Descoperă universul fascinant al picturii românești!

Pictori români, clasici și contemporani, îi cunoști pe toți aici!

Gheorghe POGAN, pictor, poet

Gheorghe Pogan s-a născut în anul 1948, în satul Brâznic din judeţul Hunedoara.
În anul 1972 este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca.

Gheorghe POGAN, pictor, poet
„ Mi-am pus următoarea problemă : toată lumea poate picta folosind culorile. Singurul care pictează cu lumină este Dumnezeu. Uneori încerc și eu. Ce am încercat să fac a fost să pictez folosind lumina ca vehicul al ideilor mele și să o transpun aici. Dacă vorbim de inspirație, ea este dată doar de nevoia de a crea - Dumnezeu! De cele mai multe ori, pictura se face singură! Nu ai măiestria aia să te duci până acolo. Dar ea începe să se construiască, vine de la sine, încep să lucreze formele între ele, să aibă corespondență, să te trimită la lucruri făcute sau la unele pe care vrei să le faci. Fiecare lucrare este un instantaneu, o chestie înghețată undeva, a devenirii tale - relațiile tale cu trecutul și viitorul!” (Gheorghe Pogan)

Gheorghe POGAN, pictor, poet
Lucrările lui Gheorghe Pogan au “ rafinament cromatic, vibrație şi tonalitate gravă. Artistul a ieșit din limita convențională a dreptunghiului sau a pătratului, a spațiului rectangular, oferindu-i o gamă mai nuanţată .Este un exercițiu de exasperare a unui artist în fața unei forme și a unei viziuni care, ori nu a fost suficient de bine receptată, ori artistul nu o regăsește ca un reflex complementar a ceea ce vede el de fapt” (Cătălin Bălescu)

Gheorghe POGAN, pictor, poet
Lucrări ale artistului se află în Muzeul Național de Artă Contemporană al României (MNAC).

Gheorghe POGAN, pictor, poet

Premii:
1971 - Laureat al Festivalului „Primăvara studenţească” şi al Festivalului Naţional al Studenţilor din Bucureşti

Gheorghe POGAN, pictor, poet