Schitul Pahomie, Vâlcea. Istorie, haiduci și legende sub stâncile Builei
Schitul Pahomie din județul Vâlcea a fost ridicat în anul 1520 de monahul Pahomie și Sava Haiducul și este renumit pentru biserica săpată sub stâncă.
Schitul Pahomie se află în zona satului Cheia, la poalele Masivului Buila, la aproximativ 30 km de Râmnicu Vâlcea. Așezământul, cunoscut în trecut și sub numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos, a fost întemeiat, potrivit pisaniei actuale, în 1520 de monahul Pahomie și Sava Haiducul. Biserica, cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, este construită sub un impresionant perete de stâncă, în apropierea izvorului care a dat vechea denumire a schitului.
Istoricul Schitului Pahomie
Începuturile Schitului Pahomie sunt legate de mai multe tradiții istorice, iar identitatea exactă a primului său ctitor nu este pe deplin clarificată. Pisania actuală îi indică drept întemeietori pe monahul Pahomie și Sava Haiducul, care au ridicat schitul în anul 1520, în apropierea Izvorului Frumos.
O altă tradiție îl identifică însă pe monahul Pahomie cu marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mănăstirii Bistrița. În anii 1519–1520, când reconstruia Bistrița după distrugerile provocate în timpul conflictului cu Mihnea cel Rău, Barbu Craiovescu ar fi ridicat și schitul de la Izvorul Frumos, drept mulțumire pentru faptul că își găsise aici adăpost în timpul pribegiei sale spre Transilvania. Alături de el s-ar fi aflat căpitanul Sava, rămas în tradiție sub numele de Sava Haiducul.
Identificarea monahului Pahomie cu Barbu Craiovescu rămâne însă o ipoteză. O altă relatare îl prezintă pe Pahomie drept Popa Postelnicu, fiul lui Iordache Pârșcoveanu vel stolnic, ceea ce arată că tradițiile referitoare la întemeietorul schitului nu sunt unitare.
În pisania bisericii apare și anul 1684, considerat mai degrabă anul unei importante refaceri decât cel al întemeierii. În aceeași perioadă era renovată și Mănăstirea Bistrița, iar intervenția de la Pahomie este pusă în legătură cu Constantin Brâncoveanu, descendent al familiei Craioveștilor.
Existența schitului este documentată și spre sfârșitul secolului al XVIII-lea. În 1793, dominutorul Alexandru Moruzzi acorda sihaștrilor de aici anumite scutiri de dări, iar în 1798, domnitorul Constantin Hangerli confirma unele danii făcute așezământului.
La 17 decembrie 1824, Schitul Izvorul Frumos era metoc al Mănăstirii Iezer, iar biserica se găsea deja într-o stare gravă de degradare, fiind descrisă drept „spre dărâmare cu totul”. În anul anul 1880, schitul a fost părăsit, biserica ruinându-se în mare parte, iar chiliile dispărând treptat.
Renașterea așezământului s-a produs abia în secolul al XX-lea. În 1952, biserica a fost reconstruită urmărindu-se conturul zidurilor rămase. La lucrări au participat zidari din Costești și tâmplari din Bărbătești. Pictura a fost realizată de Stan Hermeanu, iar la 30 septembrie 1956, biserica a fost sfințită de episcopul Iosif Gafton al Râmnicului.
Primul viețuitor al schitului reînnoit a fost călugărul Ioasaf Ionescu, venit de la Mănăstirea Arnota. După moartea sa, în 1980, așezământul a fost păstorit de monahul Galaction Zelig, care a contribuit la dezvoltarea obștii.
Arhitectura Schitului Pahomie
Elementul care individualizează Schitul Pahomie este amplasarea neobișnuită a bisericii, sub un uriaș perete de stâncă al muntelui. Aproximativ 70% din construcție este adăpostită de stâncă, edificiul adaptându-se spațiului îngust oferit de relieful montan.
