Marcel CHIRNOAGĂ, pictor, gravor, sculptor
Marcel Chirnoagă s-a născut la data de 17 august 1930, in Bușteni, Prahova, si a încetat din viata la data de 23 aprilie 2008.
Absolvent al Facultății de matematică și fizică din București, 1952, urmând simultan și studii liberale de artă, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România din 1953.
Lucrări în colecții particulare din: România, Italia, Franța, Germania (Lothar Boltz - Berlin), U.R.S.S., S.U.A., Japonia, Iugoslavia, Belgia, Finlanda, Elveția.
Artistul Marcel Chirnoagă a realizat, de-a lungul vieții sale, peste 3.000 de lucrări, excelând în desene, gravuri, picturi și sculpturi, fiind în același timp și autorul celei mai importante opere românești de la sfârșitul secolului al 20-lea, ciclul de gravuri "Apocalipsa".
„Arta a ajuns un soi de distracţie pentru îmbuibaţii care nu mai au altă peocupare în afară de afacerile lor decât să se distreze. Şi atunci, arta asta,mai mult sau mai puţin globalizată, este un mod de distracţie, mai mult sau mai puţin costisitoare.” Marcel CHIRNOAGĂ
Lucrări în muzee din țară
• Biblioteca Națională, București;
• Muzeul de artă din Bârlad;
• Muzeul Național de Artă al României, București;
• Muzeul de artă din Caransebeș;
• Muzeul de artă din Cluj;
• Muzeul de artă din Constanța;
• Muzeul de artă din Galați;
• Muzeul de artă din Iași;
• Biblioteca din Onești, județul Bacău;
• Muzeul de artă din Sighet;
• Muzeul de artă din Tulcea;
• Muzeul de artă din Vaslui.
• Muzeul Județean Buzău
„Eu pot să spun că sunt cel mai răspândit artist din România. Am o producţie mare. cum fac gravură, am imprimat mai multe exemplare şi am vreo 30.000 de exemplare răspândite în străinătate, începând cu SUA, Rusia, China, Europa, Belgia, Italia, Franţa. În Italia, Belgia şi Japonia a fost receptată mai bine decât în alte ţări pentru că piaţa asta de artă este o monstruozitate care se face, ca pentru orice produs, cu publicitate, de ani de zile.” Marcel CHIRNOAGĂ
Lucrări în muzee și instituții din străinătate
• Biblioteca Națională, Paris, Franța
• Cabinetul de stampe, Berlin, Germania
• Muzeul Albertina, Viena
• Muzeul Primăriei, Bruxelles, Belgia
• Muzeul Pușkin, Moscova, Rusia
• Muzeul Ufizzi, Florența, Italia
• Public Library, New York City, statul New York, Statele Unite ale Americii
Premii si decorații
• 1967 - Premiul tineretului al U.A.P.;
• 1967 - Premiul Käthe Kollwitz, Berlin;
• 1968 - Premiul II la bienala de la Cracovia;
• 1970 - Premiul pentru grafică al U.A.P.;
• 1975 - Premiul Academiei Române;
• 1999 - Medalia de aur "Dante" - Ravena;
• 2004 - Diploma UAP Chișinău - Republica Moldova.
• Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (20 aprilie 1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.
• Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”