Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, Brașov - trei secole de istorie la poalele Munților Făgăraș
Mănăstirea Brâncoveanu păstrează arhitectură brâncovenească, pictură veche, un muzeu valoros și Izvorul Tămăduirii. Mănăstirea Brâncoveanu se află pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș, la o altitudine de peste 600 de metri. Originile sale certe coboară până la mijlocul secolului al XVII-lea, când moșia a intrat în stăpânirea familiei Brâncoveanu, iar aici a fost ridicată o primă biserică de lemn.
Istoricul Mănăstirii Brâncoveanu
În 1654, satul și moșia Sâmbăta de Sus au intrat în stăpânirea lui Preda Brâncoveanu, bunicul viitorului domnitor Constantin Brâncoveanu. Acesta a ridicat pe valea râului Sâmbăta o biserică de lemn, probabil destinată și sihaștrilor care trăiau în zonă. Câteva decenii mai târziu, istoria locului s-a legat de una dintre personalitățile majore ale epocii: Constantin Brâncoveanu. În jurul anului 1696, domnitorul a ridicat pe locul vechii biserici un așezământ mai amplu, din piatră și cărămidă, organizat pentru viață monahală de obște. Ctitoria avea și o semnificație care depășea limitele mănăstirii. În condițiile trecerii Transilvaniei sub stăpânirea habsburgică, Constantin Brâncoveanu urmărea întărirea Ortodoxiei românești de dincolo de Carpați. Mănăstirea de la Sâmbăta a devenit astfel unul dintre punctele importante de sprijin pentru comunitățile ortodoxe din Țara Făgărașului.
În jurul așezământului s-au dezvoltat și activități culturale: aici a funcționat o „școală de grămătici”, alături de un atelier de pictură și o mică tipografie, după modelul altor ctitorii brâncovenești. Pictura murală interioară a bisericii a fost realizată în 1766 de zugravii Ionașcu și Pană, o parte a acesteia fiind păstrată în cursul restaurărilor ulterioare.
Distrugerea mănăstirii în 1785
Mănăstirea a supraviețuit primului mare val de distrugeri ale bisericilor și mănăstirilor ortodoxe din Transilvania din secolul al XVIII-lea. Situația s-a schimbat însă după ce moșia Sâmbăta de Sus a ieșit temporar din stăpânirea familiei Brâncoveanu. În 1785, Curtea de la Viena a trimis un detașament condus de generalul Preiss, iar mănăstirea a fost distrusă. Chiliile au fost dărâmate complet, iar biserica a fost lăsată în ruină. Vechea ctitorie brâncovenească avea să rămână astfel timp de aproape un secol și jumătate în stare de ruină.
După Marea Unire, situația s-a schimbat. În 1922, în contextul reformei agrare, statul român a predat Mitropoliei Ardealului domeniul brâncovenesc, împreună cu ruinele mănăstirii și incinta acesteia.
Nicolae Bălan și renașterea mănăstirii
Cel care și-a asumat reconstruirea așezământului a fost Mitropolitul Nicolae Bălan, considerat al doilea mare ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu. Lucrările au început în vara anului 1926. Zidurile vechii biserici au fost scoase la lumină dintre ruine, părțile dispărute au fost reconstruite și s-a refăcut acoperișul. Restaurarea s-a desfășurat sub supravegherea Comisiei Monumentelor Istorice, fiind conduse de arhitecții George Cristinel, Petre Dumitrescu și Friedrich Buertnes, care au urmărit recuperarea formei istorice a monumentului.
Lucrările au fost întrerupte în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar sfințirea bisericii și a noilor clădiri a avut loc la 15 august 1946, chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. De acest moment se leagă și o mărturie neobișnuită păstrată în interiorul bisericii: portretul votiv al Regelui Mihai I. În primii ani ai regimului comunist, portretul a fost acoperit cu var, pentru a ascunde referirea la monarhie, fiind ulterior readus la vedere.
O nouă etapă majoră a început în 1982, odată cu alegerea lui Antonie Plămădeală ca Mitropolit al Ardealului. Considerat al treilea ctitor al mănăstirii, acesta a inițiat, începând din 1985, refacerea amplă a incintei și restaurarea bisericii și a picturii. În jurul vechiului lăcaș a fost construită o nouă incintă patrulateră. La 15 august 1993, la 208 ani de la distrugerea mănăstirii, a fost sfințită și noua biserică închinată Sfinților Martiri Brâncoveni, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, a Patriarhului Teoctist și a Mitropolitului Antonie Plămădeală.
Arhitectura Mănăstirii Brâncoveanu
Biserica istorică este unul dintre exemplele reprezentative ale stilului brâncovenesc, dezvoltat la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea. Exteriorul este definit de ancadramentele din piatră ale ușilor și ferestrelor, pilaștrii sculptați și panourile traforate din piatră ale pridvorului. Brâul de cărămidă dispus în zimți, acoperișul de șindrilă și proporțiile echilibrate completează caracterul brâncovenesc al edificiului.
Turla bisericii este octogonală la exterior și cilindrică la interior. Planul în formă de cruce cuprinde altarul, naosul, pronaosul și pridvorul. Accesul dintre pridvor și pronaos se face printr-o ușă din lemn de stejar încadrată într-un ancadrament de piatră sculptată.
Pictura pridvorului cuprinde scene din Vechiul și Noul Testament, între care Judecata de Apoi, Raiul și Iadul, în timp ce în interior se păstrează și pictură veche, recuperată și conservată în timpul restaurărilor.
Ansamblul actual este mult mai amplu decât biserica istorică. Incinta refăcută în timpul Mitropolitului Antonie Plămădeală cuprinde corpuri de chilii și spații destinate activităților culturale și monahale, organizate în jurul bisericii.
Patrimoniul Mănăstirii Brâncoveanu
Patrimoniul păstrat la Sâmbăta de Sus este mult mai bogat decât ceea ce poate fi văzut în biserica brâncovenească. Mănăstirea deține importante colecții de icoane pe sticlă și lemn, carte veche, manuscrise, documente, veșminte și obiecte liturgice, monede și piese etnografice. Între obiectele istorice aflate încă în biserica brâncovenească se numără ușile împărătești din secolul al XVII-lea, sculptate și pictate cu motive vegetale și religioase, precum și un tetrapod din secolul al XVII-lea, realizat din lemn de păr sculptat și traforat și decorat cu stema bizantină.
Deosebit de importante sunt și două icoane împărătești de la începutul secolului al XVIII-lea, pictate pe lemn și împodobite cu ornamente din argint, donate mănăstirii de părintele Arsenie Boca. Colecția mai cuprinde icoane pe lemn din secolele XVII–XVIII și un fond impresionant de 525 de icoane vechi pictate pe sticlă.
Un loc aparte îl ocupă colecția de carte veche, cu volume din secolele XV–XVII în limbile latină, italiană, germană, franceză, arabă și română cu caractere chirilice, precum și manuscrise persane și arabe, pergamente și scrisori. Colecția liturgică include, între altele, o bederniță din secolul al XV-lea, brodată cu fir de aur, argint și perle naturale, un brocart din secolul al XVI-lea și un veșmânt arhieresc care a aparținut Sfântului Iosif de la Partoș.
Muzeul Mănăstirii Brâncoveanu
Actualul muzeu este legat în mod deosebit de personalitatea Mitropolitului Antonie Plămădeală, colecționar de antichități, documente, obiecte vechi și opere de artă. O mare parte din colecția sa personală a intrat în patrimoniul muzeului care îi poartă numele. Pe măsură ce numărul pelerinilor și vizitatorilor a crescut, a devenit necesară amenajarea unui spațiu muzeal propriu. În 1993 a fost deschisă temporar o expoziție de icoane pe sticlă la parterul corpului sudic al incintei, iar ulterior mansarda aceleiași laturi a fost transformată într-un muzeu propriu-zis.
Colecțiile au fost clasificate și organizate cu participarea specialiștilor de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Cetății Făgărașului și muzee din București. Prima sală a fost inaugurată la 15 august 1996, iar în anul următor a fost deschisă cea de-a doua. Muzeul reunește colecții de carte veche, manuscrise și documente, icoane, veșminte și obiecte de cult, numismatică, medalii, etnografie și artă populară.
