Casa Rosenauer din Mediaș, Sibiu
Casa Rosenauer este situată în Mediaș, piața Regele Ferdinand, nr. 22, județul Sibiu.
Construită în sec. XVI, modificată în sec. XVIII, Casa Rosenauer este clădire monument istoric.
Prin modifiările aduse arhitecturii în secolul al XVIII-lea, clădirea a dobăndit un aspect baroc. În secolul al XIX-lea, a fost locuită de familia Rosenauer, detinătoare a unor afaceri în domeniul viticulturii.
Fațada orientată spre piață este decorată cu chenare baroce ce încadrează ferestrele, oferind casei o eleganță sobră. Spre castel, se află o rețea de tuneluri și pivnițe, sugerând că imobilul putea fi folosit ca refugiu în cazul unui asediu asupra fortăreței.
Imobilul a fost complet renovat în perioada 2008-2012, acordându-se o atenție specială păstrării elementelor originale ale proprietății.