Eugenia (Gina) HAGIU-POPA, pictor, grafician

|
55 vizualizări

Eugenia (Gina) HAGIU-POPA s-a născut in data de 11 noiembrie 1924, în Tg. Bujor, judeţul Galaţi.

A absolvit Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1948), unde a studiat cu profesorii Jean Al. Steriadi, Nicolae Dărăscu şi Simion Iuca, iar intre 1947-1949 a frecventat şi a absolvit şi Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică.

Până în 1958 a lucrat ca actriţă la Teatrul Naţional şi Teatrul Tineretului din Bucureşti.

Începând cu anul 1999 se ocupă de monografia comunei Săvârșin, opera în manuscris a învățătorului Iosif Dohangie, sistematizând-o și contribuind la concepția artistică a cărții.

Operele sale se află în muzee și colecții particulare din România, Franța, Italia, SUA, Belgia, Germania, etc.

Distincţii:
Premiul II la Festivalul Mondial al Tineretului (1959);
Diploma şi Medalia Meritul Cultural Chinez (1962);
Premiul II şi titlul de laureat pentru lucrarea de artă murală de la Fabrica „Danubiana” din Giurgiu (1978);
Premiul II pentru machete şi schiţe la concursul decorării Teatrului Naţional din Bucureşti (1970-1972);
Titlul de Cetăţean de Onoare al localităţii Săvârşin (2008);
Titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Tg. Bujor (2011).

Merită să afli și despre

Sugestii: