Ovidiu BĂRBULESCU, pictor
Ovidiu Bărbulescu s-a născut in data de 29 mai 1940, in Bobicești, jud. Olt.
„Mama a avut un rol covârşitor în viaţa mea, ea fiind cea care mi-a îndrumat, practic, paşii spre domeniul care avea să-mi ghideze întreaga existenţă. Părinţii mei erau învăţători de meserie, însă ea avea şi înclinaţii artistice. Satul meu de baştină, Comăniţa, era chiar lângă Oboga, localitate celebră prin ceramica sa, iar mama obişnuia să deseneze pe vase ce proveneau de acolo. Aşa am prins şi eu gustul, cum se zice“ Ovidiu Bărbulescu.
In anul 1957 a absolvit Colegiul Naţional Carol I, Craiova, iar in anul 1964 Academia de Arte Nicolae Grigorescu, Bucureşti
Intre anii 1964-2009 Profesor de Arte Plastice, Colegiul Naţional Pedagogic Ştefan Velovan, Craiova, iar intre 1985-2009 Profesor asociat, Universitatea din Craiova – coordonator ştiinţific lucrări gradul didactic I.
Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Craiova.
„Ochi ager, atenție deosebită, observație profundă, gândire matură, suflet cât cuprinde și talent cu carul, cu zice românul: toate acestea adunate se pot spune în două cuvinte – Ovidiu Bărbulescu.” Gabriel Bratu
„Pictura lui Ovidiu Bărbulescu are o sensibilitatea cromatică aparte, clădită atât pe ştiinţa principiului sintezei lumină-culoare, cât şi pe sinceritatea demersului plastic, pe transfigurarea realului la cote înalte de arderi lăuntrice“. Vasile Drăguţ
Are lucrări în muzee şi instituţii din ţară, în colecţii particulare din ţară şi străinătate (Franţa, Anglia, Canada, Israel, Iran, Olanda, Danemarca, Belgia, Polonia, Republica Moldova, S.U.A, Austria, Spania, Portugalia, Germania, Italia).
În 2002 a primit „Diploma de Excelenţă” acordată de M.E.C. pentru întreaga activitate didactică de creaţie şi managerială.