Arhitectura populară din regiunea Hunedoara. Tipuri de case, materiale și tehnici de construcție
Regiunea Hunedoara se desfășura ca un ținut închis între munți, cu puține suprafețe de șes, concentrate în culoare înguste și depresiuni. Cele două mari axe ale teritoriului se întâlneau la Deva.
Culoarul Mureșului traversa regiunea de la est la vest și era strâns în mai multe defilee, la Teiuș, Sântă Maria de Piatră, Branișca și Zam. Culoarul nord–sud pornea dinspre Beiuș, urma valea Crișului Alb până la Brad, intersecta Mureșul la Deva și continua prin lunca Streiului, poarta de la Subcetate, Țara Hațegului, pasul Merișor, depresiunea Petroșenilor și Defileul Jiului către Oltenia.
Casa lui Ștefan Bora din Sarmisegetuza, construită în 1911. Arcadele ovale ale prispei au planul de naștere pe pălimarul zidit. Foișorul îngust, pe stâlpi de zidărie, acoperă scara. Tencuiala este colorată.
Hotarele sudice urmau culmile Munților Sebeșului, Sibiului, Parângului, Vâlcanului și Poiana Ruscă, cuprinzând masivele Șurianului și Retezatului. La nord de Mureș se desfășurau înălțimile mai joase ale Zarandului, Metaliferilor, Vulcanului și Trascăului. Munții, munceii, platformele și dealurile ocupau peste 70% din suprafața regiunii.
Vezi si sectiunea Case de la sat din Hunedoara
La sud de Mureș, masivele și depresiunile erau largi, trecerile dintre treptele de relief fiind mai clare. La nord, ramificațiile vulcanice ale Apusenilor fragmentau teritoriul în mici depresiuni și bazine, separate prin culmi înguste ori masive izolate.
Regiunea era bogată în minereuri și roci. Fierul se exploata în Poiana Ruscă, la Teliuc și Ghelar, aurul în Munții Metaliferi, cărbunele în Valea Jiului, la Petroșani, Petrila și Vulcan. Se mai găseau cupru, talc, marmură și piatră de var. Resursele subsolului, pădurile și pășunile au influențat ocupațiile, structura gospodăriilor și materialele de construcție.
Continuitatea locuirii și cadrul istoric
Peșterile de la Ohaba Ponor și Cioclovina păstrau urme paleolitice, iar descoperiri neolitice erau cunoscute pe Mureș, Strei și la Hunedoara, pe Dealul Sânpetru.
Sistemul cetăților dacice de la Costești, Piatra Roșie, Fețele Albe, Blidaru și Grădiștea Muncelului organiza apărarea pe înălțimi. Grădiștea Muncelului, capitala Daciei, se afla la aproximativ 1.250 m altitudine. După războaiele din anii 101–102 și 105–106, romanii au întemeiat Ulpia Traiana în partea vestică a Țării Hațegului.
După retragerea romană, în regiune au trecut pecenegi și slavi. Termenul grădiște, cu sensul de cetate, s-a păstrat în denumirea așezărilor dezvoltate în jurul ruinelor vechi.
Gospodăria veche cu ocol întărit a Mariei Magoatcă din Cîmpul lui Neag. O intrare întărită dinspre șosea și o ieșire ascunsă între clădiri, spre deal, la pășuni.
Diploma Ioaniților din 1247 îl menționa pe Litovoi, stăpân al Țării Hațegului și al unei părți din Oltenia subcarpatică. Din perioada medievală timpurie s-au păstrat bisericile de la Densuș și Strei și ctitoria de la Prislop. Secolele al XV-lea și al XVI-lea au fost marcate de Ioan de Hunedoara și Matei Corvin, iar castelul de la Hunedoara, cetățile și reședințele de la Deva, Orăștie, Geoagiu și Alba Iulia au ocupat puncte strategice și economice importante.
Țăranii agricultori și păstori au urcat pe platformele Pădurenilor, Luncanilor și Mărginimii, unde au organizat așezări, culturi de culme, livezi, odăi și sălașe. Mișcările sociale conduse de Gheorghe Doja, Horea, Cloșca și Crișan au cuprins regiunea. Șapte dintre cele zece troițe comemorative ale răscoalei lui Horea se aflau în Hunedoara, iar la Țebea, sub gorunul lui Horea, a fost înmormântat Avram Iancu.
Vezi si sectiunea Case de la sat din Alba
Regiunea comunica cu exteriorul prin șapte porți: valea Mureșului spre centrul Transilvaniei, drumul Sebeșului către Sibiu, valea Jiului către Oltenia, valea Bistrei prin Porțile de Fier ale Transilvaniei, valea Mureșului prin Zam către Arad, valea Crișului Alb către Câmpia Tisei și drumul de la Brad prin Abrud către Cluj.
Tipurile de așezări
În șesurile și terasele joase ale celor două culoare se aflau satele mari, adunate sau compacte, precum și cele mai multe orașe. Gospodăriile erau grupate de-a lungul unor ulițe neregulate, iar unele sate aveau un regim aproape închis.
Gospodăria lui Nicolae Șerban din Cîmpul lui Neag. Ocol întărit de tip vechi, cu casa de locuit nouă, pe două niveluri și cu fațada la șosea.
În zona dealurilor, așezările se dezvoltau liniar, pe una sau două laturi ale văilor și drumurilor. Gospodăriile erau mai strânse în văi și mai răsfirate pe versanți.
În Munții Metaliferi și în Ținutul Pădurenilor predominau satele răsfirate, cu gospodării așezate pe drumuri sinuoase. Existau și crânguri de câte cinci până la zece gospodării, separate prin distanțe de 500–1.000 m.
Pe platformele înalte și pe creste, satele puteau ocupa suprafețe de zeci de kilometri pătrați. Grădiștea, Măgura și Luncanii în Munții Sebeșului, precum și Totești, Bulzești, Tomnatec și Grohot în Munții Metaliferi erau alcătuite din gospodării aflate la sute de metri una de alta.
Casă veche la Paroșeni. Pilaștrii dintre arcadele parterului se continuă peste pălimar cu stâlpii prispei de la etaj. Intrarea se face printr-o arcadă care se înalță în pălimarul zidit.
Circulația se făcea pe jos, călare, cu sania sau cu târlia, inclusiv vara, pentru coborârea fânului de la odăi și sălașe ori a recoltelor de pe ogoarele de culme. Drumurile oilor și ale sării legau înălțimile regiunii de șesurile Dunării și Tisei.
Pentru analiza arhitecturii se disting șase microregiuni: depresiunea Petroșenilor, Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor, Mărginimea, șesul și dealurile Mureșului și munceii Mureșului.
Materialele și meșteșugurile construcției hunedorene
Lemnul
Lemnul a fost principalul material în zonele montane, în Pădureni, Munceii Mureșului, depresiunea Petroșenilor și în vechea arhitectură a Hațegului.
Pereții erau alcătuiți din bârne lungi, așezate orizontal și îmbinate la capete. În Hațeg, bârnele rămâneau aparente. În Munceii Mureșului erau tencuite și văruite.
Lemnul forma și șarpanta, stâlpii prispei, grinzile, pălimarele, porțile, șurile, grajdurile și pereții anexelor.
În Valea Jiului, bradul a limitat dezvoltarea ciopliturilor fine. În Munceii Mureșului, bârnele erau cioplite, dar ornamentarea rămânea redusă.
Piatra
Piatra se folosea la temelii, socluri, pivnițe și nivelurile inferioare ale caselor.
În Hațeg, temeliile caselor noi erau zidite pentru a susține pereții din cărămidă. În Pădureni, construcțiile integral din piatră apăreau mai ales la grajduri.
Casă din piatră și cărămidă, pe gruiul Aninoasei. Buiandrugii sunt din cărămidă așezată pe două corniere.
În Bâsca Chiojdului, blocurile de carieră erau utilizate la ziduri, garduri și stâlpi de poartă. În depresiunea Petroșenilor, piatra a fost integrată în reconstrucția ocoalelor întărite.
Cărămida
Cărămida s-a răspândit rapid în Țara Hațegului și în șesul Mureșului. Era produsă adesea local.
Casa lui Alexandru Morar din cătunul Coaste, pe dealurile Livezenilor. Arcadele prispei superioare sunt sprijinite pe stâlpi cilindrici, iar la parter se află bolți în arcuri joase.
Ea a permis ridicarea caselor cu două niveluri, a stâlpilor, arcadelor, porților masive și grajdurilor. În zonele de influență săsească, cărămida și piatra au închis frontul gospodăriei către stradă.
Paiele și șindrila
Paiele au fost folosite la casele vechi din Hațeg, Pădureni și Munceii Mureșului. Acoperișurile erau înalte și adaptate evacuării precipitațiilor și fumului.
În Hațeg, prăjinile așezate peste paie protejau învelitoarea de vânt. Fumul ieșea direct prin material.
Șindrila era folosită în regiunile cu păduri și la casele care înlocuiau treptat paiele. În Bâsca Chiojdului, șițele mici necesitau zeci de mii de piese pentru o singură casă.
Țigla
Țigla a devenit materialul dominant al acoperișurilor noi. În Hațeg, Mărginime și șesul Mureșului a însoțit trecerea la zidăria din cărămidă.
În Pădureni, introducerea țiglei a redus înălțimea acoperișului. În Munceii Mureșului, ea a pătruns mai repede decât cărămida.
Tencuiala și culoarea
Tencuiala a avut funcții diferite. În Munceii Mureșului acoperea bârnele și crea contrastul dintre pereții albi, soclul de piatră și învelitoarea din paie.
În Hațeg și șesul Mureșului, tencuiala era suport pentru ornamente, ancadramente și culoare. În Mărginime, stucul a fost influențat de satele săsești, dar motivele românești au rămas mai simple.
Culorile folosite includeau albul, albastrul, ocrul, rozul, verdele, galbenul și portocaliul. În Hațeg și Mărginime, culoarea a devenit una dintre principalele forme de ornamentare.
Cioplirea, crestarea și traforul
Cioplirea stâlpilor era rară în Hațeg și Pădureni și mai frecventă la porțile vechi ori în anumite zone ale Mureșului.
Traforul a fost introdus la pălimare, balustrade și frontoane, în special la casele noi din depresiunea Petroșenilor, Pădureni și Munceii Mureșului.
În arhitectura veche, forma constructivă, raportul nivelurilor și silueta acoperișului aveau o importanță mai mare decât decorul aplicat.
