Descoperă locurile de poveste ale României!

Istorie, poveste, fascinație, originalitate, unicitate și miraj.

Bustul lui Friedrich Schiller din Sibiu

Bustul lui Friedrich Schiller este situat în Sibiu, Piața Schiller, nr. 1, județul Sibiu.

Realizat în anul 1905 de către sculptorul Thomas Khuen, Bustul lui Friedrich Schiller din Sibiu este monument istoric.

Vezi filmul Vatra MCP cu Sibiul vechi, de altădată

Bustul din bronz al lui Friedrich Schiller (1759–1805)  a fost comandat și donat orașului de Gustav Nussbächer, cu ocazia centenarului morții lui Schiller. Inițial amplasat în Parcul ASTRA, bustul a fost mutat în 1909 în Piața Schiller, unde a fost și redenumită fosta Piață a Pajiștii în cinstea scriitorului.

Bustul este instalat într-o nișă de sub un bovindou, pe colțul clădirii din Piața Schiller nr. 1.

Realizat din bronz, cu detalii elegante, bustul se sprijină pe un soclu din piatră cu trepte, decorat cu o placă de marmură neagră cu inscripția aurită: „Friedrich Schiller (1759–1805)”.