Mihai ȚOPESCU, sculptor, sticlar

|
42 vizualizări

Mihai ȚOPESCU s-a născut la Țicleni, Gorj, in anul 1956.

In perioada 1977 - 1981 a urmat Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu", Cluj-Napoca, România; iar in anul 1985 a absolvit Academia Kunst Baden, Viena, Austria.

Artistul Mihai Ţopescu si-a inceput cariera ca designer al fabricii de sticlă din Târgu-Jiu, Romania, care era, la acel moment, una dintre cele mai bune din Europa. Sub conducerea lui, au fost create linii de produse care s-au bucurat de succes și recunoaștere atât la târgurile de profil, cât și din punct de vedere comercial.

Din 1985 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Producția sa artistică este rezultatul unei gândiri plastice care transformă sticla într-un material folosit pe teritoriul major al sculpturii. Opera lui Ţopescu ar putea fi definită ca o întâlnire fericită şi fructuoasă a creativităţii şi meşteşugului. În reprezentare, nuanțele dramatice nu le exclud pe cele ironice, sursele laice de inspirație se întrepătrund cu cele sacre. Lucrările, bogate și complexe, aparțin unui artist recunoscut și nu în ultimul rând prizonierului unor tipare conceptuale sau stilistice, fapt care ne face să așteptăm cu interes etapele următoare ale creației sale.” Adrian Guţă

Lucrări în colecții publice:
Muzeul Sticlei Heintrich, Düsseldorf, Germania;
Colecția de Artă aflată în posesia Parlamentului European din Bruxelles, Belgia;
Muzeul Național de Sticlă și Ceramică, București, România;
Muzeul de Artă din Târgu-Jiu, România;
Muzeul de Artă din Iablonecand Nison, Republica Cehă;
Muzeul Slarske, Novy-Bor, Republica Cehă;
Muzeul de Sticlă, Praga, Republica Cehă;
Schloß Branitz, Cottbus, Germania;
Muzeul de Sticlă, Ebelfort, Danemarca;
Muzeul de Artă, Craiova, România;
Muzeul de Sticlă, Coburg, Germania;
Palazzo Oddo, Albenga, Italia.

Premii și distincții:
1988 - Premiul I pentru modelaj în sticlă, acordat de Ministerul Industriilor din România;
1992 - Medalia de Argint, Premiul Institutului American Interfaith, Philadelphia, SUA;
1993 - Premiul I, Premiul național pentru modelaj în sticlă, București, România;
2001 - Premiul „Constantin Lecca”, acordat de Revista „Mozaic”, România;
2003, 2004 - Premiul Artele Focului, acordat de Uniunea Artiștilor Plastici din România;
2006 - Premiul Național de Sculptură „Constantin Brâncuși”, Târgu-Jiu, România;
- The Coburg Prize for Contemporary Glass, Coburg, Germania;
2009 - Premiul Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” pentru Artă, România.

Merită să afli și despre

Sugestii: