Spiridon GEORGESCU, sculptor
Spiridon GEORGESCU s-a născut la Bucureşti, in anul 1887 si a încetat din viata la Bucureşti, in anul 1974.
Clasele primare le urmează la Şcoala Golescu din Bucureşti, iar apoi se înscrie la Şcoala Superioară de Arte şi Meserii. Frecventează această şcoală timp de 6 ani, pe care o absolveşte în 1906,unde deprinde arta sculptării în lemn, fiind capabil să sculpteze motive geometrice, elemente din natură sau elemente abstracte. Printre profesorii pe care i-a avut aici se numără sculptorul Ştefan Ionescu-Valbudea şi Arcangelo Figini.
La recomandarea profesorilor săi, care îl considerau talentat, în vara anului 1907, pleacă în Italia pentru a-şi perfecţiona studiile. După doar 6 luni, din motive financiare, se întoarce în Bucureşti şi continuă să lucreze în lemn şi să modeleze în gips.
În anul 1911 se întoarce în Italia, la Carrara, unde se înscrie la Academia de Belle-Arte, în urma unui concurs de admitere. Urmează doar un an, între 1911-1912, la clasa sculptorului Augusto Polina, unde este iniţiat în tainele desenului ca punct de plecare pentru sculptură.
Următorii doi ani îi urmează la Institutului Superior de Belle-Arte din Roma, aici studiază arta modelajului la clasa sculptorului Cesaro Aureli. În anul 1914, promovează toate examenele necesare pentru finalizarea studiilor şi se întoarce în ţară, cu gândul de a reveni în Italia. Izbucnirea primului război mondial îi zădărnicește planurile de a se reîntoarce în peninsula italică.
„Cei trei mari învățători, Marx, Engels, Lenin” (placă din ipsos), semnată dreapta jos, reunește la Spiridon Georgescu reliefurile celor trei figuri istorice într-o compoziție solemnă.
Spiridon Georgescu și memoria sculpturală a Bucureștiului
Istoria sculpturii monumentale bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea nu poate fi înțeleasă fără contribuția substanțială a lui Spiridon Georgescu, artist format în rigorile academismului italian, dar profund ancorat în realitățile sociale și istorice ale României moderne. Născut pe strada Acvila din București, fiu al unor părinți originari din Poseștii Prahovei, Spiridon Georgescu a cunoscut devreme dificultățile vieții, rămânând orfan de tată la doar șapte ani. Această experiență timpurie pare să fi cultivat în artist o sensibilitate aparte față de drama umană și eroismul anonim, teme recurente în opera sa.
După primele clase urmate la Școala „Golescu”, talentul său la desen l-a îndreptat spre Școala Superioară de Arte și Meserii din București, unde timp de șase ani a dobândit o solidă pregătire tehnică. Aici, sub îndrumarea profesorilor Valbudea și Arcangelo Figini, Georgescu a învățat sculptura decorativă în lemn, stăpânind o varietate de stiluri – de la Renașterea italiană la baroc și gotic – într-un exercițiu al formei care îi va marca întreaga creație.
Dorul de perfecționare l-a dus, în 1907, în Italia, iar apoi, decisiv, în 1911, când este admis la Academia de Belle-Arte din Carrara. Studiile continuate la Institutul Regal Superior de Belle-Arte din Roma, în atelierele profesorilor Augusto Polina și Cesare Aureli, i-au rafinat simțul modelajului și i-au consolidat respectul pentru desen ca fundament al sculpturii. Revenit în țară în 1914, contextul izbucnirii Primului Război Mondial l-a determinat să rămână definitiv în România, unde și-a orientat creația spre teme legate de conflict, suferință și sacrificiu.
„Profesor arhitect Gheorghe Simotta” (bust din ipsos), semnat pe lateral și localizat, datat 1941, evidențiază la Spiridon Georgescu un portret sobru, cu trăsături atent modelate.
„Bătrână – studiu” (bust din ipsos), semnat în față, stânga, localizat și datat 1939, surprinde la Spiridon Georgescu un portret feminin sobru, cu modelaj expresiv.
Primele lucrări monumentale realizate în București apar chiar înainte de înrolarea sa în armată. În 1915, arhitectul Nenciulescu îi încredințează execuția celor două cariatide ale teatrului de vară Alhambra, situat pe actualul bulevard Gheorghe Gheorghiu-Dej. Deși realizate din gips, aceste cariatide, executate la doar 28 de ani, impresionează prin forța expresivă și siguranța formei, supraviețuind până astăzi ca mărturie a talentului său precoce.
„Compozitorul Juares Movilă” (bust din ipsos), semnat pe lateral, evidențiază la Spiridon Georgescu un portret sculptural cu trăsături ferme și expresie concentrată.
„Durerea – studiu” (statuetă din ipsos), localizată și datată 1928, surprinde la Spiridon Georgescu o figură dramatică, modelată expresiv în volum compact.
Experiența directă a frontului, între 1916 și 1918, a lăsat urme adânci în creația lui Spiridon Georgescu. Schițele realizate în acea perioadă au stat la baza primei sale expoziții personale, deschisă la Ateneul Român la 1 aprilie 1919. Expoziția, care a reunit peste 25 de lucrări în gips patinat, a fost primită cu interes de critica vremii. Sculpturi precum „Gornistul”, „Lupta corp la corp”, „Capturarea unui tun inamic”, „Ștafeta” sau „Pe câmpul de luptă” dezvăluie o preocupare obsesivă pentru anatomie, mișcare și tensiune dramatică, mergând uneori până la exagerarea detaliului, dar păstrând mereu echilibrul compozițional.
Anii imediat următori marchează o diversificare tematică. Între 1920 și 1921, Georgescu abordează subiecte sociale precum „Greva”, „Zgribuliții”, „Coadă la pâine în timpul războiului” sau „Un orator popular”, lucrări care îl apropie de mișcarea socialistă și îi aduc recunoaștere în cercurile intelectuale progresiste. În același timp, participarea constantă la expozițiile Cercului Artistic și la saloanele bucureștene îl impune ca una dintre figurile active ale sculpturii românești interbelice.
Momentul de consacrare în spațiul public îl reprezintă realizarea monumentului eroilor Regimentului 21 Infanterie, inaugurat la 9 ianuarie 1923. Monumentul, reprezentând un soldat cu steagul desfășurat și arma ridicată, a fost elogiat inclusiv de Dimitrie Paciurea, trimis oficial pentru avizare. Această lucrare deschide seria monumentelor cu caracter istoric și comemorativ care vor defini creația lui Spiridon Georgescu în anii următori.
Cea mai amplă și mai cunoscută realizare a sa rămâne însă Monumentul Geniului, amplasat pe Dealul Cotrocenilor și inaugurat la 29 iunie 1929. Construit ca un vast ansamblu simbolic, monumentul este dominat de un leu monumental din bronz, cu o lungime de 5,40 metri și o înălțime de 4,40 metri, cântărind aproximativ șase tone. Leul, simbol al forței și frumuseții, stă biruitor peste trofeele inamicului, într-o compoziție menită să exprime esența contribuției trupelor de geniu la victoria armatelor române.
Cele patru statui auxiliare – pionierul, pontonierul, telefonistul și ceferistul – precum și basoreliefurile laterale cu scene de război completează un ansamblu de o rară coerență iconografică. Inscripția centrală, „Spuneți generațiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătălie pentru întregirea neamului”, fixează clar funcția memorială a monumentului.
În paralel cu marile lucrări publice, Spiridon Georgescu a realizat o vastă operă de atelier: portrete, busturi funerare, studii anatomice precum „Fumătorul” sau „Prometeu”, lucrări care demonstrează o minuțiozitate aproape de orfevrier și o capacitate remarcabilă de a reda nuanța psihologică. De-a lungul vieții, a ridicat monumente ale eroilor în numeroase localități din țară – Dorohoi, Găiceana, Alexandria, Gogoșari, Lugoj, Fundulea, Tămădău, Botoșani sau Făgăraș – lăsând o amprentă durabilă asupra peisajului memorial românesc.
Recunoașterea operei sale a venit și târziu, în 1963, printr-o amplă expoziție retrospectivă organizată în Parcul Herăstrău, unde au fost prezentate peste o sută de lucrări. Această retrospectivă a confirmat dimensiunea unei cariere de peste șase decenii, în care Spiridon Georgescu s-a afirmat ca un sculptor al eroismului, al demnității și al memoriei colective.
Lucrări monumentale:
1925 - Monumentul Eroilor Genişti (Leul), Bucureşti;
1923 - Monumentul Soldaţilor români, Dorohoi, Botoșani;
1929 - Generalul Dragalina, Lugoj, Timiș.
Știi mai multe despre Spiridon GEORGESCU, sculptor? Spune și altora!