Biblioteca și Academia de la Sâmbăta
Dimensiunea culturală a mănăstirii este continuată de biblioteca sa, care deține peste 50.000 de volume, din domenii precum religia, literatura, istoria, filosofia, arta, geografia, științele exacte și dreptul, alături de enciclopedii și colecții de periodice. În cadrul complexului funcționează și Academia de la Sâmbăta, concepută ca spațiu pentru studiu, conferințe și întâlniri cu caracter religios, cultural, științific și artistic. Clădirea dispune de aproximativ 70 de camere și de un amfiteatru, participanții având acces și la fondurile bibliotecii mănăstirii.
Un mare renume a dobândit și atelierul de pictură pe sticlă, care continuă tradiția vechilor icoane transilvănene, realizând atât picturi tradiționale, cât și creații noi inspirate de maniera meșterilor din secolele trecute.
Evenimente și legende petrecute la Mănăstirea Brâncoveanu
Fântâna „Izvorul Tămăduirii”
Unul dintre cele mai vechi și cunoscute locuri ale mănăstirii este fântâna „Izvorul Tămăduirii”, a cărei existență este atestată încă din secolul al XVI-lea, fiind astfel mai veche decât ctitoria familiei Brâncoveanu. În jurul ei s-au păstrat numeroase tradiții și legende despre însănătoșiri considerate miraculoase.
Potrivit uneia dintre legendele consemnate, Matei Basarab ar fi ajuns la izvor suferind de o boală de piele și s-ar fi vindecat după ce s-a spălat cu apa acestuia. Tradiția spune că, drept mulțumire, voievodul ar fi întărit o bisericuță de lemn aflată în apropierea izvorului. Povestea aparține însă tradiției locale și trebuie privită ca atare, nu ca un episod istoric documentat. Fântâna a fost restaurată în vremea Mitropolitului Nicolae Bălan, iar ulterior i-a fost adăugat un baldachin sculptat în lemn de stejar și un zid decorat cu scene biblice.
Arsenie Boca și marii duhovnici de la Sâmbăta
Istoria mănăstirii în secolul al XX-lea este legată de câțiva dintre cei mai cunoscuți duhovnici români ai epocii: Arsenie Boca, Serafim Popescu și Teofil Părăian. Arsenie Boca a fost stareț al mănăstirii între anii 1940 și 1944, iar prezența sa a contribuit considerabil la renumele spiritual pe care Sâmbăta de Sus l-a dobândit în secolul trecut. Mai târziu, Mănăstirea Brâncoveanu a devenit strâns asociată și cu figura părintelui Teofil Părăian, unul dintre duhovnicii cunoscuți ai așezământului.
Hramul și pelerinaje la Mănăstirea Brâncoveanu
Mănăstirea Brâncoveanu este o mănăstire ortodoxă de călugări. Principalul hram al mănăstirii este Adormirea Maicii Domnului, sărbătorită la 15 august. Data are o semnificație aparte în istoria locului: la 15 august 1946 a avut loc sfințirea bisericii restaurate, iar la 15 august 1993 a fost sfințită noua biserică închinată Sfinților Martiri Brâncoveni, prăznuiți la 16 august.
Un al doilea moment important de pelerinaj este Izvorul Tămăduirii, sărbătoare cu dată schimbătoare, celebrată în Vinerea din Săptămâna Luminată, prima vineri după Paști. Credincioșii vin atunci în număr mare la izvorul din incinta mănăstirii, în jurul căruia s-a format de-a lungul timpului o puternică tradiție religioasă.
Cum ajung la Mănăstirea Brâncoveanu
Mănăstirea se află în comuna Sâmbăta de Sus, județul Brașov, pe valea râului Sâmbăta, la poalele Munților Făgăraș. Accesul rutier se face de pe DN1/E68, dinspre Brașov sau Sibiu, cu ieșire în dreptul localității Sâmbăta de Jos și continuare pe DJ105B către Sâmbăta de Sus. Din zona Stațiunii Sâmbăta de Sus se continuă pe DJ108B până la mănăstire.
Prin ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, distrugerea din 1785 și renașterea începută de Mitropolitul Nicolae Bălan, prin arhitectura și pictura păstrate, dar și prin excepționalele colecții ale muzeului, Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus reunește într-un singur ansamblu mai bine de trei secole de istorie religioasă, artistică și culturală a Țării Făgărașului.
Știi mai multe despre Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, Brașov - trei secole de istorie la poalele Munților Făgăraș? Spune și altora!