Arhitectură tradițională din zona Cotmeana și câmpia înaltă a Piteștilor
Între Olt și Topolog, la vest, și Argeș, la est, se desfășoară Platforma Cotmeana, al cărei vârf nordic ajunge către izvoarele Vedei, sub Tutana. Spre Olt, platforma se lărgește, iar către Argeș se continuă, începând de sub Pitești, prin Câmpia înaltă a Piteștilor.
Această câmpie înaltă reprezintă un vechi con de dejecție format din pietrișurile depuse de apele Argeșului. Din suprafața sa izvorăsc mai mulți afluenți de câmpie ai râului: Neajlovul, Dâmbovnicul și Mozacul.
Spre nord, Platforma Cotmeana înaintează ca o pană triunghiulară, comparabilă prin formă cu Platforma Cândeștilor dintre Argeșel și Dâmbovița. Relieful este fragmentat în dealuri lungi și împădurite, despărțite de văi torențiale orientate de la nord la sud.
Casă din Oarja, înaltă, dezvoltată în lung, cu sala pe trei laturi, cu șase goluri inegale în fațada principală. În soclul de piatră, ușă mare la gârlici și barbacane; intrare laterală.
Platforma Cotmeana și Câmpia înaltă a Piteștilor se prelungesc spre sud până la o linie care pornește de la Verguleasa, pe Olt, și ajunge la Găești, pe Argeș. Împreună, ele acoperă aproape întreg sectorul sud-estic al regiunii Pitești și formează o microregiune cu caracter predominant de câmpie. La Pitești, aceasta se află în opoziție cu microregiunea gruiurilor Argeșului, iar la Cotmeana se învecinează cu valea Topologului.
Relieful și utilizarea terenului
Platforma Cotmeana era dominată de păduri, întinse pe dealurile lungi și pe culmile dintre văi. În acest sector se aflau numeroase sate mici și dese, amplasate în principal pe fundurile văilor. Terenurile cultivate erau ocupate mai ales de livezi, în timp ce ogoarele aveau o răspândire redusă.
În Câmpia înaltă a Piteștilor predominau culturile cerealiere, pomicole și chiar legumicole. Aici, relieful mai deschis a permis dezvoltarea unor sate mari, așezate pe interfluvii sau de-a lungul văilor seci.
Diferențele dintre cele două zone erau determinate de raportul dintre pădure, terenul agricol și posibilitățile de așezare. Platforma păstra un caracter împădurit și fragmentat, în timp ce câmpia înaltă oferea suprafețe mai largi pentru culturi și pentru extinderea așezărilor.
Casă nouă joasă, cu prispa în consolă din Oarja. Foișor de scară în axul fațadei. Pălimar de lemn mărunt traforat și colorat, ca și frontonul foișorului sau consolele care leagă, pe sub cosoroabă, stâlpii distanțați ai prispei.
Microregiunea era străbătută de drumuri mai mari și mai bune, care urmăreau curbele de nivel. Acestora li se adăugau căi transversale, mai greu de parcurs, care traversau văile.
Întreaga rețea de circulație converge către Pitești. Traseele principale legau satele de pe platformă și din câmpia înaltă de centrul urban, iar drumurile locale realizau legătura dintre văi, interfluvii și terenurile agricole.
Orientarea căilor de comunicație a influențat structura așezărilor și poziționarea gospodăriilor. Drumurile de tranzit au devenit axe principale, iar grupările de locuințe s-au raportat atât la acestea, cât și la sursele locale de apă.
Lipsa apei
Una dintre particularitățile esențiale ale microregiunii era lipsa apei. Cursurile de suprafață erau puține, deoarece văile mici și torențiale rămâneau uscate în cea mai mare parte a timpului.
Nici apa subterană nu era ușor accesibilă. Pânza freatică se afla la adâncimi care făceau dificilă folosirea ei directă de către gospodării.
Această lipsă a determinat organizarea satelor în jurul unor sisteme artificiale de captare și păstrare a apei. Relieful și regimul precipitațiilor au fost valorificate prin îndiguirea văilor, prin amenajarea heleșteielor și prin săparea benturilor.
Satele organizate în jurul heleșteielor
Numeroase sate erau amplasate pe fundurile văilor și se organizau în jurul unuia sau mai multor heleșteie. Acestea erau obținute prin îndiguirea văilor și prin reținerea apelor provenite din viituri.
În Câmpia înaltă a Piteștilor, așezările aveau suprafețe mari și o formă areolară. Ele înglobau mai multe heleșteie, în jurul cărora se grupau gospodăriile, livezile și uneori chiar terenurile cultivate.
Bradurile, Susenii și Oarja reprezentau exemple ale acestei forme de organizare.
Grupările gospodărești dispuse în jurul luciurilor de apă au generat o textură alveolară a satelor. Ulițele și drumurile înconjurau sau uneau aceste nuclee, fiind conectate în mod funcțional cu principalele trasee de tranzit.
În unele cazuri, fiecare gospodărie dispunea de propriul lac. Apa devenea astfel un element central al organizării proprietății, nu numai al structurii generale a așezării.
Benturile din platforma Cotmeana
În nord-vestul microregiunii, pe Platforma Cotmeana, lipsa râurilor era însoțită de lipsa suprafețelor suficient de largi pentru amenajarea unor heleșteie.
În aceste condiții, lacurile și heleșteiele erau înlocuite prin benturi. Acestea erau gropi dreptunghiulare în care se adunau apele provenite din ploi și din topirea zăpezilor.
Benturile erau amenajate aproape la fiecare gospodărie. Uneori erau pietruite și se aflau de regulă în locuri umbrite, în interiorul livezii, pentru a limita evaporarea și pentru a păstra apa cât mai mult timp.
Cele mai multe erau flancate de una sau două fântâni. Prin canale de filtrare, apa din groapa de colectare se scurgea către aceste fântâni, unde ajungea mai curată.
Sistemul asocia depozitarea apei de suprafață cu filtrarea sa lentă și permitea gospodăriilor să compenseze lipsa izvoarelor și a pânzei freatice accesibile.
Zona a dezvoltat o soluție distinctă de organizare a satelor într-un teritoriu lipsit de resurse constante de apă.
Heleșteiele au devenit centre ale unor grupări de gospodării, iar benturile au fost integrate direct în livezi și curți. Drumurile și ulițele s-au adaptat acestor nuclee, fără a urma exclusiv o structură liniară.
În Câmpia înaltă a Piteștilor, această organizare a favorizat sate întinse și areolare. Pe Platforma Cotmeana, gospodăriile mai mici și mai dese s-au raportat individual la benturi și la terenurile împădurite și pomicole.
Deși microregiunea a dezvoltat un sistem coerent de adaptare a așezărilor la lipsa apei, arhitectura locuințelor nu a format un tip local unic.
Diversitatea arhitecturală
Arhitectura caselor a rezultat din întâlnirea mai multor tipuri provenite din zonele învecinate. Formele vâlcene, argeșene, muscelene și cele de câmpie au coexistat și s-au combinat în funcție de poziția satelor și de căile de circulație.
La sud de Pitești și pe Platforma Cotmeana se mai păstrau case vechi joase, prevăzute cu foișor, aparținând unor tipuri vâlcene sau, mai ales, argeșene.
Casele vechi cu soclu plin, pivniță și gârlici, apropiate de tipul muscelean, coborau până la Oarja și se răspândeau pe Câmpia înaltă a Piteștilor, la sud de Argeș, către Găești.
În ansamblul microregiunii domina însă o arhitectură de câmpie mai nouă.
Casa joasă de câmpie
Casa de câmpie era joasă și putea fi foarte dezvoltată în lungime. Planul alungit răspundea organizării camerelor și anexelor sub aceeași linie a acoperișului.
Casă veche joasă din Suseni, pe Dîmbovnic, cu prispa în consolă, fără pălimar, cu stâlpi ciopliți și văruiți. Ancadrament de tencuială la ușă și rozete.
Construcția era realizată din paiantă sau cărămidă. În partea posterioară ori laterală putea avea polate, folosite pentru extinderea spațiului acoperit și pentru adăpostirea unor funcțiuni gospodărești.
Accesul era marcat frecvent de un foișor de scară acoperit în două ape. Acesta avea dimensiuni reduse și îndeplinea în principal rolul de protecție a treptelor și a intrării.
Prin volumul jos, dezvoltarea longitudinală și folosirea prispei, a polatei și a foișorului de scară, locuința se înscria în arhitectura mai nouă a câmpiei.
Prispa și pălimarul
Prispa a rămas un element important al casei, fiind închisă cu pălimar din lemn.
La multe construcții, suprafața pălimarului era alcătuită dintr-un plin de scânduri peste care se aplica traforul. Decupajele puteau avea o culoare diferită de cea a fundalului, ceea ce accentua ornamentația.
