de lemn din județul Vaslui au fost datate între secolele al XV-lea și al XIX-lea. Multe dintre ele au suferit transformări succesive sau au fost mutate dintr-o localitate în alta, ceea ce a făcut dificilă reconstituirea aspectului lor inițial. Totuși, izvoarele documentare, inscripțiile, tradiția orală și mărturiile călătorilor au confirmat existența unei tradiții constructive continue pe întreg parcursul acestei perioade.
Numărul mare al construcțiilor din lemn din perioada medievală a fost influențat și de contextul politic. Interdicția ridicării curților și caselor fortificate din piatră a favorizat folosirea lemnului atât pentru locuințe, cât și pentru edificiile religioase.
În aceste condiții, actul ctitoriei a devenit una dintre principalele modalități prin care comunitățile răzeșești, boierii sau mănăstirile și-au afirmat poziția socială și spirituală. Dezvoltarea economică a Vasluiului și a Bârladului în secolele al XV-lea și al XVI-lea a contribuit la intensificarea acestui fenomen.
Tipologia planurilor constructive
Arhitectura religioasă din lemn a județului Vaslui a cunoscut o diversitate de soluții planimetrice. Au fost întâlnite biserici cu navă dreptunghiulară și absidă poligonală decroșată, variante cu pronaos absidat, planuri dreptunghiulare cu altar poligonal și numeroase exemple de plan triconc, acesta devenind tipologia dominantă în zonă. În mod izolat a fost identificat și planul treflat.
Numeroase biserici din județ au ilustrat aceste variante constructive, fiecare adaptând tipul de plan la dimensiunea edificiului și la cerințele comunității.
Clopotnițele erau, de regulă, separate de corpul bisericii, iar delimitarea dintre pronaos și naos era realizată prin doi sau patru stâlpi. Bolțile semicilindrice și cele poligonale cu nervuri reprezentau soluțiile constructive cele mai răspândite, acestea permițând acoperirea unor suprafețe mari cu un consum redus de material. În unele cazuri, bolțile ajungeau până la 21 de laturi, reflectând influența arhitecturii de zid asupra construcțiilor din lemn.
Ornamentica și expresia artistică
Valoarea estetică a edificiilor nu era dată doar de ornament, ci și de modul de îmbinare și cioplire a bârnelor, de proporțiile construcției și de soluțiile tehnice adoptate. Consolele în trepte, îmbinarea costoroavelor cu fruntar, prezența pridvorului și fațadele protejate cu șindrilă contribuiau la unitatea arhitecturală a monumentului.
Repertoriul decorativ era dominat de motive geometrice și fitomorfe, multe dintre ele având origini simbolice și magico-religioase.
Rozeta solară, laleaua, vița-de-vie și glastra cu flori apăreau frecvent în decorul ferestrelor, al portalurilor, al cornișelor și al soclurilor. În interior, ornamentația era concentrată asupra stâlpilor dintre pronaos și naos, asupra bolților, mobilierului și catapetesmei.
Brâul în frânghie, simplu sau dublu, ocnițele și motivul dinților de lup completau decorul exterior, ilustrând influențe provenite din arhitectura de zid. Totodată, meșterii au realizat soluții ingenioase pentru uși, ferestre, sisteme de închidere, strane, sfeșnice, cruci și chivoturi, demonstrând existența unei tradiții locale bine dezvoltate și a unor dulgheri specializați, considerați precursorii arhitecților populari de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Arhitectura populară din lemn a județului Vaslui a reprezentat rezultatul unei tradiții constructive îndelungate, întemeiate pe valorificarea resurselor locale și pe perfecționarea continuă a tehnicilor de prelucrare a lemnului. Sistemele de îmbinare, tipurile de plan, soluțiile de boltire și repertoriul ornamental au demonstrat existența unei arhitecturi coerente, în care funcționalitatea și expresia artistică s-au aflat într-un echilibru permanent.
Caracterul perisabil al materialului a făcut ca numeroase monumente să dispară, însă edificiile păstrate au rămas mărturii ale unei civilizații a lemnului care a definit timp de secole peisajul construit al satelor din Moldova.
Bibliografie
Doina Rotaru, Constantin Aghion, „Contribuții privind arhitectura populară în lemn din județul Vaslui”, Acta Moldaviae Meridionalis, vol. VII–VIII, 1985–1986, Muzeul Județean Vaslui
Știi mai multe despre Arhitectura populară din lemn în județul Vaslui. Materiale, tehnici constructive și expresii arhitecturale? Spune și altora!