Mănăstiri și Schituri. Descoperă Vetrele monahale și Patrimoniul spiritual al României, prin povești și imagini care inspiră!

Mănăstirea Coșuna – Bucovățul Vechi, Dolj - cu pictură din 1574

Mănăstirea Coșuna – Bucovățul Vechi, aflată în localitatea Mofleni din municipiul Craiova, datează din anul 1483; biserica s-a ridicat între 20 iulie și 3 octombrie 1572 și păstrează pictura din anul 1574.

Ridicată pe temelia vechiului castru roman Pelendava, mănăstirea reprezintă cea mai veche construcție de cult din Craiova. Astăzi, ansamblul monahal este integrat în incinta Seminarului Teologic Mitropolitan „Sfântul Grigorie Teologul”.

Mănăstirea Coșuna – Bucovățul Vechi, Dolj

Istoricul Mănăstirii Coșuna

Mănăstirea Coșuna  este atestată documentar în anul 1483, informație susținută și de istoricii Bogdan Petriceicu Hașdeu și Nicolae Iorga. Biserica inițială a fost construită în perioada 1506–1512, iar edificiul actual datează din 1572, când a fost ridicat de banul Ștefan și de fiul său, Pârvu, purtând hramul Sfântului Ierarh Nicolae.

Primul nume al așezământului, „Coșuna”, apare în Actul mitropolitului Eftimie (ianuarie 1574) și în Actul lui Mihai Viteazul (februarie 1574). Denumirea provine fie din slavonă (pășune), fie din latina târzie (fabula, aluzie la ruinele Pelendavei), fie de la tradiția coșunarilor care coborau din munți pentru a împleti coșuri din răchita Jiului.

După anul 1572, apare și numele „Bucovățul Vechi”, provenit din slavonul buk – fag, referire la pădurile de fag de pe moșia Bucovățului, situată pe malul opus al Jiului. Prima închinare a mănăstirii în străinătate s-a făcut în anul 1583, când Pârvu clucerul a oferit-o lavrei Sfântul Varlaam de la Meteora – devenind una dintre primele mănăstiri românești închinate unui centru monahal din afara țării. În secolele următoare, mănăstirea a fost afectată de jafurile oamenilor lui Pasvantoglu, de revărsările repetate ale Jiului (1832, 1837) și de cutremurul din 1838, care au deteriorat grav turnul, chiliile și turla. A fost refăcută parțial în 1813 și 1873.

Între anii 1834–1843, obștea a fost mutată în partea dreaptă a Jiului, la Bucovățul Nou. După desființarea din 1939, mănăstirea a devenit biserică parohială, iar din 1949 chiliile ei au fost transformate în Seminarul Teologic Mitropolitan „Sfântul Grigorie Teologul”, care funcționează până astăzi.

Arhitectura Mănăstirii Coșuna

Biserica este construită din piatră și cărămidă provenind din castrul roman Pelendava. Planul este în formă de cruce, în stil muntenesc – o sinteză între elementele tradiționale locale și arhitectura bizantină.

Mănăstirea Coșuna – Bucovățul Vechi, Dolj

Fațadele sunt realizate cu cărămidă aparentă și firide dispuse în două registre, un element specific secolului al XVI-lea. Turla, cândva lăudată pentru eleganța ei, avea formă de decagon, cu trei ferestre înguste prin care pătrundea lumina. O particularitate arhitecturală este amplasarea proscomidiarului în partea de miazăzi a altarului, fapt neobișnuit în arhitectura ortodoxă tradițională.

Evenimente și legende la Mănăstirea Coșuna 

Cronica pictată de la Bucovăț (1574)
Una dintre cele mai valoroase piese culturale ale mănăstirii este „Cronica pictată de la Bucovăț”, realizată în 1574, păstrată în forma ei originală. Aceasta reprezintă o frescă-istorisire, cu o succesiune de portrete și scene privind domnitorii Țării Românești, integrată în iconografia canonică – unică în zona Craiovei și extrem de rară în spațiul românesc.

Zodiacul din pronaos - O altă piesă remarcabilă este „Zodiacul”, pictură realizată tot în secolul al XVI-lea, care redă semnele zodiacului în manieră simbolică (se mai păstrează Racul, Leul și Fecioara). Acest tip de reprezentare apare pentru prima dată în Moldova (Voroneț, Moldovița, Sucevița) și apoi în Țara Românească (Tismana), Coșuna fiind unul dintre puținele lăcașuri din sud unde se regăsește.

Legenda tainiței cu bani - O tradiție locală povestește că în 1873 un sătean, Sandu Preda, ar fi descoperit în partea de nord a altarului o tainiță cu bani, contribuind astfel la refacerea acoperișului și a părților superioare ale bisericii.

Morminte boierești - În pronaos se găsesc pietre funerare aparținând unor descendenți ai banilor Craiovești, inclusiv pietre atribuite copiilor voievodului Mihai Viteazul: Hrisafina și Constantin.

Mănăstirea Coșuna – Bucovățul Vechi, Dolj

Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Coșuna

Mănăstirea Coșuna este o mănăstire de călugări, actualmente funcționând ca biserică parohială în cadrul Seminarului Teologic Mitropolitan. Hramul bisericii este Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie).

Cum ajung la Mănăstirea Coșuna

Mănăstirea se află în cartierul Mofleni, pe malul stâng al Jiului, la aproximativ 6 km de centrul municipiului Craiova, pe drumul spre Cetate. Ansamblul monahal este situat în incinta Seminarului Teologic Mitropolitan „Sfântul Grigorie Teologul”.