Cula Burnaz din Crainici, Mehedinți
Cula Burnaz din satul Crainici, județul Mehedinți, a fost o locuință-turn cu funcție de refugiu și apărare, ridicată pe moșia familiei Burnaz. Monumentul nu s-a mai păstrat, fiind demolat în prima jumătate a secolului al XX-lea, însă informațiile documentare, fotografiile și reconstituirile ulterioare permit conturarea istoriei sale.
Familia Burnaz și moșia Crainici
Familia Burnaz era originară din Banat. Potrivit lui Ion Florescu, un anume Burnaz ar fi venit în jurul anului 1740 din zona Banatului și s-ar fi stabilit la Crainici, ocupându-se cu negoțul de țuică și lemnărie. Prin această activitate a reușit să strângă sume importante, iar în 1760 a cumpărat de la moșneni o parte din moșia Crainici.
Satul Crainici fusese menționat documentar la 2 iunie 1588, când Mihnea Turcitul îi întărea lui Lațco din Glogova stăpânirea peste mai multe ocine din Crainici, cumpărate de la Stănilă, Stanciu, Negre și Gavril.
În anii următori, boierii Glogoveni au cumpărat alte părți din moșie. Între 1 septembrie 1622 și 29 mai 1623, Radu Mihnea îi confirma lui Necula postelnic Glogoveanu, fiul lui Ivan Glogoveanu, o ocină „la hotarul la Crainici dinspre Motru”, cumpărată de la Gavrilă și Negrea. La 2 octombrie 1702, Tudosie, fiul lui Pătru din Crainici, a vândut lui Nicola căpitan Glogoveanu partea sa de moșie.
De la Nicola, moșia a trecut la fiii săi, Ștefan și Constantin, iar Constantin a dăruit partea sa fiului său Matei. În 1722, satul Crainici se afla în stăpânirea moșnenilor și a lui Matei Glogoveanu.
La 24 februarie 1733, din ordinul Administrației Austriece a Olteniei, s-a realizat hotărnicia moșiei Crainici, prin care au fost separate părțile lui Ștefan și Matei de cele ale moșnenilor. Hotarele erau descrise prin repere precum hotarul Sărdăneștilor, Cârhala, hotarul Comăneștilor, Fântânele, hotarul Brativoieștilor, Pojorâtu, Valea Hotarului, Furca Purcăreților, Poiana Gârghei, Furca Stalei, hotarul Clejneștilor și hotarul Glogovei.
La 6 iunie 1750, Stanca Glogoveanu și fiul său Ioniță s-au adresat Divanului Craiovei, reclamând că Stroe Răiculescu le încălcase partea de moșie din Crainici. Banul Craiovei le-a dat câștig de cauză, deoarece Stroe nu avea acte doveditoare și nu respectase prevederea pravilei potrivit căreia cel care nu își căuta moștenirea timp de 30 de ani o pierdea.
Boierii Glogoveni au păstrat părțile lor din Crainici doar până la începutul secolului al XIX-lea, deoarece Catagrafia județului Mehedinți din 1819 nu îi mai menționa ca proprietari.
Partea cumpărată de Burnaz a trecut mai întâi la fiul său, Ioan, apoi la Constantin. În 1831, moșia Crainici era stăpânită de trei moși mari și de Costache Burnaz, care avea „o curea cu 20 de clăcași”. Aceștia prestau câte 12 zile de clacă și plăteau zeciuiala din produsele obținute.
În preajma reformei agrare din 1864, moșia era stăpânită de moșneni și de Costache Burnaz, care deținea 10 pogoane de arătură. Familia Burnaz a păstrat moșia până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Constantin a dat-o ca zestre fiicei sale, Domnica, la căsătoria cu Gheorghe Dumitrescu.
Construirea și evoluția culei
Data exactă a construirii culei nu s-a cunoscut. Deoarece monumentul a fost demolat în prima parte a secolului al XX-lea, cercetătorii nu au mai avut suficiente informații pentru schițe, relevee complete și o prezentare detaliată. Pe baza atribuirii către reprezentantul familiei Burnaz stabilit la Crainici în jurul anului 1760, cula a fost datată spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Potrivit arhitectului Pavel Popescu, cula făcea parte dintr-un ansamblu gospodăresc situat în afara satului Crainici, la 50 m de șoseaua Baia de Aramă – Florești – Broșteni.
În 1801, construcția a fost atacată și incendiată de cetele de pasvangii și cârjalii. Între 1806 și 1820, a fost refăcută de Ioan Burnaz, fiul proprietarului.
Cutremurul din 1838 a afectat grav cula, iar pridvorul s-a surpat. Cula a rămas în ruină până în 1844, când a fost refăcut de Constantin, fiul lui Ioan Burnaz.
