Palatul Cultural, Reșița

|
24 vizualizări

Construit în anul 1928, acest monument a fost cunoscut de-a lungul timpului ca Palatul cultural, Cinematograful cultural, iar astăzi aici funcţionează Teatrul de Vest Reşiţa.
Construcţia a fost ridicată în perioada interbelică, după planurile arhitectului lugojean Victor Vlad, prin contribuţia locuitorilor - Asociaţia Urbarială a Plugarilor Români din Reşiţa Română (înfiinţată în anul 1892).
Arhitectura clădirii se încadrează în stilul neo-brâncovenesc, puţin întâlnit în aceste locuri.
Palatul Cultural din Reşiţa este singura clădire cu influenţe brâncovenești din Caraş-Severin, edificiul fiind nu doar un monument arhitectonic impresionant, ci şi un reper cultural şi spiritual pentru reşiţeni.

Clădirea, construită între anii 1928-1929, a fost proiectată de arhitectul Iosif Victor Vlad, profesor la Politehnica din Timişoara. Construcţia a apărut din dorinţa populaţiei române din Reşiţa de a da replică la activitatea culturală a germanilor din Reşiţa Montană, sub denumirea de Palat Cultural.
În anul 1929, planul clădirii suferă unele modificări, făcute de arhitectul Constantin Purcariu, de asemenea din Lugoj.

La Palatul Cultural s-au ţinut spectacole corale, de dans, teatru, vodevil şi chiar operetă, dar a fost şi loc de întâlnire a vechilor reşiţeni la șezători şi baluri; în incinta clădirii a funcţionat şi un cinematograf.
Asociaţia Culturală Reşiţa Română a fost reînființată în anul 2002 (avându-l ca preşedinte pe dr. Petru Iliasă, decedat 2007) şi a revendicat Palatul Cultural, pe care l-a redobândit după trei ani, în februarie 2005.
Pentru a putea fi reabilitat şi modernizat, Palatul Cultural din Reşiţa a fost trecut în proprietatea Consiliului Judeţean Caraş-Severin, care a început lucrările în anul 2007. Pe 15 decembrie 2010, a avut loc reinaugurarea Palatului Cultural din Reşiţa.

Merită să afli și despre

Sugestii: