Nicu RUSSU, ilustrator
Nicu Russu s-a născut în data 11 iunie 1932, la Cernăuți, și a încetat din viață în data de 29 mai 1977, la doar 45 de ani.
Destinul său a fost marcat de evenimentele istorice ale vremii: după moartea timpurie a tatălui și refugierea împreună cu mama la București în anul 1940, a urmat o adolescență plină de frământări și schimbări. Deși a fost trimis la școala de ofițeri de marină din Constanța, Russu și-a urmat chemarea artistică, părăsind cariera militară pentru a se dedica graficii și ilustrației.
Autodidact în mare parte, Russu a lucrat ca grafician la Editura Politică și ulterior la Ministerul Industriei Alimentare, unde a realizat afișe publicitare, cataloage, pliante, meniuri, cărți poștale și etichete de produse.
Debutul său public a venit târziu, în anii ’60, când a participat la Saloanele Republicane de Desen și Gravură, iar în 1969 a deschis prima sa expoziție personală. În anii următori a publicat caricaturi în revista Urzica și grafică publicitară în Informația Bucureștiului.
În ianuarie 1970, Nicu Russu a debutat fulminant ca ilustrator și autor de benzi desenate, publicând în revistele Cutezătorii, Arici Pogonici și Luminița. Într-un ritm frenetic, crea săptămânal câte o planșă de bandă desenată și lunar coperți și ilustrații pentru volume de literatură pentru copii și tineret.
Între anii 1970 și 1975, a ilustrat 12 volume de poezie și proză, semnate de autori precum Victor Tulbure, Ion Aramă, Emil Vasiliad, Ștefan Tița, Niculae Crânguleanu și Călin Gruia. Dintre acestea, se remarcă volumul „Haiavatha, căpetenia Pieilor Roșii” (1971, reeditat în 1980), considerat una dintre cele mai expresive lucrări ilustrate din epocă. Russu a semnat și cinci dintre cele zece albume de benzi desenate publicate în colecția Editurii Stadion — singura colecție tematică de acest gen în România socialistă:Neamul Șoimăreștilor (după Mihail Sadoveanu), Cincizeci de bătrâne (după Ernest Hemingway), Căpitan la 15 ani (după Jules Verne), Tarzan (două volume, după Edgar Rice Burroughs).
Tot în aceeași perioadă, a colaborat la revistele pentru tineret, semnând benzi desenate precum Diamantele Negre (scenariu Aurel Weiss), Megalozoon (Vasile Mănuceanu), Omul-Radar (Horia Aramă), Dunărea fierbinte (Ion Aramă) și Acțiunea „V” (Mihai Stoian).Colaborarea sa cu colecția Povestiri Științifico-Fantastice i-a adus un public pasionat de ilustrație SF, semnând între 1965 și 1973 peste 30 de coperte de broșuri.
Criticul Mihai Bădescu scria în Anticipația 1986:„Desenele sale, foarte elaborate, feeric colorate, fundalurile exotice și stranii îl impun mai ales în ilustrarea povestirilor din genul fanteziilor eroice.”
Stilul lui Nicu Russu este ușor recognoscibil — o combinație între hașura densă și precisă a benzilor desenate alb-negru și explozia cromatică a ilustrațiilor de copertă. Liniile clare, dinamismul compozițional și expresivitatea figurilor definesc o estetică modernă, influențată de banda desenată occidentală, dar adaptată specificului românesc.
A fost considerat un „workaholic vizual”, lucrând cu o disciplină și o pasiune rare într-un context artistic dominat de cenzură și constrângeri ideologice.Ultimii ani și moștenirea artistică:
După anul 1975, interdicția de publicare, refuzurile repetate de admitere în Uniunea Artiștilor Plastici și contextul social tot mai apăsător l-au afectat profund. În 29 mai 1977, artistul s-a sinucis, lăsând în urmă o operă impresionantă și un gol în arta grafică românească. În același an, familia sa a organizat o expoziție postumă la Galeria Căminul Artei, despre care criticul Tudor Octavian scria:„Nicu Russu a fost un artist întreg, înzestrat cu mari ambiții și o mare onestitate. El a voit ca lucrul ce-l semnează să fie numai al lui, să nu stea în frontul nici unui «ism». Onestitatea, se știe, îl împresoară pe artistul bun cu singurătate, dar tristețea aceasta trece în operă.”
După decenii de tăcere, în 2017, Editura Paideia a publicat albumul monografic „Nicu Russu – un artist desăvârșit cu suflet magic”, realizat de criticul și istoricul benzilor desenate Dodo Niță, readucându-l în atenția publicului și a mediului artistic.
În anul 2018, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv a găzduit expoziția „Nicu Russu – Arta nemuritoare”, care a reunit picturi, ilustrații, coperți și benzi desenate, confirmând actualitatea și valoarea vizuală a creației sale.
Nicu Russu rămâne una dintre figurile emblematice ale graficii românești din secolul XX – un vizionar discret, ale cărui imagini au modelat imaginarul a două generații de cititori. Prin forța desenului, sensibilitatea coloristică și independența artistică, Russu și-a câștigat locul în patrimoniul vizual al culturii române, ca un artist al visului și al libertății în mijlocul constrângerii.
Știi mai multe despre Nicu RUSSU, ilustrator? Spune și altora!