Ştefan Eugen BOUŞCĂ, pictor
Ştefan Eugen BOUŞCĂ s-a născut în anul 1914, in Iasi, și incetat din viata in anul 1991.
A terminat 1932 – Academia de Arte Frumoase, Secţia de Arte Decorative, Iaşi, cu pictorul Petre Troteanu.
În 1939, obţine Certificat de pictor, pentru a realiza pictură bisericească.
A fost asistent la Catedra de Artă decorativă, apoi titular al celei de Grafică la Institutul de Arte din Iaşi, fiind coleg de profesorat cu Corneliu Baba (1949).
A debutat ca pictor în anul 1939. Într-o activitate creatoare de peste o jumătate de veac, artistul a realizat peste 4.000 de lucrări în tehnici diferite: ulei, acuarelă, desen colorat, grafică. Compoziţii şi portrete, peisaje şi scene de interior, în toate se simte vibraţia unei sensibilităţi de excepţie.
A ilustrat basme, vechi mituri şi obiceiuri populare româneşti, dar şi celebre opere literare culte: Luceafărul; Făt-Frumos din lacrimă, Strigoii, Cezara de Mihai Eminescu, Harap Alb de Ion Creangă, Moartea lui Fulger de George Coşbuc.
În 1942, i se acordă Premiul Salonului Oficial al Moldovei , iar în 1968 primeşte Ordinul Meritul Cultural cl a IV a, pentru activitatea artistică, urmând ca în 1974 să fie decorat cu Ordinul Meritul Cultural cl a II a.
“Vedeam pictura ca parte interferentă cu muzica şi poezia. Cântecul pe lângă o continuitate ondulatorie aduce picturii rimă şi ritm… Sunt eminamente un exponent al acestei şcoli ieşene care există prin însăşi sevele de inspiraţie pe carele oferă creatorilor de artă.” Eugen Ştefan Bouşcă
„Lada de zestre” (cerapastel pe placaj, 70 × 100 cm) este o compoziție amplă realizată de Eugen Ștefan Boușcă, care înfățișează un alai tradițional, construit din forme geometrizate și ritmuri dinamice, într-o cromatică vie, cu accent decorativ și narativ.
„Grădină cu Flori la Agapia” (carioca și guașă pe carton, 67 × 48 cm, semnat și datat dreapta sus, cu brun, „E. Boușcă, 1974”) redă, în stilul lui Eugen Boușcă, un câmp floral vibrant, cu ritmuri decorative.
„Autoportret la înmormântarea mamei mele” (tehnică mixtă pe lemn, 120 × 80 cm) este o mărturie și o icoană în același timp, Eugen Ștefan Boușcă transformând scena ritualului funerar de la Mănăstirea Golia într-o introspecție profundă despre pierdere, memorie și credință. Artistul se inserează în mulțime, nevăzut, dar prezent, convertind durerea personală într-o experiență colectivă, ritualizată și transfigurată. Compoziția amplă, verticală, surprinde interiorul bisericii ca pe o scenă sacră, în care catafalcul alb, înconjurat de lumina tremurândă a lumânărilor, devine axul central al întregii imagini. Policandrele aurite, iconostasul bogat ornamentat și frescele de pe bolți creează un cadru bizantin, specific spiritualității moldovenești. Tehnica mixtă pe suport de lemn trimite direct la tradiția icoanei, în timp ce tușa fragmentată și cromatica caldă, vibrată, apropie lucrarea de filonul expresionist al Școlii Ieșene de Artă. Aurul nu este doar decor: el devine lumină interioară, punte între lumea pământească și cea cerească. Prin acest autoportret, Boușcă nu se reprezintă fizic, ci existențial. Este o lucrare despre moarte, dar mai ales despre continuitate, memorie și credință.
Știi mai multe despre Ştefan Eugen BOUŞCĂ, pictor? Spune și altora!