Descoperă fascinanta Românie prin Cetățile și Castele sale!

Istorie, arhitectură, povești și legende, oameni și personaje.

Bazilica paleocreștină cu criptă din Niculițel, Tulcea

Bazilica paleocreștină cu criptă se află în satul Niculițel, județul Tulcea.

Aflată la 10 km de Castrul Noviodunum,  bazilica a fost descoperită întâmplător, în primăvara anului 1971, după ce o serie de ploi torențiale a provocat dezvelirea unei porțiuni din cupola criptei, într-o zonă locuită și la intersecția unor căi de acces. 

Bazilica paleocreștină cu criptă din Niculițel, Tulcea

Este constituit dintr-o bazilică cu trei nave şi absidă semicirculară, construită în timpul domniei lui Valens şi refăcută în vremea împăratului Theodosius II. Sub altar a fost ridicată, în aceeaşi perioadă cu bazilica, o criptă martirică cu ziduri laterale înalte şi acoperiş sub formă de cupolă hemisferică, ce conţinea osemintele a şase martiri: patru dintre aceştia - Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos - au fost identificaţi într-un sicriu colectiv, în partea superioară a criptei; alţi doi fuseseră depuşi în partea inferioară fără a li se preciza numele. Inscripţiile descoperite în criptă atestă sacrificiul lor suprem pentru credinţă.

Bazilica paleocreștină cu criptă din Niculițel, Tulcea

Bazilica paleocreștină cu criptă din Niculiţel rămâne piesa de referinţă pentru întreaga protoistorie a creştinismului românesc. Dar acest monument, unic ca valoare istorică şi arhitecturală, se înscrie în fenomenul larg de răspândire a creştinismului la gurile Dunării.