Tipurile generale ale casei hunedorene
Casa joasă cu două încăperi
Tipul arhaic avea odaie și cămară sau tindă și odaie. Prispa era frontală și se numea târnaț.
Casa se ridica pe bolovani ori pe o temelie joasă din piatră, avea pereți din bârne și acoperiș înalt din paie ori șindrilă.
Casa cu două încăperi și intrări separate
Acest plan reprezenta una dintre formele caracteristice regiunii. Fiecare cameră avea acces din prispă și nu exista comunicare interioară.
Tipul apărea în Hațeg, Petroșani, Pădureni și Munceii Mureșului.
Casa cu tindă centrală
Planul cu tindă și două camere laterale s-a răspândit în forme mai noi și în zonele de contact.
În Mărginime, camerele erau mari, iar tinda cuprindea vatra. În Munceii Mureșului, cuptorul putea avea bolta scoasă în afara casei.
Casa cu două niveluri
Nivelul inferior cuprindea pivnițe, cămări, bucătării sau camere, iar etajul camerele principale de locuit.
Tipul a fost foarte răspândit în Hațeg, Petroșani, șesul Mureșului și Munceii Mureșului.
Pe terenurile în pantă, parterul era parțial îngropat. În construcțiile evoluate, ambele niveluri se ridicau complet deasupra solului.
Casa cu foișor
Foișorul era central și acoperit în două ape în depresiunea Petroșenilor și Munceii Mureșului. În Pădureni apărea rar, numai pentru protejarea intrării. În gospodăriile noi, el putea adăposti scara ori gârliciul pivniței.
Casa de influență săsească
Casa era din zidărie, cu frontul spre stradă legat de poarta masivă. Planul putea păstra cele două camere și tinda centrală, dar fațada devenea compactă, tencuită și colorată. Tipul s-a răspândit în Mărginime, Hațeg și șesul Mureșului.
Caracterul arhitecturii populare hunedorene
Arhitectura regiunii Hunedoara s-a format într-un teritoriu dominat de munți, depresiuni și păduri, străbătut de culoare de circulație și bogat în resurse minerale.
Izolarea a păstrat casele din bârne, acoperișurile din paie, satele risipite și gospodăriile cu ocol întărit. Drumurile comerciale, mineritul și apropierea satelor săsești au introdus cărămida, țigla, porțile masive, culoarea și ornamentația în tencuială.
Tipul hunedorean cu două camere și intrări separate din prispă a apărut în mai multe microregiuni, fiind adaptat caselor joase și locuințelor cu două niveluri. Târnațul, pivnița, ocolul, șura și grajdul au răspuns ocupațiilor agricole și pastorale.
În depresiunea Petroșenilor, arhitectura a combinat tradițiile hațegane și gorjene. În Hațeg, casa din lemn cu acoperiș de paie a fost înlocuită de locuința din cărămidă și țiglă. În Pădureni, formele arhaice au supraviețuit datorită izolării. În Mărginime, păstoritul și influența săsească au produs case mari și gospodării compacte. În șesul Mureșului, zidăria a uniformizat fronturile satelor, iar în Munceii Mureșului s-au păstrat planurile vechi, acoperișurile foarte înalte și meșteșugurile locale.
1. Depresiunea Petroșenilor
Depresiunea Petroșenilor era închisă de Munții Vâlcanului, Parângului, Retezatului și Șurianului. Ea corespundea bazinului superior al Jiului, format din Jiul de Est și Jiul de Vest.
Singura ieșire naturală pe vale era pasul Surduc, între Vâlcan și Parâng. Spre nord, pasul Merișor făcea legătura cu Țara Hațegului, dar marca și cumpăna dintre Jiul superior și Strei. Drumurile vechi traversau munții pe culmi, prin pasul Vâlcanului, Pasul Babei, Parâng și Șurianu.
Casă înaltă la Cîmpul lui Neag. Prispa de lemn pe două laturi și foișorul, pe stâlpi de zidărie.
Depresiunea a fost populată relativ târziu. În secolul al XV-lea erau menționate numai Câmpul lui Neag, Petrila și Maleia. Așezările s-au dezvoltat în secolul al XVIII-lea și mai ales după deschiderea minelor de cărbune.
Denumirile Petroșeni, Paroșeni, Bărbăteni, Uricani și Hobiceni provin din numele unor sate hațegane: Petros, Paroș, Râu Bărbat, Uric și Hobița, indicând deplasarea populației din Țara Hațegului. Din nordul Olteniei au venit alți locuitori și produse agricole.
Industrializarea a suprapus colonii și orașe peste vechile sate pastorale. Lonea, Petrila, Petroșani, Vulcan, Lupeni și Uricani aveau caracter urban sau industrial, în timp ce Livezeni, Iscroni, Coroești, Hobiceni și Câmpul lui Neag păstrau forme rurale, răsfirate ori grupate în crânguri.
Gospodăria cu ocol întărit
Tipul vechi al gospodăriei era ocolul întărit, păstrat mai ales la Câmpul lui Neag. Locuința și anexele erau construite din lemn și dispuse în jurul unei curți pătrate sau poligonale. Toate clădirile se deschideau către interior, iar spațiile rămase libere erau închise cu garduri acoperite.
Forma răspundea economiei pastorale, izolării și nevoii de protejare a animalelor. Urmele ei se întâlneau de la Câmpul lui Neag până la Petroșani.
