Palatul de Finanțe - Administrația Financiară din Cluj-Napoca, Piața Iancu Avram
Palatul de Finanțe, Administrația Financiară, este situat in Cluj-Napoca, Piața Iancu Avram (în trecut Piața Huniade), nr. 19 colt cu str. Dorobanților, nr. 1, județul Cluj.
În urma reorganizării comitatelor din perioada 1867-1877, Clujul a devenit capitală comitatensă, astfel că a apărut nevoia construirii unor instituții administrative demne de acest statut.
De factură neorenascentistă, construita in sec. XIX, dupa planurile arhitectului Friedrich Mätz, Administrația Financiară este clădire monument istoric. Este caracterizată de simplitatea schemei sale funcţionale. În jurul unei curţi interioare se desfăşoară planul în formă de U, funcţiunile fiind dezvoltate în pseudo-simplu tract cu circulaţii, rezolvate sub forma unor cursive exterioare.
Palatul de Finanțe este parte integrantă a ansamblului arhitectural din Piaţa Avram Iancu - alături de Palatul de Justiţie, Palatul Mitropoliei Ortodoxe şi Palatul Regionalei CFR. De la ridicarea ei până în prezent, şi-a păstrat destinaţia de sediu al administraţiei financiare a Clujului.