Schitul Sibiel, Sibiu - locul unde s-au copiat manuscrise și s-au format preoți
Schitul Sibiel din județul Sibiu este o veche vatră monahală din Mărginimea Sibiului, renăscută după 1990 pe locul unui așezământ distrus în secolul al XVIII-lea.
Istoria sa îmbină tradiția cărturărească, patrimoniul arheologic și spiritualitatea ortodoxă într-unul dintre cele mai pitorești colțuri ale Munților Cindrel. În satul icoanelor pe sticlă, schitul țese din nou legătura dintre artă, rugăciune și obște.
Ascuns pe valea pârâului Sibiel, la poalele Munților Cindrel și înconjurat de păduri, Schitul Sibiel reprezintă una dintre cele mai vechi vetre monahale din Mărginimea Sibiului. Așezământul se află la aproximativ 25 de kilometri vest de municipiul Sibiu, într-o zonă cunoscută pentru frumusețea peisajului și pentru tradiția pictării icoanelor pe sticlă. Locul păstrează memoria unei mănăstiri care, timp de secole, a fost nu doar centru de rugăciune, ci și un important focar de cultură, unde se copiau manuscrise și se formau viitorii preoți ai satelor din împrejurimi.
Istoricul Schitului Sibiel
Primele mențiuni documentare despre Schitul Sibiel datează din 1550, însă cercetările istorice și descoperirile arheologice arată că viața monahală este mult mai veche pe aceste meleaguri. În prima parte a secolului al XVIII-lea exista aici o mănăstire de călugări, iar documentele consemnează că în anul 1716 viețuia o obște numeroasă, biserica fiind ridicată în jurul anului 1714.
Schitul a devenit rapid un important centru cărturăresc. În anul 1716, ieromonahul Varlaam, originar din Moldova și cunoscut pentru talentul său de caligraf și miniaturist, copia aici un Triod alcătuit din 202 file, manuscris menționat ulterior în cataloagele de specialitate. În același timp, biblioteca mănăstirii cuprindea cărți liturgice valoroase, între care un Evangheliar tipărit de Coresi în secolul al XVI-lea, iar înscrisurile păstrate pe volume demonstrează preocupările intelectuale ale monahilor de la Sibiel. Un alt moment important din istoria așezământului îl constituie înființarea, în 1767, a unei școli pentru viitorii preoți și cântăreți bisericești. După modelul școlii monahale de la Sibiel au fost organizate ulterior și școlile din Săliște și din satul Sibiel, contribuind astfel la răspândirea învățăturii și la consolidarea identității românești în Mărginimea Sibiului.
Destinul mănăstirii s-a schimbat radical în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. În timpul acțiunilor desfășurate de autoritățile habsburgice împotriva mănăstirilor ortodoxe din Transilvania, vechiul așezământ a fost distrus, iar din întregul complex au rămas doar o chilie și câteva vestigii din piatră. Mai târziu, în anul 1925, pe locul fostei biserici a fost ridicat un nou lăcaș de cult, sfințit în 1949, însă nici acesta nu a fost ferit de încercări. După adoptarea Decretului 410 din 1959, schitul a fost desființat, iar clădirile au fost transformate în adăpost forestier. Obiectele de patrimoniu au fost salvate și transferate către Muzeul din Sibiel și Muzeul Brukenthal din Sibiu.
Viața monahală a renăscut în anul 1991, când schitul a fost reînființat din inițiativa Episcopului Serafim Joantă. În jurul bisericii vechi au fost ridicate noi corpuri de chilii, iar între anii 2002–2003 a fost construită actuala biserică mare, destinată slujbelor oficiate pentru numărul tot mai mare de pelerini.
Arhitectura Schitului Sibiel
Ansamblul monahal actual reunește armonios construcții din perioade istorice diferite. Cea mai veche dintre ele este bisericuța amenajată într-o fostă chilie monahală, singura clădire care a supraviețuit distrugerii vechii mănăstiri. Restaurată în anii 1948–1949 și transformată în lăcaș de cult, aceasta păstrează caracterul sobru al arhitecturii monahale transilvănene și reprezintă o raritate în patrimoniul religios românesc.