Gospodărie cu ocol întărit, situată la ieșirea de vest a Lupenilor. Din zidărie de cărămidă și piatră, acoperită cu țiglă, are locuința cu fațada întoarsă spre exterior, asupra lotului agricol. De pe prispă se coboară atât pe lot, cât și în curtea interioară.
După dezvoltarea mineritului, tipul a dispărut în centrul și estul depresiunii, dar a continuat să fie construit în variante noi între Câmpul lui Neag și Lupeni. Zidăria din piatră și cărămidă și acoperișul din țiglă au înlocuit lemnul și învelitorile vechi. Locuința a devenit mai mare, avea două niveluri și își orienta fațada către drum sau către terenul gospodăriei.
Casa hunedoreană cu două camere
Întâlnirea populațiilor hațegane, gorjene și a celor venite pentru minerit a produs o arhitectură care asocia robustețea construcțiilor din Hațeg cu proporțiile caselor gorjene.
Planul caracteristic avea două camere cu intrări separate din prispă. Locuința era ridicată peste un nivel inferior cu pivnițe, cămări și uneori odăi.
Prima variantă era dezvoltată în lungime. Prispa avea stâlpi simpli din lemn și pălimar traforat, iar nivelul inferior era marcat prin stâlpi din piatră ori zidărie, care puteau ascunde scara.
O a doua formă păstra aceeași elevație, dar avea o lungime mai mică. Parterul putea fi alcătuit din plinuri parțiale și ante.
Forma specifică Văii Jiului avea întreaga fațadă zidită. La parter se foloseau stâlpi și ante drepte ori arcuite, iar la etaj stâlpi cu capiteluri simple și uneori arce cu săgeată mică.
Casa cu foișor
Foișorul a fost adăugat planului hunedorean și era așezat întotdeauna în axul fațadei. Avea doi stâlpi și acoperiș în două ape.
La casa înaltă se sprijinea pe doi stâlpi zidiți. La locuințele mai joase, sub foișor se afla gârliciul pivniței.
Casa joasă cu stâlpi și arcade pe întreaga fațadă sau numai pe o parte a acesteia era răspândită în toată depresiunea. Tipul vechi, jos, din lemn, cu prispă fără pălimar și uneori cu o cămară ieșită până la linia stâlpilor, devenise rar.
Materialele și expresia construcției
Meșterii nu au preluat cioplirea bogată a stâlpilor gorjeni. Lemnul de brad nu permitea aceleași detalii ca stejarul, iar arhitectura hunedoreană privilegia forma constructivă. Raporturile dintre niveluri, plinurile zidăriei, ritmul stâlpilor și variația volumelor formau expresia principală a caselor.
2. Țara Hațegului
Țara Hațegului ocupa o depresiune triunghiulară, mărginită de Munții Sebeșului la est, Retezat la sud și valea Cernei cu Ținutul Pădurenilor la nord.
Accesul se realiza prin Poarta de Fier a Transilvaniei dinspre Banat, poarta Streiului la Subcetate și pasul Merișor dinspre Petroșani. Drumurile interioare porneau de la Subcetate către vest, unele trecând prin Hațeg și reunindu-se la Sarmizegetusa, iar altul lega Simeria de Petroșani.
Casă veche din bârne la Ponor, grupând sub același acoperiș de paie casa și o cămară, legate prin șură de un mic grajd. Șura este închisă cu o „vraniță”, poartă din nuiele împletite. Prispa are stâlpi sculptați.
Întinderile plane erau cultivate cu cereale, motiv pentru care depresiunea era numită șesul pâinii. Satele se aflau în principal la contactul dintre câmpie și munte, iar altele se înșirau pe Râul Mare.
Așezările erau adunate, cu ulițe neregulate. Satele ascunse odinioară sub munte s-au deplasat spre vale și spre terenurile agricole. Cele aflate pe șosele aveau tendința de a se dezvolta liniar.
Gospodăria veche
Gospodăria tradițională avea un singur ocol pentru casă și grajd. Șura separa acest spațiu de ograda în care se aflau clăile de fân și pomii.
Gospodăria lui Gheorghe Duduia din Silvașu de Sus, văzută din stradă.
Organizarea era adaptată unei economii mixte, agricole și pastorale, dar fără separarea riguroasă a funcțiilor întâlnită ulterior.
Casa veche din lemn
Casa obișnuită avea două încăperi: odaie și cămară sau odaie și tindă. În față se afla prispa numită târnaț.
Temelia joasă era alcătuită din bolovani. Pereții erau construiți din bârne lungi, îmbinate la capete și lăsate netencuite.
Acoperișul avea paie sau șindrilă pe căpriori din lemn. Intrarea în pod se făcea din spațiul de deasupra târnațului. Peste paie se așezau prăjini care împiedicau ridicarea învelitorii de către vânt.
Casă la Cîmpul lui Neag, pe soclu plin, cu fântână închisă și acoperită, legată de prispă.
Acoperișul din paie nu avea ferestre și nici coș. Fumul sobelor urca în pod și ieșea lent printre paie. În timp, învelitoarea se întărea atât de mult încât trebuia tăiată cu toporul la demolarea casei.
Pereții erau joși, iar acoperișul îi domina. Raportul dintre înălțimea pereților și cea a învelitorii era de aproximativ 1:1,5 și putea ajunge la 1:2.
