Primăria Timișoara, fosta Școală Superioară de Comerț, bd. C.D. Loga
Primăria Municipiului Timișoara, fosta Școală Superioară de Comerț, este situată pe bd. C.D. Loga, nr. 1, județul Timiș.
Construită în anul 1914 după planurile arhitectului László Székely, Fosta Școala Superioară de Comerț, azi Primăria municipiului Timișoara, este clădire monument istoric.
În perioada respectivă, fetele și băieții erau educați în clase separate, motiv pentru care clădirea a fost proiectată cu două intrări situate pe aceeași fațadă, cea sudică. La parter și la primul etaj se găseau săli de clasă distincte, biroul directorului, sălile profesorale și laboratoarele. Etajul al doilea era dedicat sălilor de clasă utilizate alternativ de fete și băieți, iar o sală de gimnastică, prevăzută în proiect, urma să fie folosită în același mod. Inițial, clădirea trebuia să aibă doar două fațade, fiind concepută astfel încât să permită extinderea ulterioară în funcție de necesități.
Construcția a început pe 14 mai 1914, sub coordonarea antreprenorului Artur Tunner, dar a fost întreruptă odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, lucrările fiind oprite la nivelul planșeului parterului. În 1924, construcția a fost reluată sub antrepriza lui Ștefan Pautz și Alexandru Ioțcu, iar în 1925 s-a ajuns la nivelul acoperișului. Decorarea fațadelor a fost reproiectată în stil neoromânesc eclectic de arhitectul Adrian Suciu, iar finisajele exterioare au fost finalizate în 1929.
Începând din anul 1949, în clădire a funcționat Primăria municipiului Timișoara.