Palatul Bancii Naționale a României (BNR) din București. Corpul vechi si Corpul Nou
Cladirea Bancii Naționale a României este situata in municipiul București, str. Doamnei, nr. 6-10, sector 3.
Primul palat al Băncii Naţionale a României, clădirea Vechiului Palat, a fost ridicat în cea mai veche zonă comercială a oraşului Bucureşti, delimitată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de străzile Lipscani (cea mai veche), Calea Victoriei (fostă Mogoşoaia), Smârdan şi Doamnei.
Proiectul conceput de arhitecţi francezi (Cassien Bernard şi Albert Galleron, de la Ecole de Beaux Arts din Paris). Cassien Bernard alcătuise planurile teatrului din Montpellier, opera din Piața Comediei și planurile Podului Alexandru al III-lea din Paris (fusese elevul și asistentul arhitectului Ch. Garnier, autorul Operei Garnier din Paris), iar Albert Galleron făcuse un stagiu îndelungat în România, între anii 1880 și 1893, el fiind arhitectul Eforiei Spitalelor (1891-1893), precum și al Ateneului Român.
Stilul Palatul BNR este unul eclectic, care îmbină elementele renascentiste cu cele ale clasicismului francez. şi pus în practică de arhitecţi şi ingineri români trebuia să corespundă unor multiple condiţionări, determinate de destinaţiile speciale ale spaţiilor unei clădiri bancare.
În 1883, s-a decis dărâmarea clădirilor pentru eliberarea terenului Hanul Şerban Vodă. La 15 februarie 1884, Consiliul general a aprobat planul fundaţiilor Palatului BNR, prezentat de arhitectul N. Cerchez.
la 12 iulie 1884 a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor, prilej cu care în fundaţia clădirii s-a depus un document în care erau menţionaţi regele Carol I, prim-ministrul I.C. Brătianu şi membrii guvernului, conducerea BNR.
În anul 1887 a fost pus acoperişul, iar în 1888 progresele au fost majore, in 1890 fiind finalizata lucrarea.
Una din cele mai frumoase clădiri ale Bucureştiului, aşa cum o prezenta o voce autorizată a arhitecturii româneşti, precum aceea a lui Ion Mincu, Palatul vechi al BNR a deschis seria clădirilor monumentale prin care instituţiile moderne româneşti nou create îşi asociau o imagine concretă ce le asigura vizibilitatea necesară pentru a se impune.
Faţada principală, orientată către strada Lipscani, a fost realizată din piatră de Rusciuc. Axul central de simetrie al clădirii este marcat prin decroşul subasmentului pe care sunt aşezate patru coloane corintice elansate, canelate. Verticalitatea elementului decorativ central este accentuată prin depăşirea cornişei generale.
Pentru celelalte trei faţade s-au respectat principiile generale plastice, dar tratarea a fost mai simplă. În acelaşi timp, ele nu sunt identice, fiecare având nota sa de originalitate dată de soluţiile găsite pentru adaptarea la ambient.
Deşi are o suprafaţă mare, acoperişul nu intră în competiţie cu faţadele, deoarece având o pantă foarte mică este greu de perceput.
La interior cuprinde o travee centrală în care se află Sala sau Holul ghişeelor şi alte două travee secundare. Coloanele care susţin cupola şi dialogul dintre travee asigură ritmul construcţiei şi permit un joc de volume ce elimină monotonia. La parter se aflau şi alte spaţii destinate birourilor care nu presupuneau contact cu publicul: sala pentru imprimarea biletelor (pe latura Smârdan) şi locuinţe de serviciu (latura Carada).
Cele două scări monumentale asigură accesul la etajul I, care este nivelul nobil al Palatului. Aici se aflau: Holul de onoare, Sala Consiliului de administraţie, Biroul guvernatorului, birourile altor membri ai conducerii băncii şi sălile de recepţie.
Prima modificare majoră a interiorului a avut loc în 1915, când s-a renunţat la ampla galerie de la etajul I, care înconjura pe trei laturi Holul ghişeelor, pentru a fi transformată în două birouri mari.
În anii 1929-1930, au avut loc cele mai consistente transformări ale Palatului. Acestea au constat în: reducerea la minimum a spaţiilor destinate locuinţelor, prin renunţarea la vastul apartament al guvernatorului.
Necesitatea construcţiei unei noi clădiri a BNR în perioada interbelică a fost provocată de extinderea progresivă a atribuţiilor băncii, mai ales în legătură cu organizarea şi supravegherea comerţului cu devize (1935) şi a circulaţiei metalelor preţioase (1938).
Proiectul noului palat a fost realizat în Serviciul de Arhitectură al băncii, în cadrul unui colectiv condus de arhitectul Radu Dudescu, care exprima convingerea că noua clădire va trebui să satisfacă nevoile băncii „pentru un timp nelimitat”. Construcţia palatului a început în anul 1940 şi trebuia să fie încheiată, la roşu, în cursul anului 1941. Din cauza războiului, lucrările au decurs însă mult mai lent, fiind încheiate abia la mijlocul anilor '50.
Știi mai multe despre Palatul Bancii Naționale a României (BNR) din București. Corpul vechi si Corpul Nou? Spune și altora!