Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici, București
Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, cunoscut mai degrabă ca „Vila Minovici” sau „Vila cu clopoței”.
Vila Minovici, ce se înalţă pe două nivele şi mansardă, a fost deschisă în 1906, ca muzeu privat, de către cel căruia îi poartă numele.
Încă din 1906 Nicolae Minovici organiza aici întâlniri familiale și reuniuni cu prietenii sau colegii, prezentându-le colecția sa și pasiunea pentru arta tradițională românească. Astfel, colecția sa poate fi considerată una dintre primele colecții de artă populară din mediul urban de la începutul secolului al XX-lea.
În contrast cu tendințele cosmopolite ale epocii, Minovici a colecționat, cu o remarcabilă perseverență și cu un profund sentiment patriotic, mii de obiecte de artă populară din regiunile în care l-a purtat profesia sa.
Pe fațadele vilei, care avea să devină adăpostul acestei colecții, se păstrează mai multe inscripții ce reflectă voința comanditarului. Una dintre ele amintește momentul construirii casei: „S-au zidit această casă în anul Mântuirii 1905 sub domnia regelui Carol I, proprietar fiind profesorul doctor Nicolae S. Minovici, de către arhitectul Cristofi P. Cerchez”. Tot aici apare și deviza latină „Improbus Labor Omnia Vincit” („Munca stăruitoare învinge totul”), reprezentată într-un patrulob ceramic decorat cu un stup de albine, alături de placa ce indică destinația clădirii: „Muzeul de Artă Națională prof. dr. N. Minovici”.
Construcția impresionează și prin bogăția elementelor decorative realizate din metal, piatră și lemn, prezente atât în interiorul încăperilor, cât și pe exteriorul casei, fiecare dintre acestea contribuind la caracterul său distinct și la evocarea universului artei tradiționale românești.
În ceea ce privește formarea colecției, Nicolae Minovici a realizat cercetări și călătorii în zonele care îi erau mai ușor accesibile, unele dintre acestea fiind legate de relațiile sale de familie. Având rude stabilite în Oltenia, a ajuns frecvent în județul Vâlcea, în zona Horezu, dar și până la Târgu-Jiu. Aceste deplasări au contribuit atât la conceperea vilei, cât și la îmbogățirea colecției sale, prin achiziționarea unor obiecte de ceramică și țesături tradiționale. Activitatea sa profesională, desfășurată nu doar în București, ci și în Cluj, i-a oferit ocazia de a aduna noi piese de artă populară, pe care le-a adăugat colecției din vila de la șosea, cunoscută și sub numele de „vila neodihnei”.
De asemenea, regiunea Muscel a contribuit la dezvoltarea colecției, iar implicarea lui Nicolae Minovici în timpul Primului Război Mondial – atât ca medic, cât și ca director al Centrului de reeducare a invalizilor de război – l-a adus adesea în zona Neamț–Văratec–Secu, unde a continuat să descopere și să adune obiecte tradiționale.
Colecția vilei de la Băneasa a fost completată și de nepotul de soră al lui Nicolae Minovici, inginerul Dumitru Furnică, la rândul său pasionat de patrimoniul tradițional din Transilvania. Acesta a adunat obiecte din centre precum Sibiu, Brașov și Cluj. Pe lângă ceramică, Dumitru Furnică a colecționat icoane pe sticlă, obiecte de uz casnic din lemn – precum căuce și furci de tors din zona Branului – și diverse țesături provenite din Banat.
Pe lângă bogăția pieselor adunate de Nicolae Minovici și de nepotul său, modul în care acestea au fost expuse în camerele vilei este cu totul aparte. Fiecare încăpere poartă un nume inspirat fie de proveniența obiectelor expuse, fie de utilitatea lor, însă criteriul estetic a avut un rol decisiv. Dacă în procesul de colecționare nu a existat un plan rigid, în amenajarea muzeului fondatorul a selectat și a aranjat obiectele în funcție de identitatea fiecărei camere, sugerând uneori și funcționalitatea acestora.
A funcţionat ca muzeu privat până în 1937, când Nicolae Minovici o donează Primăriei Bucureşti, cu întreaga colecţie din ea.
Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici a fost ridicat la marginea Bucureștiului în 1905 pentru a deveni o veritabilă vilă de odihnă a proprietarului, un important exponent al medicinei românești de la începutul secolului al XX-lea. Însă în 1906 destinația clădirii se schimbă radical și devine adăpost pentru o vastă colecție de artă etnografică românească și primul muzeu de profil din București, inițial denumit ,,Muzeul de Artă Națională Prof. Dr. Nicolae Minovici”.
Clădirea plasată pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti pe colţ cu strada Doctor Nicolae Minovici, numărul 1, este considerată drept unul dintre monumentele arhitecturale remarcabile pentru stilul neoromânesc.
Proprietarul însuși a căutat surse de inspirație în arhitectura de factură populară.
Demersul său de a aduna obiecte de artă națională a concis cu acela de a culege experiențe vizuale care s-au materializat în proiectul vilei devenită astăzi Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici.
Muzeul de Artă Populară „Prof. Dr. Nicolae Minovici”, este amplasat în strada Dr. Nicolae Minovici nr. 1, în fața Fântânii Miorița, în apropierea cartierului Băneasa.
Nicolae Minovici (23 octombrie 1868, Râmnicu Sărat –26 iunie 1941, București) a fost cel de-al șaptelea copil în viață al familiei lui Ștefan Minovici.
Nicolae Minovici provenea dintr-o familie cu origini din Macedonia. „Istoria familiei Minovici începe cu Ştefan Mina, bunicul lui Nicolae Minovici, care vine dintr-un oraş din Macedonia, Tetovo, şi ajunge în Ţara Românească, dorindu-şi să-şi schimbe cumva cursul vieţii. Însă, în momentul când ajunge i se schimbă numele din Mina în Minovici.
Negustor de vite, Ştefan Minovici se stabileşte la Craiova, unde se şi căsătoreşte şi are patru copii. Al doilea dintre aceştia îi va purta numele.
Nicolae Minovici a oferit bucureștenilor propria sa avere. Casa și colecția de artă populară, alături de o ferma, pe care le-a donat Primăriei Bucureștilor în 1934.
Economiile sale bănești au fost donate în întregime, către finalul vieții, asociațiilor care se ocupau de copii abandonați sau orfani.
Începând cu anul 1936 a condus ca președinte Colegiul Medical de Ilfov, iar peste doi ani, Colegiul Medical pe țară. S-a ocupat frecvent de interzicerea practicării ilegale a „medicinii” de tot felul de către vraci, moașe și prințese ale magiei negre sau de altă culoare.
De asemenea, tot el a luat măsuri pentru a se închide cabinetele de cosmetică conduse de persoane fără diplome și pregătire corespunzătoare, dar mai ales împotriva impostorilor care, „inducând în eroare marele public, îi speculau naivitatea", împiedicându-i să mai țină ședințe de „magnetism”, „misterele telepatiei” etc.
În acest sens a publicat studiul „Pericolul social al practicării ocultismului”, îndeosebi asupra sănătății mintale.
Între anii 1936 - 1940 a fost colaborator al nou înființatei Reviste de Medicină Legală.
Știi mai multe despre Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici, București? Spune și altora!