Descoperă universul fascinant al sculpturii românești!

Sculptori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Romelo PERVOLOVICI, sculptor

|
166 vizualizări

Romelo PERVOLOVICI s-a născut la Zorleni, Vaslui, in anul 1956.

In anul 1982 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, specializarea Sculptură, Bucureşti, România.
Începând din 1984 participă la numeroase expoziții colective de artă și simpozioane de sculptură atât în țară, cât și peste hotare.
Prima expoziție personală a fost vernisată în 1985 la București.

In 1995 Fondatorul Fundaţiei Culturale META.
Din 1998 Fondator, împreună cu Maria Manolescu, al grupului 2 META, iar din 2011 Fondator, împreună cu Maria Manolescu şi Radu Pervolovici, al grupului 2 META+.
Prin intermediul Fundației Culturale META, pe care a înființat-o, a organizat numeroase evenimente vizuale și multidisciplinare, cu participarea unor artiști autohtoni sau din lumea largă, cea mai spectaculoasă fiind Bienala Tinerilor Artiști.
În toate proiectele, de creație sau curatoriale, urmărește formularea unor atitudini artistice în fața contextelor extra-artistice, spațiale, sociale, ideologice.

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Creația lui Romelo Pervolovici se situează undeva la întâlnirea dintre dimensiuni. E si multi-dimensionala, e si hiperdimensionala. Proliferează fără sa intre in disoluție, pentru ca nu își abandonează niciodată punctul de origine.” Mica Gherghescu

Lucrări în spaţii publice:
1993 - Borderline Sculpture, Malta, Austria;
1996 - Sculptura economiei de piaţă, Romexpo, Bucureşti, România;
2007 - Meduza (instalaţie interactivă), Sibiu, România.

1990 - Premiul al II-lea, Simpozionul de sculptură din Fanano, Italia.

Merită să afli și despre

Sugestii: