Școala Constantin Sandu Aldea din Brăila
Școala „Constantin Sandu Aldea” este situata in municipiul Brăila Str. general Eremia Grigorescu, nr. 23, județul Brăila.
Construita in anul 1923, Școala „Constantin Sandu Aldea” este clădire monument istoric.
A fost construită după planul arhitectului Ioan Paxino, sub conducerea arhitectului inginer Ion Constantinescu, cel care a construit și Casa Agronomului și Școala „Spiru Haret”. De altfel, asemănările de stil arhitectural ale celor trei clădiri brăilene sunt vizibile, acestea fiind asimilate stilului neoromânesc.
Compus din subsol, parter și două etaje, edificiul a fost proiectat să găzduiască de fapt două școli, unite într-un singur corp simetric: școala de fete și școala de băieți. La etaj, a fost amenajată o sală de spectacole comună, folosită ca Ateneu Popular.