Biserica are plan de navă și dimensiuni reduse. Interiorul este împărțit numai în altar și naos, iar lumina pătrunde prin două ferestre mici deschise în peretele din dreapta. Pridvorul este deschis și susținut de șase stâlpi de zid, iar catapeteasma care separă altarul este realizată din zid. Fațadele sunt simple, văruite în alb.
Pictura realizată în 1956 de Stan Hermeanu, ajutat de Vasile Ciugulin, a avut de suferit din cauza infiltrațiilor provenite dinspre stâncă. În 1997, pictura deteriorată a fost refăcută de ierodiaconul Nicolae Popa din Perișani.
La vest de biserică se află clădirea care cuprinde stăreția, trapeza, bucătăria și chiliile. Biserica Schitului Pahomie este clasată ca monument istoric, cu codul LMI VL-II-m-B-09716.
Evenimente și legende petrecute la Schitul Pahomie
Istoria Schitului Pahomie este însoțită de numeroase tradiții despre haiduci, refugii în munți și comori ascunse, unele dintre ele fiind legate chiar de întemeierea așezământului.
Potrivit uneia dintre cele mai cunoscute tradiții, marele ban Barbu Craiovescu s-ar fi refugiat în pustietatea Builei pentru a scăpa de Mihnea cel Rău, găsindu-și salvarea în apropierea Izvorului Frumos. După ce ar fi devenit monah sub numele Pahomie, ar fi ridicat aici schitul împreună cu căpitanul său Sava. Acesta ar fi primit numele de Sava Haiducul deoarece făcea incursiuni în localitățile învecinate pentru a procura hrană celor ascunși în munți.
În jurul celor doi s-au format și legende despre averi ascunse în stâncile din apropierea bisericii. Se povestește că boierii refugiați aici și-ar fi ascuns aurul și bijuteriile într-o galerie îngustă din stâncă, accesibilă unei singure persoane. După dispariția haiducilor, comoara ar fi rămas, potrivit legendelor, în grija călugărilor.
Aceste povești au alimentat de-a lungul timpului și tradițiile despre căutătorii de comori, despre care se spunea că ar fi fost urmăriți de nenorociri. Existența unei asemenea comori nu este documentată, iar relatările trebuie privite ca parte a folclorului format în jurul locului.
Hramul și pelerinaje la Schitul Pahomie
Schitul Pahomie este un așezământ de călugări, cu tradiție sihăstrească, dezvoltat într-un loc izolat de la poalele Masivului Buila.
Biserica are hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, sărbătorit anual la 20 iulie.
Un element legat de identitatea așezământului este Izvorul Frumos, aflat chiar în apropierea intrării. Apa izvorăște de sub stâncile pe care este amplasată biserica, formând o mică cascadă, iar vechea denumire a așezământului – „Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos” – păstrează legătura cu acest reper natural.
Cum ajung la Schitul Pahomie
Schitul Pahomie se află la aproximativ 30 km de Râmnicu Vâlcea și 22,5 km de Băile Olănești. Accesul rutier se face prin Valea Cheii.
Din Râmnicu Vâlcea se urmează DN64A spre Băile Olănești, prin Păușești-Măglași, apoi se virează spre satul Cheia. De aici traseul continuă pe Valea Cheii, pe drumul forestier care urcă spre Izvorul Frumos și Schitul Pahomie.
Drumul forestier este unul montan, astfel încât starea sa poate varia în funcție de precipitații și de eventualele căderi de pietre. Din zona Pahomie se poate continua pe jos spre Schitul Pătrunsa, aflat mai sus în Masivul Buila.
Reconstruită în secolul al XX-lea după urmele vechilor ziduri, biserica adăpostită sub stâncă, alături de Izvorul Frumos și cadrul izolat al Masivului Buila, reprezintă elementele definitorii ale Schitului Pahomie și ale identității sale în patrimoniul monahal vâlcean.
Știi mai multe despre Schitul Pahomie, Vâlcea. Istorie, haiduci și legende sub stâncile Builei? Spune și altora!