Casă din Silvașul Inferior. Soclu înalt, cu două intrări boltite la pivnițe și o arcadă oarbă între ele; în capetele prispei, câte un gol arcuit.
Casele nu aveau tencuială, culoare ori crestături decorative. Forma lor era definită de proporția dintre pereții scunzi și acoperișul înalt.
Casa nouă a trecut de la lemn și paie la cărămidă și țiglă. Mai întâi s-a introdus pivnița sub nivelul solului. Ulterior, parterul a ieșit complet din pământ, iar construcția a ajuns să aibă două niveluri.
La etaj se aflau două camere: una pentru dormit și alta pentru hainele curate, mobilată asemănător. Parterul avea de obicei bucătăria, numită comnje, în care se gătea și se putea dormi, și o a doua încăpere folosită drept cămară sau pivniță.
Casă din Șteiu. Parterul din lemn și piatră servește drept comnie și ascunde scara către prispa etajului, cu pălimar din șipci încrucișate.
Temelia era din piatră zidită, pereții din cărămidă, iar acoperișul în patru ape era învelit cu țiglă. Variantele în două ape erau rare.
În satele de sub munte, etajul și acoperișul continuau să fie realizate din lemn, iar parterul din piatră.
Gospodăria nouă
Șura a devenit elementul care despărțea ocolul casei de cel al animalelor. Prin ea se făcea și trecerea către partea din spate, unde se afla grădina de legume. Funcțiile gospodăriei au fost astfel separate: locuirea, adăpostirea vitelor, depozitarea și cultivarea.
Fațadele caselor noi aveau coloane, stâlpi și arcade variate. Ornamentele din tencuială erau dispuse mai ales deasupra intrărilor.
Casa lui Pătru Sofia din Silvașul Inferior, cu o scară în capătul prispei și o alta la mijloc, acoperită în polată pe doi stâlpi, schițând viitorul foișor.
Albul tradițional a continuat să fie folosit, dar au apărut și culori variate, influențate de arhitectura săsească.
Grajdul și anexele
Grajdul era cea mai importantă anexă. Vechile construcții erau din lemn și acoperite cu paie, iar cele noi din cărămidă și țiglă. Planul cuprindea grajdul propriu-zis și șura pentru căruță, plug și unelte. Podul construcțiilor noi era folosit pentru fân.
Casă înaltă din Rîu Bărbat, cu pălimarul prispei teşit, formând balustrada scării.
Cotețele animalelor mici se ridicau din lemn. Hambarele aveau o importanță redusă, cerealele fiind păstrate în cămări și lăzi în interiorul casei.
Porțile hațegane
Gospodăriile noi aveau porți masive din zidărie, tencuite, colorate și ornamentate. Poarta era alcătuită dintr-o intrare mare pentru vehicule și una mică pentru oameni.
Succesiunea caselor și porților din zid a apropiat aspectul străzilor de cel al satelor săsești.
Poartă din Unciuc, cu stâlpi de zidărie și porumbar sub streașină. Decorația porților de lemn este realizată prin aplicarea de scânduri traforate în motive geometrice.
Poartă nouă din Unciuc, de influență orășenească. Ornamentație în tencuială colorată, iar lemnul porții este vopsit în culori foarte vii.
În vestul Țării Hațegului apăreau porți de lemn cu porumbar. Stâlpii ciopliți și traforurile erau rare.
Ornamentele în tencuială se aplicau pe case, porți, grajduri și garduri. Motivele erau vegetale, zoomorfe, geometrice și simbolice, iar culoarea le accentua.
3. Ținutul Pădurenilor
Ținutul Pădurenilor ocupa ramificațiile estice ale masivului Poiana Ruscă, între văile Dobrei, Zlaștilor, Runcului și Cernei. Pragul Teliuc–Hunedoara–Nandru marca limita estică.
Accesul se realiza greu, prin văi înguste, drumuri abrupte și porțiuni inundabile. Odată ajunse pe platou, drumurile urmăreau culmile și legau satele prin poteci.
Izolarea a păstrat forme arhaice de viață și arhitectură. Se întâlneau sate adunate pe culmi, înconjurate de terenuri în terase, complexe de cătune și așezări liniare pe văi.
Casă din Merișorul de Munte, cu prispă lărgită, cămară mică și o cameră.
Locuitorii practicau păstoritul, agricultura pe terase și în luncile înguste, mineritul și lucrul la pădure. O parte dintre ei se deplasau la întreprinderile industriale din jur.
Drumul Hunedoara–Ghelar–Poienița Voinii–Vadul Dobrii a fost principalul traseu prin care au pătruns formele moderne.
Materialele
Casă la Alun, adaptată la relieful accidentat, cu prispă închisă la capete de două mici cămări. Jgheaburi de lemn aruncă apele de ploaie la mare depărtare de casă.
Lemnul domina construcția caselor, anexelor, pereților și șarpantelor. Învelitorile erau din șindrilă, paie ori țiglă.
Piatra se folosea în special la soclurile caselor cu etaj. Construcțiile realizate integral din piatră erau rare și apăreau mai ales la grajduri, în Poienița Voinii.
Planurile locuințelor
Pe valea Cernei domina planul cu două încăperi legate interior și prispă numai pe o parte a fațadei. Prima încăpere era tinda, în care se afla căloniul, iar a doua era camera de locuit.
