Vasile Aciobăniței, sculptor
Sculptorul Vasile Aciobăniței Mera s-a născut la 27 aprilie 1924, în satul Valea Grecului, comuna Duda-Epureni, județul Vaslui.
La 24 de ani, în 1948, a plecat la Iași pentru a se înscrie la Institutul de Arte Plastice, unde a intrat cu nota maximă. Aici a făcut primii doi ani de facultate, sub îndrumarea maestrului Ion Irimescu, până în 1950, an în care institutul s-a desființat.
S-a mutat apoi la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din București, unde i-a avut profesori pe sculptorii Cornel Medrea și Constantin Baraschi.
In timpul comuniștilor, Vasile Aciobăniței a făcut doi ani de temniță grea, după ce inițial fusese condamnat la moarte. Marile probleme au început în 1951 (anul IV de facultate), în urma denunțului unui coleg, care l-a învinuit că este legionar. La acest denunț s-a adăugat și faptul că făcea parte dintr-o organizație subversivă ieșeană care se numea „2 plus 1”.
După eliberarea din penitenciar, pentru a se întreține, a lucrat doi ani, la Teatrul Național din București, ca butafor. Și-a continuat studiile după patru ani de suferință și muncă asiduă, reușind să termine facultatea în 1958.
Vasile Aciobăniței debutează sub semnul realismului socialist, după care se specializează în crearea de busturi monumentale a căror amplasament ideal este spațiul public.
Începând cu anii 1970 stilul său se deplasează în zona figurativului, prelucrând tipologii brâncușiene de tipul "Sărutul", "Alegorie", adoptând un primitivism similar. Lumea populară a reprezentat o tematică semnificativă, lume pe care o va simboliza cu mijloace alegorice.
A afirmat despre condiția artistului: „Nu am făcut un compromis prin a mă vinde. Artiștii nu pot fi dubli: una să simtă și alta să facă”. Și-a definit poziția etică prin refuzul de a accepta comenzi dictate ideologic și a considerat că „Eu n-am lucrat pentru mine sau pentru prezent, ci am lucrat pentru viitor”.



Sculpturi monumentale
1976 – „Păstorul” (piatră), Tabăra de sculptură Măgura, ediția VII
1973 – Bustul lui Dr. Petru Groza, Băcia (Hunedoara)
1968 – „Cântecul popular”, București
1967 – Bustul lui George Enescu, Bacău
1965 – Mihai Eminescu, Slănic-Moldova
1964 – Bustul lui Ion Creangă, Bacău și Slănic-Moldova
1963 – Bustul lui Calistrat Hogaș, Piatra Neamț
1962 – „Fântâna păcii”, Piatra Neamț
1959 – Bustul lui Alexandru Ioan Cuza, Huși
1959 – Bustul lui Mihail Kogălniceanu, Huși
Participări la expoziții
1981 – Expoziție la Paris
1979 – Expoziții în Germania (Herrenberg, Böblingen, Sindelfingen)
1977–1978 – Expoziție personală, 22 lucrări (marmură, bronz, piatră), Sala „Eforie”, București
1977 – Expoziție personală la Huși
1976 – Expoziția de sculptură românească, Moscova („Melosul Popular I”)
1975–1985 – Participări regulate la expoziția „Fii ai meleagurilor vasluiene”, Vaslui
1974 – Expoziție personală, 20 lucrări (marmură și piatră), Sala „Simeza”, București
1960 – Expoziție personală, Mangalia
Expoziții colective:
1992 – București, Galeria Căminul Artei
1975 – București, Galeria Nouă
1971 – București, Salonul de pictură și sculptură
1959 – București, A 40-a aniversare a creării P.C.R.
Cu toate piedicile întâmpinate, Vasile Aciobăniței a participat constant la expozițiile organizate în București după absolvire. Spre finalul vieții declara: „Inactivitatea și inutilitatea sunt pentru mine o suferință mult mai mare decât cea fizică”.
Știi mai multe despre Vasile Aciobăniței, sculptor? Spune și altora!