În perioada 2010–2013, bisericuța a fost restaurată complet, fiind împodobită cu pictură, un pridvor și un turn discret, fără a-i altera caracterul istoric. Alături de aceasta se ridică biserica mare din piatră, construită după anul 2002, concepută într-un stil inspirat din arhitectura ortodoxă tradițională și adaptată nevoilor actualei comunități monahale și ale pelerinilor.
Întregul ansamblu este integrat firesc în peisajul montan al Munților Cindrel, fiind înconjurat de pădure și de liniștea specifică vechilor vetre sihăstrești din Transilvania.
Patrimoniul Schitului Sibiel
Schitul Sibiel deține un patrimoniu deosebit, atât prin valoarea obiectelor păstrate, cât și prin importanța descoperirilor arheologice realizate aici. În jurul vechii chilii transformate în biserică au fost identificate urmele unui altar în formă de treflă, datat în secolul al XVI-lea, precum și vestigiile unui cuptor pentru arderea cărămizilor, fragmente de cahle din secolul al XVIII-lea și materiale ceramice datând chiar din secolele VII–X. Aceste descoperiri confirmă existența unei vetre de locuire și de viață religioasă cu mult înaintea ridicării bisericii cunoscute astăzi.
Un capitol aparte îl reprezintă patrimoniul cărturăresc. La începutul secolului al XVIII-lea, aici au fost copiate manuscrise liturgice de mare valoare, între care celebrul Triod realizat de ieromonahul Varlaam. Biblioteca mănăstirii cuprindea cărți tipărite de Coresi și alte volume liturgice care demonstrează nivelul cultural ridicat al obștii monahale.
Din patrimoniul istoric se păstrează și praporul pictat în anul 1792 de zugravul Vasile Muntean din Săliște, precum și unul dintre vechile clopote ale mănăstirii, turnat în anul 1773, aflat astăzi în biserica satului Sibiel. De asemenea, numeroase icoane pe sticlă care împodobeau vechea bisericuță au fost transferate în celebrul Muzeu al Icoanelor pe Sticlă din Sibiel, contribuind la conservarea unuia dintre cele mai importante tezaure de artă populară religioasă din România.
Evenimente și legende petrecute la Schitul Sibiel
Istoria Schitului Sibiel este strâns legată de destinul mănăstirilor ortodoxe din Transilvania. Distrugerea vechiului așezământ în timpul campaniilor de desființare a mănăstirilor ortodoxe din secolul al XVIII-lea a rămas unul dintre cele mai dramatice episoade din istoria locului. Cu toate acestea, comunitatea locală nu a abandonat niciodată memoria schitului, păstrând vie tradiția și contribuind la renașterea lui după 1990.
Tradiția locală păstrează vie și amintirea monahilor cărturari care au copiat manuscrise și au format generații de preoți și cântăreți bisericești. Tot aici este cinstită memoria ieromonahului Varlaam, al cărui mormânt se află în incinta schitului, precum și a tuturor monahilor care au viețuit și s-au nevoit pe această vatră monahală. În tradiția spirituală a locului, Schitul Sibiel este legat și de rezistența ortodoxiei în Mărginimea Sibiului, fiind considerat una dintre vetrele care au păstrat credința românilor ardeleni în perioade dintre cele mai dificile ale istoriei.
Hramul și pelerinaje la Schitul Sibiel
Schitul Sibiel are două hramuri: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, sărbătorit la 20 iulie, ocrotitorul vechii biserici, și Sfânta Treime, hramul noii biserici ridicate după reînființarea schitului. Ambele sărbători adună anual numeroși credincioși din Mărginimea Sibiului și din municipiul Sibiu, care urcă spre schit pentru a participa la slujbele religioase și pentru a se bucura de liniștea acestui loc retras.
Cum ajung la Schitul Sibiel
Schitul Sibiel este situat în comuna Sibiel, județul Sibiu, la aproximativ 25 km vest de municipiul Sibiu. Din drumul care leagă Sibiu de Sebeș se urmează ruta spre Săliște și Orlat, iar din centrul satului Sibiel se continuă aproximativ șapte kilometri pe un drum forestier care urcă pe valea pârâului Sibiel până la schit. Amplasarea într-un decor natural spectaculos face ca drumul spre așezământ să fie parte integrantă din experiența pelerinajului.
Știi mai multe despre Schitul Sibiel, Sibiu - locul unde s-au copiat manuscrise și s-au format preoți? Spune și altora!