Casa lui Zaharia Nicolaie din Ghelar. Prispă parțială, cu scara desfășurată în două rampe la unghi drept, cu podest între ele și acoperită în polată, așa cum se întâlnește mai ales la nord de Mureș.
Pe platou, casa avea două camere fără comunicare interioară, fiecare cu intrare proprie din prispa întinsă pe toată fațada. Încăperile puteau avea rol de tindă, casă de locuit sau cămară.
Casa cu etaj
Casele cu etaj au apărut mai târziu și nu au rezultat dintr-o evoluție locală graduală. Ele au fost preluate din zonele vecine, fapt indicat de absența formelor intermediare.
Tipul semăna cu locuința evoluată din Țara Hațegului: două încăperi la etaj, două la parter și, de cele mai multe ori, prispă parțială.
Casă nouă din Poiena Voinii. Parterul este din piatră, iar etajul din bârne. Prispa parțială a etajului este închisă cu geamlâc.
Atunci când nu era integrată în planul locuinței, cămara constituia o anexă importantă. Ea răspundea nevoilor de depozitare într-o gospodărie cu puține construcții specializate.
Proporțiile și decorul
Lemnul nu era dăltuit sau crestat. Casele joase nu erau zugrăvite în culori variate, iar la cele cu etaj albul tencuielii evidenția silueta.
Acoperișul caselor vechi din paie era de trei ori mai înalt decât pereții. La tipurile noi, raportul scădea, iar la locuințele cu etaj pereții ajungeau de două ori mai înalți decât acoperișul scund din țiglă.
Detaliu de decorație în tencuială între arcade, la Poenita Voinii.
La casele noi apăreau rar coloane și ceva mai des traforuri la balustrada prispei etajului. Stâlpii aveau secțiune pătrată sau dreptunghiulară și puteau fi uniți prin arcade semicirculare.
Foișorul era rar și avea numai rolul de a proteja intrarea. Prispa se afla exclusiv pe fațadă, fie pe toată lungimea, fie numai pe o porțiune.
Porțile erau simple și lipsite de ornament.
4. Mărginimea
Sud-estul regiunii era dominat de masivul Șurianului și de platformele sale locuite. Platforma Luncanilor ocupa latura vestică, iar pe latura nordică se aflau așezările de pe văile Grădiștei, Orăștiei, Cugirului și Sebeșului.
Între Sebeș și Secaș, până către Sibiu, se întindea Mărginimea propriu-zisă. Poiana Sibiului, Jina, Tilișca și Săliște erau centre păstorești importante.
Stradă în pantă, cu case vechi în regim închis, cu fațade colorate.
Oierii din Mărginime practicau transhumanța pe distanțe mari, până în Crimeea, Kuban, Dobrogea, sudul Dunării și munții Boemiei. Privilegiile lor sunt atestate în documente, iar satele întemeiate de ei dincolo de munți păstrau adesea numele de ungureni.
Stradă cu gospodării închise prin porţi înalte de zidărie.
Prosperitatea păstoritului a determinat ridicarea unor case mari. În Poiana Sibiului nu mai apăreau locuințe cu una sau două încăperi mici.
Ocolul întărit
Vechea gospodărie era organizată ca ocol întărit. Curtea era închisă printr-un gard puternic, acoperit, iar construcțiile se deschideau către interior. Tipul se mai păstra la Poiana și în adăposturile montane ale celorlalte sate.
Locuința avea două camere mari, separate de tindă. Vatra de gătit era în tindă.
Prispa ocupa numai o parte centrală a fațadei și ieșea în afara liniei zidului. Scara era laterală.
Acoperirea prispei se realiza prin frângerea pantei învelitorii aproape de coamă. Uneori panta continua mai jos, în polată, sub nivelul streașinii principale.
Multe case aveau două niveluri. La parter se afla pivnița, iar la etaj camerele de locuit. La construcțiile mai noi, parterul primea și odăi.
Materialele și acoperișul
Lemnul era materialul obișnuit pentru pereți. Casele erau tencuite și vopsite. Albastrul domina la construcțiile vechi, iar cele noi utilizau mai multe culori.
Casă nouă, cu decorații în tencuială și picturi, la Tilișca.
Acoperișul în patru ape era înalt. Pantele laterale erau foarte abrupte și puteau crea impresia unui acoperiș în două ape. În învelitoare se practicau mici deschideri pentru luminarea podului și evacuarea fumului.
La casele noi s-au introdus cărămida și țigla, mai ales în satele din văi.
Influența săsească
Așezările săsești de la Miercurea, Gârbova și Apold au influențat arhitectura și gospodăria satelor românești.
Casele săsești erau din piatră și cărămidă, acoperite cu țiglă și grupate compact. Planul avea două camere mari, tindă centrală și prispă parțială. Parterul era folosit adesea drept pivniță pentru vin.
Stradă în Gîrbova, cu casele aliniate și uniforme, dar cu alternanță de frontoane întregi și teșite.
Frontul la stradă era închis prin porți înalte și ziduri continue. Curțile erau pietruite și împărțite uneori în două. Grajdul se afla în fund, era unit cu locuința prin ziduri și cuprindea încăperea animalelor, șura și fânăria în pod.
Culorile dominante erau albul, galbenul, portocaliul și verdele albicios. Decorația în tencuială utiliza forme baroce și motive urbane.
