Descoperă locurile de poveste ale României!

Istorie, poveste, fascinație, originalitate, unicitate și miraj.

Construirea Casei Poporului / Palatul Parlamentului din Bucuresti

24 Ianuarie 2025 | 39 👁

Casa Poporului, azi Palatul Parlamentului, este situată în partea centrală a Bucureștiului, pe Dealul Arsenalului, încadrată de strada Izvor, Bulevardul Națiunile Unite, Bulevardul Libertății și Calea 13 Septembrie.

Cartierul Uranus, situat în zona Parcului Izvor și a Casei Poporului, a fost demolat în anii 80 pentru a face loc ambițiilor arhitecturale ale lui Nicolae Ceaușescu.

Construirea Casei Poporului / Palatul Parlamentului din Bucuresti

Aceste lucrări au fost parte din planul de sistematizare a Bucureștiului, declanșat după cutremurul din 1977, care a servit drept pretext pentru distrugerea multor clădiri istorice. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii, însă a rămas doar pe hârtie din cauza izbucnirii celui de al Doi-lea Război Mondial. 

Construcția Casei Poporului a început în anii 1980, implicând demolarea a peste 7 km² din centrul vechi al Bucureștiului și relocarea a peste 40.000 de oameni. Printre clădirile distruse se numără Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale și Stadionul Republicii. Acest fenomen, denumit ironic „Ceaușima”, evocă pierderile culturale și arhitecturale masive provocate de demolările sistematice. Aproximativ o șesime din oraș, inclusiv case istorice, biserici și străzi cu farmec unic, a fost distrusă, modificând iremediabil aspectul capitalei.

Construirea Casei Poporului / Palatul Parlamentului din Bucuresti

Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat. Lucrările au fost realizate în principal de militari în termen, utilizând muncă forțată, ceea ce a permis reducerea costurilor la minimum. 

Ceremonia oficială a așezării pietrei de temelie a Casei Poporului a avut loc pe 25 iunie 1984.

Construirea Casei Poporului / Palatul Parlamentului din Bucuresti

La construcția Casei Poporului au lucrat aproximativ 20.000 de muncitori, 5.000 de soldați și 700 de arhitecți, alături de numeroși „voluntari”, în condiții dificile, în trei schimburi, timp de șapte ani. Numărul victimelor rămâne necunoscut, fiind un subiect tabu în perioada comunistă. Mărturiile celor care au lucrat pe șantier sugerează existența unor victime, iar, prin comparație cu alte proiecte similare din aceeași epocă, se estimează că numărul morților ar putea fi de ordinul sutelor.

Casa Poporului are 84 m înălțime și 92 m subterane. Este construită în stilul arhitecturii realist-socialiste și are 9 niveluri supraterane și 9 subterane, fiecare cu funcții distincte. Stilul arhitectonic al Palatului Parlamentului este Postmodernism (în mare neoclasicism, descris ca fiind o arhitectură neoneoclasică).

Clădirea include 1.000 de încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane și o sală de concerte.

Palatul Parlamentului este a treia cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume, și cea mai grea clădire din lume. Totodată, conform unui clasament realizat de cel mai vizitat site de arhitectură din lume, Palatul Parlamentului ocupă locul al doilea în topul celor mai costisitoare, nereușite și controversate proiecte arhitecturale realizate vreodată.

Merită să afli și despre

Sugestii: