Descoperă trecutul și frumusețea României prin Palatele sale!

Istorie, arhitectură, prezentare și splendide imagini.

Palatul Culturii (Opera) din Timișoara

Palatul Culturii din Timișoara sau Opera, cum este cunoscută, se află în partea de nord a Pieței Operei, fix în centrul orașului.
În 1872 – 1875 se construieşte ansamblul teatrului sub numele oficial de „Teatrul Franz Joseph”, conţinând şi hotelul „Kronprinz Rudolf, „reduta” (sala de dans şi de festivităţi), un restaurant şi o cafenea.
Arh. Fellner şi Helmer, cea mai mare firmă de proiectat teatre din acel timp.
A construit 48 de teatre. Pe teritoriul actual al României a construit şi teatrele din Oradea, Cluj şi Iaşi.
În vecinătatea ţării noastre a construit teatrele din Szeged, Cernăuţi, Odesa şi Sofia.

Palatul Culturii (Opera) din Timișoara

Clădirea a trecut prin două incendii. Primul incendiu a fost în anul 1882, iar clădirea a fost renovată păstrându-i-se stilul original.
Al doilea incendiu, cel din anul 1920 a lăsat urme adânci în clădirea din centrul orașului, lăsând intacte doar aripile laterale.
Teatrul iniţial a fost construit în stil eclectic istoricist, tipic pentru a doua jum. a sec. al XIX-lea. Autorii afirmau că ar fi utilizat unele elemente oferite de “Renașterea Italiană” târzie, aşa cum se întâmpla în arhitectura eclectică a sec. al XIX-lea.
Clădirea originală a teatrului (cea executată după planurile lui Helmer şi Fellner) avea prevăzute 4 statui pe fronton; erau reprezentări ale muzelor: Thalia, Melpomene, Euterpe şi Terpsihore. Fiecare cântărea cca. 900 kilograme la o înălţime de aproape trei metri.

Palatul Culturii (Opera) din Timișoara

Între 1923 – 1928 interiorul este refăcut în stil neo-românesc. Doar cele trei arcuri de intrare de la parter sunt înlocuite cu o poartă de intrare mai amplă; la nivelul acoperişului se construieşte un rezervor de apă, rezolvat sub forma unei cupole în stil Napoleon III. Restul faţadei rămâne neschimbat.
Între 1934 – 1936 faţada principală este modificată fundamental, prin construirea unui arc uriaş în stil modern. Cele trei arcade istoricist–eclectice de la etajul I sunt înlocuite cu 3 arcade în stil neobizantin.
In prezent, in Palatul Culturii, cunoscut și ca Opera sau Teatrul Național, activează mai multe instituții de cultură: Opera Națională Română, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” și Teatrul German de Stat.