Palatul Ministerului Agriculturii din București, bd. Carol I
Palatul Ministerului Agriculturii și Domeniilor, apoi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este situat in municipiul București, bd. Carol I, nr. 4, sector 3.
În anul 1894 s-a pus piatra fundamentală a clădirii, care a fost înălţată în anul 1895 şi inaugurată la 1897. Palatul Ministerului Agriculturii a fost zidit şi mobilat după proiectul arhitectului elveţian Louis Pierre Blanc, în stilul renaşterii franceze. Acesta a mai realizat şi Institutul de Medicină şi Farmacie între 1901-1902.

Este printre puținele clădiri în care funcționează de la început până în prezent aceeași instituției. Clădirea are patru niveluri, iar subsolul înălțat, făcut din piatră masivă, este soclul clădirii.

Are patru cherubi care se văd în prim plan: în stânga sunt reprezentanții zeului comerțului, a lui Hermes sau Mercur în latină, văzut prin cascheta cu aripi care ține sub braț un balot de mărfuri.

Clădirea este compusă din trei corpuri, are o curte de onoare pătrată, cu porți înalte la stradă, formând o compoziție simetrică.
Bulevardul Carol I este o arteră din Sectorul 2 din București, ce pornește de la Piața Universității și se termină la Piața Pache Protopopescu. În timpul regimului comunist, bulevardul se numea Bulevardul Republicii.
Știi mai multe despre Palatul Ministerului Agriculturii din București, bd. Carol I? Spune și altora!