Descoperă frumusețea clădirilor vechi din România!

Istoric, povești și legende, arhitectură și fotografii!

Vila Sutzu din Constanța, str. Krikor Zambaccian

08 Ianuarie 2025 | 51 👁

Vila Mihail C. Sutzu este situata in municipiul Constanța, str. Krikor Zambaccian, nr. 1, județul Constanța.

Construita in anul 1899, Vila Mihail C. Sutzu este clădire monument istoric. A fost ridicata dupa planurile arhitectului Grigore Cerchez, in stil maur.

Vila Sutu din Constanta a fost construita in terase, fiind unul din putinele imobile construie astfel in acea perioada. Ansamblul arhitectural se vede însă foarte bine de pe plajă, infatisandu-se ca o fortăreaţă medievală mediteraneană. 

Vila Sutzu din Constanța, str. Krikor Zambaccian

Crenelurile dantelate obsesiv, coloanele cu capiteluri, ornamentele migăloase cu arabescuri la ancadramentele uşilor şi ferestrelor, bulbii specifici arabi de deasupra uşilor principale, cupola în formă de bulb, lipsa acoperişului înclinat, tavanele lucrate în albastru, alb şi verde, cu motive florale sau geometrice, în spiritul locuinţelor bogate din Damasc şi Alep, constituie elemente de identitate unică pentru această construcţie constănţeană în spaţiul arhitectonic românesc.

Interiorul cuprinde săli decorate în stilul palatelor arabe (din Alger şi Damasc) şi turceşti (din Constantinopol), cu scări şi balcoane interioare. 

Vila Sutzu din Constanța, str. Krikor Zambaccian

Între 1944-1955 imobilul a găzduit sediul comandamentului armatei sovietice. Ulterior, a funcționat ca sediu al Casei Regionale a Creației Populare şi al unei biblioteci publice (fig. 53). Începând cu anii 1970 şi până în 1990, în clădire s-a aflat sediul Consulatului Cehoslovaciei.

Până în 2005, aici a funcționat sediul Curții de Apel Constanța. După anul 2011, în urma unor procese de revendicare, vila a intrat în posesia moştenitorilor, iar recent a fost cumpărată pentru a fi reamenajată ca reşedință privată.

Mihail C. Suțu (1841-1933) a fost fiul fostului ministru de finanțe, Constantin Suțu și strănepot al lui Mihai Suțu, cel ce a domnit de trei ori în Țara Românească și o dată în Moldova. Mihail Suțu a locuit în casă până la sfâșitul vieții. 

Merită să afli și despre

Sugestii: