Ornamentația arhitecturii caselor tradiționale vâlcene
Spre deosebire de crestăturile întâlnite în Gorj, care fragmentează și decorează bogat volumele construcției, ciopliturile vâlcene urmăreau în principal modelarea volumelor.
Ornamentația se realiza prin împărțirea stâlpilor în tronsoane octaedrice, separate uneori prin brățări și ușor teșite pe muchii. Lemnăria sculptată era întâlnită cu precădere în centrul și nord-vestul microregiunii.
Casă din Pietrari, cu săli la ambele niveluri, deschise lateral prin goluri ușor arcuite în ante de zidărie. La parter, stâlpi și parapet de zidărie, iar la etaj, stâlpi de lemn și pălimar din scânduri fin traforate, cu elemente florale.
Decorația în tencuială
În partea estică a microregiunii, ornamentația caselor vechi era realizată în tencuială albă, uneori colorată.
Printre motivele decorative utilizate se regăseau:
- cercul dințat în interiorul căruia era înscris un hexagon stelat alcătuit din arce de cerc, simbolizând soarele;
- siluete de păsări;
- motive vegetale stilizate, dintre care cele mai frecvente erau bradul și vița-de-vie;
- „brădulețul”, reprezentat în glastre sau cu rădăcini, amplasat pe fațada orientată spre drum;
- motive geometrice și frize ornamentale;
- numele proprietarului și anul construcției;
- Prispa și foișorul ca elemente ornamentale
Aspectul decorativ al casei vechi vâlcene nu era determinat numai de ornamentația aplicată, ci și de compoziția volumelor construcției. Raportul dintre încăperi, soclu, prispă și foișor conferea locuinței expresivitatea plastică specifică.
Prispa sau sala și foișorul îndeplineau simultan rol constructiv, funcțional și ornamental. Acestea făceau legătura dintre corpul principal al casei și ornamentația de detaliu reprezentată de ciopliturile în lemn și decorul în tencuială.
Stâlpii subțiri ai prispei și foișorului, sculptați sau simpli, erau amplasați la distanțe ușor inegale, lăsând să se întrevadă corpul casei din spatele lor.
Foișorul tradițional vâlcean
Foișorul vechi avea plan pătrat și era integrat în volumul casei și al prispei. Cele trei laturi libere erau prevăzute cu câte două deschideri, astfel încât fațada prezenta un plin în ax.
În mod obișnuit, foișorul era amplasat în partea stângă a casei, privită din față. Acoperișul său era realizat în trei ape, cu aceeași pantă și la același nivel cu acoperișul locuinței. La casele mai dezvoltate, foișorul ocupa poziția centrală a fațadei.
Casa Petrescu, în care a stat Anton Pann. Râmnicu Vâlcea. Casă veche, parțial refăcută, cu patru încăperi pe un coridor la etaj. Scara, alipită foișorului în dreapta lui, are parapet zidit și este acoperită prin prelungirea streașinii foișorului. Stâlpi, grinzi și undrele cioplite, pălimar din scânduri ulucite, tăiate la ferăstrău.
În arhitectura țărănească vâlceană, foișorul avea o răspândire deosebită, asemănătoare celei întâlnite la monumentele religioase și civile din aceeași zonă.
Casă din Călimănești cu foișor în axul fațadei, pe soclu înalt de piatră tencuită, cu gârlici la care se urcă pe trepte din mari lespezi de piatră. Foișorul are stâlpi și grinzi cioplite și pălimar din scânduri ulucite. Scara de piatră este alipită soclului foișorului, în stânga lui.
Funcțional și compozițional, acesta servea ca loc de supraveghere, extindea spațiul de acces și acoperea gârliciul pivniței. Planul pătrat, plinul central al fațadei și bogăția ornamentației îi confereau un rol important în alcătuirea ansamblului arhitectural.
Transformările foișorului la casele noi
La casele noi, foișorul și-a modificat atât funcția, cât și expresia plastică. Uneori era lărgit și prevăzut cu trei deschideri în fațadă și câte una laterală, iar alteori se reducea la un simplu foișor de intrare sau la un decroș destinat marcării accesului.
Casă cu prispă pe soclu de piatră mai înalt din Cîrstăneşti; pălimar traforat aplicat pe un al doilea rînd de scînduri; «război» subliniat de scînduri traforate şi colorate între stîlpi.
În cele mai multe cazuri, acoperișul foișorului devenea independent de cel al casei, fiind amplasat la un nivel mai ridicat și având pante diferite.
Ornamentația caselor noi
Locuințele noi păstrau sculptura în lemn și ornamentația în tencuială, însă modul de execuție s-a schimbat.
Cioplirea manuală cu cuțitoaia era înlocuită de fasonări mult mai rigide și uniforme, iar modelarea liberă a tencuielii făcea loc decupajelor executate cu tipare. O parte dintre motivele decorative și tehnicile de realizare proveneau din influențe urbane.
Casa Ioanei Sinea din Cătunul Popii. Cele două încăperi, pe soclu de piatră, cu pivniţă şi sala largă în consolă, constituie un plan pătrat. Cei trei stîlpi uşor crestaţi ai prispei stau pe un pălimar de bîrne aşezate în lung.
Un element decorativ nou îl constituia traforul, rezultat din generalizarea decupării marginilor scândurilor folosite la pălimare.
Rozete în relief, dințate neregulat în exterior, cu sau fără cercuri concentrice dințate mai mărunt și cu o floare hexagonală intrândă sau ieșindă (Vâlcea).
Executat cu ferăstrăul, traforul avea motive mai bogate și mai detaliate, realizate adesea după șabloane. Acesta ornamenta pălimarele, consolele și războaiele, iar în sudul microregiunii împodobea mai ales frontoanele foișoarelor noi, acoperite în două ape și amplasate în axul casei.
Pălimarele traforate ajungeau uneori la o execuție deosebit de fină, exemplificată de cele din Pietrari.
Casă din Petrari dezvoltată în lung și pe două niveluri. Parterul, în întregime compartimentat în pivnițe, este marcat printr-un soclu plin, puternic dominant. Etajul este marcat printr-o sală largă pe două laturi, cu stâlpi de lemn subțiri susținând un „război” ritmat de tăblii între console și printr-un pălimar din scânduri mărunt traforate, suprapuse altora pline.
Casă veche din Cîrstănești, cu sala etajului pe două laturi, stâlpi simpli și pălimar de lemn din scânduri traforate și șipci, formând, împreună cu scândura în lung decupată, „ocnițe”. Prispa parterului, parțială pe ambele laturi, este închisă de plinul bucătăriei spre fundul curții și de plinul scării spre drum.
Ornamentația arhitecturii din cărămidă
Introducerea cărămizii a modificat în mod semnificativ aspectul caselor noi. S-a dezvoltat o arhitectură caracterizată prin folosirea coloanelor și arcadelor.
Biserică din bârne de lemn, pe soclu înalt de piatră, în denivelare de teren. Pridvor pe stâlpi ușor ciopliți, susținând o grindă decupată în acolade. Accesul se face printr-o scară laterală, totul amintind, în ansamblu, casele înalte cu „sală” din Vâlcea. Grămești.
Stâlpi de lemn vechi și noi, ciopliți cu crestături, la casele din Bîrzoteni, Slătioarele, Vaideeni și Oteșani.
La casele înalte se păstra prispa la parter și sala la etaj. Fațadele utilizau coloane cilindrice, tronconice sau galbate și arcade în plin cintru, în acoladă ori trilobate. Diferitele tipuri de stâlpi, coloane și deschideri erau combinate într-o compoziție unitară, alternând platbandele și arcadele între cele două niveluri ale construcției.
Antablamentul sau „războiul”
Sistemul decorativ al caselor noi era completat de supraînălțarea zidului deasupra grinzii principale, a cosoroabei sau a arcadelor, formând un antablament cunoscut în zona vecină a Argeșului sub denumirea de război.
Îmbinare veche a unor grinzi de foișor pe stâlp, crestate pe fața interioară (Oteșani – Cîrstănești).
Acest registru decorativ devenea locul preferat pentru ornamentație, fiind împodobit cu tencuială, adesea colorată, tâmplărie, console, traforuri sau profile.
Elemente decorative ale peisajului construit
Microregiunea cuprindea numeroase biserici de lemn și de zid, aparținând unor epoci diferite. Toate aveau prispă sau pridvor pe fațada de intrare, iar bisericile din zid, tencuite, erau pictate și la exterior.
În același spațiu erau răspândite troițele din lemn și din piatră, ridicate izolat sau în grupuri la răscruci de drumuri. Troițele de lemn se remarcau prin faptul că erau cioplite dintr-un singur trunchi de copac, valorificând ramificațiile naturale ale acestuia.
Poartă veche din Drăgășani cu stâlpi legați la partea superioară printr-o grindă, totul ornamentat cu cioplituri și crestături geometrice și florale: brăduleți, semicercuri, frânghii (torsade) etc.
Acoperișurile din șindrilă și varietatea formelor cioplite, îmbinate și pictate completau ornamentația specifică peisajului arhitectural vâlcean.
Ansamblu de troițe joase și cruci, cu sau fără acoperiș, adăpostite în frunzișuri de copaci la Sîmburești, și troiță înaltă, bogat pictată, în cap de vie, la Drăgășani.
Bibliografie
Arhitectura populară românească. Regiunea Pitești, Editura Tehnică, București, 1958.
Știi mai multe despre Ornamentația arhitecturii caselor tradiționale vâlcene? Spune și altora!