Familia Burnaz a păstrat cula până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Constantin a dat-o ca zestre, împreună cu moșia, fiicei sale Domnica, la căsătoria cu Gheorghe Dumitrescu.
Arhitectul Iancu Atanasescu a susținut că, ajunsă în ruină, cula ar fi fost demolată în 1903 de Gheorghe Dumitrescu. Această informație a fost contrazisă de Ion Florescu, Radu Crețeanu și Ion Godea, care au folosit o fotografie realizată în 1925 și pusă la dispoziție de Gheorghe Dumitrescu, ultimul proprietar. Pe baza acestei fotografii, demolarea a fost plasată după 1925, la o dată necunoscută.
Funcție și amplasare
Cula Burnaz se înscria în categoria culelor oltenești, răspândite în Oltenia și, la est de Olt, în județele Argeș, Teleorman și Olt. Ea a servit ca mijloc de refugiu și apărare al familiei Burnaz împotriva cetelor de turci care atacau și jefuiau adesea Oltenia.
Monumentul făcea parte din lanțul de comunicații de pe Valea Motrului, de unde putea fi supravegheată și semnalizată zona cuprinsă între Broșteni și culmea munților Vâlcan.
Crenelurile erau amplasate în zonele unde terenul era mai coborât, nefiind necesare acolo unde apărarea era facilitată de pădurea din apropiere.
Arhitectura culei
Cula avea formă pătrată, cu dimensiunile de 9,00 × 10,20 m, și era organizată pe trei niveluri: parter și două etaje.
Pereții exteriori, groși de 60–80 cm, erau construiți din cărămidă combinată cu piatră de carieră și legați cu mortar de var. Beciul avea ziduri și mai masive, de peste un metru, realizate din piatră de râu la bază și, în rest, din cărămidă subțire.
Materialul acoperișului nu a putut fi stabilit cu certitudine. Totuși, având în vedere că aproape toate culele erau acoperite cu șiță de brad, s-a considerat că și edificiul de la Crainici ar fi avut acoperiș din același material.
Intrarea se făcea din exterior, printr-o ușă masivă din lemn de stejar, într-un singur canat, amplasată pe peretele de răsărit.
La parter se afla beciul, alcătuit din două încăperi boltite, acoperite cu bolți cilindrice și întărite cu arce-dublouri groase.
Intrarea în beci nu se făcea prin obișnuita boltă de sub cerdac, întâlnită la casele oltenești, ci pe fațada laterală, printr-o ușă rotundă, ca la cule. Aceasta era realizată din trei bucăți groase de stejar și era prevăzută cu metereze pentru tras.
Arcul ușii era compus din cărămizi aparente, așezate în lung și ușor îngropate în zid, peste care se afla un rând de cărămizi așezate în lat și tencuite. Un beci asemănător celui de la Crainici se întâlnea și la cula familiei Glogoveanu din satul Glogova, județul Gorj.
În beci se afla și un puț, care asigura alimentarea cu apă.
Accesul la etajele superioare se făcea printr-o scară de lemn, cu trepte din butuci groși, ciopliți și încastrați în masa zidăriei.
La etajul I se afla o singură cameră, pardosită cu blăni de stejar cioplite cu barda și tăvănită cu grinzi de stejar. Iluminarea era asigurată de ferestre mici arcuite, dispuse pe pereții de sud și vest.
La etajul al II-lea se afla un pridvor spațios, cu un colonament de patru travee în față și două travee în partea dreaptă. Din pridvor se intra într-o cameră pardosită cu blăni de stejar cioplite cu barda și tăvănită cu grinzi de stejar.
Cula nu avea latrină și nici sistem de încălzire, ceea ce indica folosirea sa ca spațiu de refugiu și apărare, nu ca locuință permanentă.
Deoarece monumentul nu s-a mai păstrat, iar reconstituirea s-a făcut pe baza informațiilor oferite de localnici, nu s-a putut stabili dacă cula avea decorație exterioară. De asemenea, nu au putut fi identificate elemente care să o individualizeze în raport cu alte construcții de același tip.
Cula Burnaz din Crainici a reprezentat un monument important al arhitecturii semifortificate din Mehedinți. Prin amplasarea sa pe Valea Motrului, prin funcția de refugiu și semnalizare, prin zidurile masive, crenelurile defensive, beciul boltit, puțul interior și structura pe trei niveluri, construcția a ilustrat una dintre formele specifice ale locuinței-turn oltenești, legată de istoria familiei Burnaz și de evoluția moșiei Crainici.
Știi mai multe despre Cula Burnaz din Crainici, Mehedinți? Spune și altora!