În satele românești, stucul avea motive mai simple, florale sau geometrice, între care crucea. Pe pereții exteriori puteau fi pictate scene religioase ori istorice.
Nișele de la stradă
Casele și porțile aveau mici nișe în zidurile orientate către stradă. În ele se așezau cruci, icoane și, mai rar, căni cu apă pentru trecători.
5. Șesul și dealurile Mureșului
Șesul Mureșului se lărgea la Alba Iulia și Sebeș, se îngusta la Vinț, se deschidea între Orăștie și Deva și se strângea din nou între Branișca și Zam.
La sud, văile Cernei și Streiului prelungeau culoarul către Hunedoara și Subcetate. Mureșul era însoțit de două șosele și traversa o luncă intens cultivată.
Stradă la Vinerea, mai îngustă, dar cu trotuare pavate cu bolovani de râu. Casele sunt numai cu timpan la stradă, înghesuite și legate toate prin ziduri cu porți în arcadă.
Satele se așezau pe văi, drumuri și șosele. Cele mai multe erau adunate sau liniare. Cugir, Vinerea, Romos, Vaidei, Șibot, Orăștioara și Ludești se dezvoltau de-a lungul cursurilor de apă.
Orientarea străzilor era determinată de direcția râurilor ori drumurilor. Cugir, Vinerea, Șibot, Romos, Cristur și Peștiș aveau trasee nord–sud, iar Spini, Mărtinești, Sântuhalm, Șoimuș și Ilia se dezvoltau est–vest.
Colț de gospodărie veche, la Peștișu Mare. Casă joasă din zidărie, cu foișor de scară.
Îndesirea construcțiilor reducea însorirea și favoriza igrasia, care urca uneori până deasupra ferestrelor. Străzile erau pietruite, cu trotuare înguste și rigole.
În vest, gospodăriile deveneau mai largi și mai deschise, iar în cutele dealurilor satele se răsfirau.
Gospodăria de influență săsească
În est, gospodăria avea front îngust, complet închis către stradă prin zid și poartă masivă.
Casa era orientată cu latura îngustă către uliță. În fața sau în apropierea ei se afla bucătăria de vară cu o cameră alăturată. Urmau cotețele, pătulul și fântâna.
Casă veche din Romos, fără prispă, dar cu ancadramente de tencuială la ferestre. Acoperișul din paie, cu fronton teșit.
Poartă la Beriu, sat de influență săsească. În același zid înalt se află intrarea pe trepte, în capătul prispei, direct din stradă. Ornamentații în tencuială colorată.
În fundul lotului, grajdul și șura ocupau întreaga lățime. Dincolo de ele se afla grădina, accesibilă prin șură.
Unele gospodării aveau grajdul și șura în prelungirea casei, legate printr-un șopron.
Gospodăria deschisă
Către vest și spre dealuri, loturile erau mai largi și neregulate. Casa putea fi așezată cu latura scurtă sau lungă către stradă, pe aliniament ori retrasă.
Casă de la Hondol, fost han. În curte, o scară largă urcă la o prispă adâncă, în consolă, cuprinsă între încăperi. Un gard înalt, în prelungirea fațadei laterale, lasă prispa și scara acesteia în stradă.
Curțile primului tip erau pavate, în timp ce cele deschise erau pavate numai parțial. Pomii se aflau în spatele grajdurilor la gospodăriile închise și în față sau între construcții la celelalte.
Planurile caselor
În microregiune coexistau casa hunedoreană cu două camere și prispă, casa săsească cu încăperi dispuse în unghi și prispă către curte și casa cu tindă centrală și două camere. Ultimul plan era dominant.
Construcțiile noi din cărămidă și țiglă au produs o elevație masivă și relativ uniformă, indiferent de plan. Casele dinainte de 1900, realizate din pământ bătut, bârne ori nuiele și acoperite cu paie ori șindrilă, deveniseră rare.
Prispa și accesul
Prispa era închisă către stradă mai întâi printr-o arcadă, apoi printr-o fereastră asemănătoare celor de la cameră și prevăzută uneori cu oblon.
Casă la Nevoieș, cu foișor dezvoltat, pe stâlpi de beton, adăugat ulterior prin supralărgirea prispei și acoperit în polată încălecată pe acoperișul vechi. O altă polată acoperă în spate o magazie și bucătăria de vară deschisă.
În gospodăriile complet închise, accesul din stradă se făcea direct în prispă printr-o portiță laterală, separată de poarta mare arcuită.
Cele mai multe case aveau stâlpi zidiți. Stâlpii din lemn și casele fără prispă erau rare.
Interiorul
Camerele aveau dimensiuni de cel puțin 4 × 5 m. Camera curată dinspre stradă rămânea nelocuită.
În camera de toate zilele se gătea și dormea întreaga familie. Bucătăria de vară funcționa și ca spălătorie, iar încăperea alăturată putea fi cămară, cameră pentru bătrâni sau locuință pentru tinerii căsătoriți.
Gospodărie din Turmaș. Printr-o mare nișă dreptunghiulară, în prelungirea prispei, între casă și bucătăria de vară, se urcă în capătul prispei și se coboară la pivniță.
Casă din Bîrsău, dezvoltată, cu prispă parțială pe o latură și întreagă pe cealaltă.
