Adriana CHIRIȚĂ, pictor, grafician
Adriana Chiriță s-a născut la data de 5 iunie 1938, in Arad.
A făcut studii de specialitate la Facultatea de Arte, Universitatea Timișoara, absolvite în anul 1968.
„De ani de zile cu pasiune şi sîrguinţă, Adriana Chiriţă îşi circumscrie activitatea creatoare în aria pastelului. Înţeles îndeobşte ca artă a spontaneităţii, acest condominiu al graficii şi al picturii relevă prin investigaţii neobosite, noi virtuţi ale expresivităţii liniei şi culorii. Sînt în selecţia actuală, mai cu seamă printre lucrările de scurtă respiraţie, fulgurări de lumină surprinse cu exactitate şi forţă sugestivă în primăvara unei livezi pe suprafaţa măiestrită a unei porţi de ţară, sau în învolburarea petalelor din vasul cu flori.” Deliu Petroiu
A predat de-a lungul celor cinci decenii de profesorat la Școala Populară de Artă din Timișoara (1968-1975) și apoi la Școala Populară de Artă din Arad
Lucrări ale artistei Adriana Chiriță se găsesc in Muzeul de Artă Arad, Muzeul de Artă Focșani.
Lucrări în colecții particulare: România, Ungaria, Germania, Belgia, Franța, SUA.