Turnul Slăninilor din Dumitra, Bistrița Năsăud
Turnul clopotniță, zis si Turnul Slăninilor, este situat in satul Dumitra; comuna Dumitra, nr. 1, judetul Bistrița Năsăud si a fost ridicat în 1488 de saşi.
„Din ce mi-au povestit bătrânii locului, turnul era folosit de saşi pentru a-şi păstra carnea şi, mai ales, slănina. Zidurile groase de circa doi metri menţineau răcoarea, iar hrana nu se strica” preotul Ioan Moldovean
Turnul Slăninilor a fost renovat, de-a lungul vremurilor, de doar două ori. Primele lucrări s-au făcut în 1967, iar celalte în 2001, când au fost înlocuite scările şubrede din interior şi s-a reparat acoperişul turnului.
La etajul al II lea era marea cămară pentru slănină. Fiecare familie își avea aici cuierul, unde atârna slănina pentru păstrare.
Astăzi se mai păstrează parțial cuiele de care se atârna. La finalul săptămânii, populația adunată de sunetul clopotului venea să ăși ia din turn cantitatea de slănină necesară pentru o săptămână. Tot atunci se făcea un bilanț și se ironizau ”marii consumatori”.
La etajul al III lea se găsea încăperea în care era zidit ceasul vizibil din 3 părți, montat în anul 1905, adus tocmai de la Viena.
La etajul al IV lea există o platformă de pe care se văd împrejurimile satului și tot de aici era dată alarma în caz de incendiu.