Muzeul Sării din Bucovina, comuna Cacica, jud. Suceava
În cadrul unei săli săpate în masivul de sare, de circa 250 m. p., la primul orizont al minei, cca. 50 m adâncime, se prezintă istoria folosirii acestui mineral de la primele atestări arheologice, inclusiv din unele situri din regiunea Cernăuţi, azi Ucraina.
Se începe cu istoria formării zăcămintelor din ţară şi cu proprietăţile sării, inclusiv terapeutice. deoarece în incinta salinei populaţia cucuteniană, în urma cu circa 6.000 a exploatat sare, prin fierberea saramurii în vase conice, de unică folosinţă (briquetaje), deci recristalizare.
Muzeul Sării din Bucovina, amenajat în interiorul Salinei Cacica, a fost inaugurat în august 2011. Muzeul se află la adâncimea de 40 de metri, fiind singurul muzeu de istorie și arheologie subteran din România.
Sunt expuse documente și reconstituiri privind istoria prelucrării sării la Slănic, unelte și utilaje, cristale de sare, planșe geologice; floră și faună din zonă. Într-una din încăperile de la etaj a fost reconstituit biroul cămărașului.
Clădirea muzeului este declarată monument istoric.
Muzeul este organizat în „Casa Cămărășiei”, clădire monument istoric construită la începutul secolului al XVIIl-lea.
Zăcământul de sare gemă Cacica este localizat geologic la limita dintre avanfosa pericarpatică și Platforma Moldovenească și s-a format prin depunere în sistem lagunar - evaporitic. Ca vârstă este încadrat în Miocenul inferior. Sarea dispune de impurități (anhidrit, argilă, etc.) răspândite în întreaga masă.
Zăcământul este constituit din două lame de sare cu lungimi de 1600 - 2000 de metri, lățimea de 600 de metri fiecare și grosime de până la 250 de metri, totalizând 238 milioane de tone de sare. Concentrația sării este de 84,71%.
Cercetările arheologice întreprinse în 1952, 1968 și 1989 la Cacica au atestat că aici a existat una din cele mai vechi exploatări de sare recristalizată din saramură (prin fierbere și evaporare) din Europa, datate din perioada culturii Starčevo-Criș din neoliticul timpuriu (mileniul 5 î.Hr.)[4] În zonă există și în prezent mai multe izvoare sărate.