János BENCSIK, grafician, designer
János Bencsik s-a născut în anul 1945 în Budapesta.

Între 1959 și 1963 , a studiat grafica și sculptura la liceul de artă din Târgu-Mureș.
Din 1965 până în 1971 și- a continuat studiile la București, absolvind Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu”, secția grafică.

În anul 1974 a câștigat bursa UAP, iar în următorul an a devenit membru al acesteia.

“Tehnica, s-a spus, este o invenție perpetuă. În acest sens, modul în care Bencsik știe să-și transpună desenele, ideile prime, evitând „transpunerea oarbă”, este de cele mai multe ori, exemplar. El dovedește o considerabilă înțelegere a raporturilor artei abstracte cu valorile semnului caligrafic; diferențele de tensiune energetică ale traseului instaurator îl feresc de automatisme, de uzura gestuală, care, pentru mulți este drumul cel mai scurt către manierism; Jocul alternativ al „luptei cu materia” pentru urmărire a ideii și reținerea sugestiilor hazardului nu anulează „recitalurile” de virtuozitate, dar nici nu devine scop în sine; sensibila modificare de aspect în funcție de variantele cromatice este atent urmărită. Discreția cu care înțelege să-și desfășoare, netulburat, pledoaria pentru valorile inteligenței, culturii plastice și seriozității profesionale. Devine pentru Bencsik – a-i mai acorda acestuia obișnuitul, formalul certificat de „promisiune” de „speranță” este o perfectă inutilitate – un atu în plus.” (Mihai Drișcu)

Lucrări ale artistului se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC).




Știi mai multe despre János BENCSIK, grafician, designer? Spune și altora!