Magda BÎRSAN a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, promoția 1966, la secția grafică, sub îndrumarea profesorului Eugen Popa.
Deși biografia sa rămâne puțin documentată, activitatea editorială a Magdei BÎRSAN este remarcabilă prin numeroasele ilustrații publicate în anii 1970–1980, într-un stil grafic alert și dinamic, menit să capteze atenția cititorului. A debutat în anul 1968 în revista Cutezătorii, unde a colaborat constant, și a ilustrat de asemenea volume apărute la Editura Ion Creangă.
Lucrările sale au fost publicate frecvent și în revistele Arici Pogonici și Luminița, fiind apreciate pentru vitalitatea compozițiilor și caracterul expresiv al desenului.
În anul 1978, Magda BÎRSAN a primit Premiul CNOP în domeniul creației plastice, pentru ilustrațiile realizate în revistele Arici Pogonici și Luminița.
În unele publicații, numele artistei apare grafiat Magda Bârsan.
Știi mai multe despre Magda BÎRSAN, graficiană și ilustratoare? Spune și altora!