Mănăstirea Viforâta, Dâmbovița - cu o istorie de șase veacuri
Mănăstirea Viforâta aflată în satul Viforâta, județul Dâmbovița, datează din secolul al XV-lea și este o veche mănăstire de maici.
Cu tradiție îndelungată și rânduială statornică, mănăstirea păstrează echilibrul între monumentalitatea sacră și viața de obște, într-un cadru cu profunde rădăcini istorice. Actuala mănăstire are ca mari ctitori pe Vlad Vodă Înecatul, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu.
Istoricul Mănăstirii Viforâta
Pe locul actualei mănăstiri a existat, după tradiție și unele documente, o bisericuță din a doua jumătate a secolului al XV-lea, ctitorită de domnitorul Vladislav Voievod Basarab. Mănăstirea Viforâta apare documentar în anul 1557, fiind considerată ctitoria lui Vlad Vodă Înecatul, fiul lui Radu cel Mare, ridicată în jurul anului 1530. De-a lungul veacurilor, așezământul a primit numeroase danii și întăriri de moșii din partea domnitorilor și boierilor vremii. În iarna anului 1611 mănăstirea a fost prădată de oștile lui Gabriel Bathory, principele Transilvaniei, care au lăsat în urmă multe stricăciuni. Voievodul Radu Mihnea a restaurat mănăstirea și i-a dăruit bălți și grâne, întărind drepturile prin mai multe documente domnești din anii 1612, anul 1613 și anul 1614. În timpul domniei lui Matei Basarab, între anii 1632-1654, mănăstirea, ajunsă aproape părăsită din pricina incursiunilor turcești, este refăcută din temelii, reorganizată și transformată în mănăstire de maici în locul călugărilor greci, fapt consemnat și de misionarul slav Dacsici în anul 1640.
În anul 1713, voievodul martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu soția sa, Marica Doamna, reînaltă zidurile de incintă, construiește noi chilii, pardosește biserica cu lespezi de piatră și reface pictura, devenind al treilea mare ctitor. Secolul al XVIII-lea aduce mănăstirii lipsuri și noi pagube, iar marele cutremur din anul 1802 provoacă stricăciuni însemnate. La scurt timp, marele ban Grigorie Brâncoveanu și soția sa, Safta, repară biserica, refac pictura și ridică în cimitir biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
În secolul al XIX-lea, mănăstirea continuă să fie înzestrată cu moșii și bunuri, iar catapeteasma bisericii este realizată în anul 1864 de sculptorul Carol Storck. La începutul secolului al XX-lea, în anii 1913-1914, mănăstirea este din nou reparată, iar pictura bisericii este curățată prin grija Mitropolitului Primat Konon Arămescu Donici. Cutremurul din anul 1940 aduce din nou ruină peste o parte dintre clădiri, care rămân afectate până în anul 1960, când Patriarhul Justinian Marina inițiază refacerea întregului ansamblu: se construiește din temelie o nouă clopotniță cu etaj, se rezidesc chiliile, se repară zidul de incintă, se introduce curentul electric, apa curentă și instalațiile de gaze și se organizează muzeul mănăstirii. Lucrările se încheie în luna octombrie a anului 1962.
În anul 1960 este înființată la Viforâta o „Casă Sanatorială” pentru monahii și preotese văduve, bătrâne și fără sprijin, mănăstirea devenind loc de ocrotire și alinare pentru multe viețuitoare. În anul 1971 se înființează muzeul mănăstirii, cu colecții valoroase de artă medievală, icoane, cruci vechi, obiecte de cult și carte veche. Cutremurul din anul 1977 avariază grav partea de est, vest și nord a incintei, clădirile fiind zidite din temelie cu ajutorul Patriarhilor Iustin Moisescu și Teoctist, lucrările încheindu-se în anul 1994, când se sfințește și biserica paraclis „Sfântul Prooroc Ilie”.