Pardoselile erau din scânduri, acoperite cu preșuri și covoare. Ferestrele aveau perdele, iar mobilierul provenea de la târg. Coarde de viță-de-vie se întindeau de-a lungul prispei, sub streașină.
Fațadele erau zugrăvite în ocru, roz, verde sau albastru. Profilele, ancadramentele ferestrelor și ornamentele în relief erau evidențiate în alb.
Frontonul cu două ferestre mici de pod era decorat cu motive între care crucea. La casele săsești apăreau frize, măști de stuc și texte cu litere gotice.
6. Munceii Mureșului
La nord de Mureș, relieful era fragmentat de munceii Zarandului, Metaliferilor, Trascăului și Vințului. Depresiunile mici erau separate prin culmi și legate prin chei înguste.
Culoarul Deva–Brad împărțea teritoriul în două sectoare și continua spre nord către Vașcău și spre sud pe valea Streiului.
Gospodărie mică, strânsă într-un ocol, la poalele dealului, la Întregalde.
Munceii Metaliferi, bogați în aur, aveau cea mai puternică fragmentare. Depresiunile și chiar culmile erau despădurite și locuite. Satele erau risipite, iar casele și șurile se legau prin poteci.
Pășunile, fânețele, agricultura redusă și mineritul formau baza economiei. Mulți locuitori se deplasau pentru muncă.
Casă veche izolată la Almaș, din piatră și lemn, adaptată terenului în pantă.
Meșteșugurile erau specializate pe sate: olari la Obârșa, rotari la Leauț și Dobroț, vărari la Bulzești, spătari la Râșculița, lucrători forestieri la Ciungani, meșteri de furci, juguri, roți și care la Întregalde și cioplitori în piatră la Stănija și După Piatră.
Lemnul și tencuirea bârnelor
Lemnul era materialul dominant, folosit sub formă de bârne cioplite și îmbinate la capete.
Spre deosebire de alte zone ale Apusenilor, pereții din lemn erau tencuiți și văruiți. Albul fațadelor contrasta cu soclul vânăt din piatră și acoperișul cafeniu din paie.
Casă veche cu „târnaț” și casă nouă cu „filigorie” (foișor), legate între ele, la Zlatna.
Bârnele produceau contururi mai moi decât zidăria din cărămidă, iar tencuiala urmărea micile neregularități ale structurii.
Acoperișul din paie era de trei ori mai înalt decât pereții. Șindrila apărea într-o proporție mai mică. Cărămida era rară și se folosea mai ales în Baia de Criș, Băița și Vața, în timp ce țigla pătrunsese mai larg.
Casa cu cameră și cămară retrasă
Planul arhaic cuprindea casa, camera de locuit, și cămara alăturată, retrasă față de linia fațadei.
Retragerea forma târnațul, lărgit în dreptul cămării. Uneori această porțiune era închisă, producând un plan apropiat de casele din zona Ciucului.
Într-o variantă, peretele dintre cameră și cămară dispărea, iar locuința devenea un spațiu unic. Vatra ocupa poziția centrală.
Casa cu conie
Un al doilea tip avea două camere și o singură intrare. Prima încăpere era conia, în care se afla vatra cu camniță sau cuptor. Din conie se intra în camera de locuit.
Tipul era mai frecvent în estul microregiunii.
Casa cu tindă centrală
Casele mai noi aveau două camere așezate de o parte și de alta a tindei centrale.
Uneori tinda era împărțită în două, iar cuptorul se instala în partea din spate. Gura sa se afla în interior, în timp ce bolta ieșea din planul casei și era protejată de un acoperiș mic separat sau de o polată.
Biserica de lemn tencuită din Bulzeștii de Sus, cu pridvor la intrare și, pe latura sudică, „filigorie”, ca la case.
Planul cu două camere și două intrări separate apărea atât la case vechi, cât și la construcții noi. Acesta era tipul hunedorean răspândit și în Țara Hațegului.
Casele puteau avea două niveluri. Parterul cuprindea pivnița și uneori o cameră de locuit. Pe terenurile în pantă, nivelul inferior valorifica diferența de cotă.
Casă cu două niveluri, pe teren în pantă, cu balcon lărgit din prispă și acoperit în polată, la Rișculița.
Târnațul și filigoria
Fațada avea aproape întotdeauna târnaț, uneori închis cu balustradă.
În zona munceilor apărea și filigoria, denumirea locală a unui foișor cu acoperiș în două ape.
Casă cu o singură cameră și prispă, pe soclu cu pivniță, la Bulzeștii de Jos.
Decorul era redus. Stâlpii târnațului puteau fi uniți prin arcade din lemn, rezultate din cioplirea grinzii și contrafișelor. În alte cazuri, contrafișele rămâneau drepte.
Casele din cărămidă primeau uneori ornamente în tencuială, mai ales în micile târguri și în zonele de contact cu așezările săsești.
Casele vechi se recunoșteau prin acoperișul înalt din paie, în patru ape. Casele noi aveau țiglă și acoperiș în două ape. În est apărea și frontonul de influență săsească.
Bibliografie
Florea Stănculescu, Adrian Gheorghiu, Paul Petrescu, Paul Stahl, Arhitectura populară românească. Regiunea Hunedoara, Editura Tehnică, București, 1956.
Știi mai multe despre Arhitectura populară din regiunea Hunedoara. Tipuri de case, materiale și tehnici de construcție? Spune și altora!