Descoperă frumusețea clădirilor vechi din România!

Istoric, povești și legende, arhitectură și fotografii!

Case vechi din Cisnădie, str. Măgurii

Case vechi situate în Cisnădie, str. Măgurii, județul Sibiu.

Construite în sec. XVIII, Casele vechi din Cisnădie, situate pe str. Măgurii nr. 1 și 2 sunt clădiri monument istoric.

Casa veche din Cisnădie, str. Măgurii nr. 1Casa veche din Cisnădie, str. Măgurii nr. 1

Pentru o perioadă îndelungată, Cisnădia a rivalizat cu Sibiul, fiind recunoscută în întreaga Transilvanie datorită atelierelor de fabricare a secerilor și coaselor, precum și breslelor postăvarilor care prelucrau lâna furnizată de oierii din Mărginimea Sibiului. În 1494, regele Vladislav al II-lea a acordat Cisnădiei dreptul de a organiza târguri, iar domnitorii Țării Românești au permis atât sașilor, cât și românilor din Cisnădie să-și pască oile pe pășunile montane.

Casa veche din Cisnădie, str. Măgurii nr. 2Casa veche din Cisnădie, str. Măgurii nr. 2

De-a lungul timpului, localitatea s-a axat pe dezvoltarea industriei textile. În 1460, erau atestați peste 100 de meșteșugari la o populație de aproximativ 200 de familii, iar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea a început dezvoltarea industriei manufacturiere. În 1873 a fost fondată Asociația Țesătorilor de Lână, iar în 1888 a fost inaugurată la Cisnădie prima școală profesională textilă din Transilvania. 

Vezi filmul Vatra MCP cu Cisnădia veche, de altădată