Castelul Gigurtu, Izvoru Ampoiului
Castelul Gigurtu a fost construit în stil neoromânesc, între anii 1936 – 1939, din inițiativa lui Grigore Gigurtu.
Rolul „castelului” în epoca interbelică, a fost acela de palat administrativ al minelor și uzine de mercur.
După venirea la putere a regimului comunist, și a Naționalizării din anul 1948, „castelul” a fost folosit ca și tabără de vară pentru pioneri, apoi ca sediu de școală, iar la începutul anilor 1980 a fost dat în grija unei unități militare.
In Castelul de la Zlatna s-a filmat o parte din filmul „Noi, cei din linia întâi”.

Ion Gigurtu (24 iunie 1886 - 24 noiembrie 1959) a fost un inginer român, om politic de extremă dreaptă și, pentru 40 de zile, prim-ministru în 1940.
A rămas în istorie drept un tip cu idei antisemite, prohitlerist. Este cel care a interzis căsătoriile dintre creștini și evrei, clasificarea acestora din urmă în funcție de sosirea lor în țara noastră, dar și cel care a fost de acord cu cedarea, către Ungaria, a 43.492 de kilometri pătrați.
După cel de-al Doilea Război Mondial era arestat, pe 5 mai 1950, penteru represiuni împotriva Partidului Comunist și sfârșea, ca și soția sa, în închisoare.
Localitatea Izvorul Ampoiului, este cunoscută mai ales pentru zăcămintele de mercur, exploatarea „argintului viu” realizându – se încă din epoca romană.
Zăcămintele și modul de extragere au fost cunoscute din secolele XVI – lea și al XVII – lea, de către călătorii străini. Principii Transilvaniei, plăteau adeseori tributul către Poarta Otomană în mercur, care ținea loc de monede de argint și aur.
Știi mai multe despre Castelul Gigurtu, Izvoru Ampoiului? Spune și altora!