După anul 2000, prin grija Înaltpreasfințitului Nifon, mănăstirea trece sub jurisdicția Arhiepiscopiei Târgoviștei, se restaurează Casa Brâncoveanu, trapeza și majoritatea chiliilor. În anul 2011 se înființează și un atelier de veșminte și haine preoțești. În perioada anilor 2019-2022 se desfășoară ample lucrări de restaurare și consolidare a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, mănăstirea fiind astăzi clasată ca monument istoric de categorie A.
Arhitectura Mănăstirii Viforâta
Arhitectura Mănăstirii Viforâta este de tip bizantin-muntenesc, cu prefaceri neoclasice vizibile mai ales la exterior, în brâiele simple și pilastrii adăugați la începutul secolului al XIX-lea. Biserica a fost gândită ca o construcție sobră, „obișnuită și apărată de un zid înalt, pătrat”, zidurile de incintă având o grosime de aproximativ un metru și conferind ansamblului aspect de cetate monahală.
Catapeteasma bisericii, sculptată în lemn de tei aurit de Carol Storck în anul 1864, este o lucrare de referință, într-o îmbinare de stil gotic și bizantin, completând interiorul marcat de pictură în stil neobizantin, refăcută în tehnica frescă după cutremurul din anul 1977. Pentru a pune în valoare cercetările arheologice, în pardoseală s-a realizat și o zonă de sticlă, care permite vizualizarea vestigiilor celor două biserici mai vechi aflate la sud de actualul lăcaș.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Viforâta
Istoria Mănăstirii Viforâta este strâns legată de multe încercări și „vifore” abătute asupra ei: prădarea din anul 1611 de către oștile lui Gabriel Bathory, incursiunile turcești, marile cutremure din anii 1802, 1940 și 1977, incendiile și jafurile care au impus repetate reparații și rezidiri. Numele mănăstirii este pus în legătură tocmai cu aceste încercări, considerate un „vifor pornit de oameni”, care nu au reușit însă să stingă viața duhovnicească a așezământului.
În cimitirul mănăstirii se află monumentele funerare ale generalului Matei Vlădescu, erou al războiului de independență, și ale profesorului Vasile Vizante, precum și mormântul părintelui Dometie, cunoscut pentru râvna sa liturgică de zeci de ani. În curte se păstrează Fântâna Mitropolitului Ghenadie, iar în muzeu se află icoane și odoare de mare preț, între care icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și icoana în relief a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, îmbrăcată în argint aurit și dăruită în anul 1631 de Leon Tomșa și soția sa, Victorita.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Viforâta
Mănăstirea Viforâta este o mănăstire de maici, astăzi cu o obște monahală formată din mai multe zeci de viețuitoare, aflată sub ascultarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, și sub stăreția preacuvioasei maici stavrofore Macaria Mavrodin. Așezământul are trei hramuri: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie) și Sfântul Ierarh Nicolae (6 decembrie). De-a lungul anului, credincioșii vin în număr mare la aceste sărbători pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului și la icoana Sfântului Gheorghe, precum și pentru a cere ajutorul sfinților ocrotitori ai mănăstirii.
Mănăstirea este cunoscută și ca loc de adăpost și îngrijire pentru maici vârstnice și preotese văduve, tradiție pornită din anul 1960, ceea ce face din Viforâta un așezământ în care rugăciunea se împletește cu grija față de aproapele.
Cum ajung la Mănăstirea Viforâta
Mănăstirea Viforâta se află în satul Viforâta, comuna Aninoasa, județul Dâmbovița, la mică distanță de municipiul Târgoviște, vechea capitală a Țării Românești. Așezată într-o zonă de deal, în apropiere se găsește și Mănăstirea Dealu, ceea ce face din acest loc un important centru de pelerinaj și de vizitare pentru cei care doresc să descopere frumusețea și istoria spirituală a acestor meleaguri.
Știi mai multe despre Mănăstirea Viforâta, Dâmbovița - cu o istorie de șase veacuri? Spune și altora!