Această soluție combina un parapet compact cu o decorație suprapusă, fără a transforma întreaga suprafață într-o rețea deschisă.
Ornamentația în trafor
Traforul era una dintre cele mai răspândite forme decorative ale microregiunii.
El apărea pe pălimarele prispelor, pe frontoanele foișoarelor și între stâlpii prispei, sub cosoroabă. În această ultimă poziție, piesele traforate aveau forma unor console dantelate.
Uneori, elementele erau colorate și se asociau cu plantele agățătoare crescute pe prispă. Ornamentația din lemn și vegetația formau astfel un registru continuu în zona umbrită a fațadei.
Traforul era dominant mai ales de-a lungul Argeșului, în luncă și pe malul drept. Răspândirea sa repeta parțial formele întâlnite pe malul stâng, la marginea sudică a Platformei Cândeștilor.
Influența a pătruns dinspre nordul Bucureștiului și din zona Ploieștilor, urmând drumurile și legăturile dintre așezările de câmpie.
Casa veche cu foișor
Casele vechi joase cu foișor păstrate la sud de Pitești și în Platforma Cotmeana aparțineau unor forme cunoscute în Vâlcea și Argeș.
Foișorul completa prispa și marca intrarea, fiind ridicat deasupra soclului sau a unui spațiu inferior. În raport cu tipurile mai ample din zonele montane, aceste case păstrau volume mai joase și proporții adaptate câmpiei.
Prezența lor dovedea circulația formelor arhitecturale dintre valea Oltului, zona Argeșului și teritoriile situate la sud de Pitești.
Casa cu soclu, pivniță și gârlici
Tipul muscelean era reprezentat prin case așezate pe un soclu plin, în interiorul căruia se afla pivnița.
Accesul la spațiul inferior se realiza prin gârlici. Soclul compact ridica nivelul locuinței și permitea folosirea parterului pentru depozitare.
Aceste case se întâlneau până la Oarja și continuau spre est, pe Câmpia înaltă a Piteștilor, în direcția Găeștiului.
Răspândirea lor arată că tipul muscelean a coborât dinspre nord și a fost folosit și în teritoriile cu relief mai jos, unde s-a alăturat caselor joase de câmpie.
Casele noi din zidărie
Locuințele noi păstrau trama construcțiilor mai vechi, dar o realizau în zidărie.
Sala și foișorul continuau să fie folosite. Stâlpii din lemn erau înlocuiți cu stâlpi sau coloane din cărămidă ori beton, care susțineau arcaturi de forme diferite.
Prin aceste transformări, elementele tradiționale erau reproduse cu materiale și tehnici noi. Fațada păstra ritmul sălii și al foișorului, însă proporțiile și caracterul pieselor de susținere se modificau.
La Drăganu, sala se dezvolta pe o lungime mare și era organizată prin alternarea unor goluri de dimensiuni diferite.
Deschiderile mari erau rezolvate prin platbande profilate, iar cele mici prin arce în plin cintru. Succesiunea lor forma un ritm alternativ pe întreaga fațadă.
Această soluție combina sala tradițională cu o compoziție mai complexă a golurilor și cu folosirea profilelor în zidărie.
Particularitățile arhitecturii
Platforma Cotmeana și Câmpia înaltă a Piteștilor nu au dezvoltat un tip arhitectural propriu și permanent. Caracterul local rezultă din suprapunerea unor forme provenite din Vâlcea, Argeș, Muscel și câmpia sudică.
Casele vechi joase cu foișor coexistau cu locuințele pe soclu plin și pivniță. Arhitectura de câmpie a introdus casele lungi, joase, cu polate și foișoare de scară, construite din paiantă sau cărămidă.
Povarnă veche, construită din bârne. Moșoaia.
Traforul a devenit principalul element decorativ, fiind aplicat pe pălimare, frontoane și console. Casele noi au păstrat sala și foișorul, dar au înlocuit structura din lemn cu stâlpi, coloane și arcade din cărămidă sau beton.
Unitatea microregiunii nu este dată de forma caselor, ci de organizarea așezărilor în raport cu lipsa apei, de rețeaua drumurilor convergente către Pitești și de adaptarea succesivă a tipurilor arhitecturale venite din regiunile învecinate.
Bibliografie
Arhitectura populară românească. Regiunea Pitești, Editura Tehnică, București, 1958.
Știi mai multe despre Arhitectură tradițională din zona Cotmeana și câmpia înaltă a Piteștilor? Spune și altora!