Luminiţa Radu, pictor

|
35 vizualizări

Luminiţa Radu s-a nascut in data de 22 iulie 1979, in Galaţi.

In 2002 devine absolventa a Facultăţii de Arte Plastice, Decorative şi Design Iaşi, secţia grafică.

Din 2002 este profesor Liceul de Artă “George Apostu”, Bacău, iar in anul 2009 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (Visual Artists' Union of Romania‏).

Luminiţa Radu lasă în pictura şi în grafica ei impresia că este interesată în a descoperi lumi trecute şi imaginare, posibile şi cu provocări sistematice devastatoare. Ca pe un răboj sau un calendar străvechi, de pe un act domnesc sau o piatră funerară, artista descifrează straturi succesive de depuneri memoriale şi care permit lectura iluzorie a unor documente fundamentale. Structurile plastice sugerează dimensiunea vagului, aluzivului, aleatorului. Recuperările mentale definesc nevoia cunoaşterii originare şi prefigurează orizonturi posibile. Nivelurile realului cu care operează sunt doar pretexte grafice în tonalităţi întotdeauna grave. Semnele acestui timp revolut continuă să fie prezenţe memorabile şi anticipă configuraţia combinaţiilor de linii ce animă suprafaţa pictată. Ferestrele deschise spre imaginar au sensul virtualităţii, al posibilului. În general, prin idee sugerează, prin structura formelor determină reflecţiiValentin Ciucă

Merită să afli și despre

Sugestii: