Muzeele și casele memoriale din România.

Descoperă scriitori, poeți, artiști, muzicieni, oameni de stat!

Casa Memorială Nagy Imre, Jigodin-Băi, Harghita

|
138 vizualizări

Casa Memorială Nagy Imre (1893 – 1976) este locuința unde renumitul profesor universitar, pictor și sculptor maghiar a trăit.
Considerat unul dintre cei mai sculptori ai regiunii, Casa Memorială Nagy Imre a fost realizată după moartea acestuia.
Interiorul casei memoriale prezinta documente, cărți, piese de mobilier, obiecte personale si colecția de pictura a artistului.

Nagy Imre începe cu sculptura, după Primul Război Mondial; apoi se îndreaptă spre desen și pictură, pe care le studiază la Academia de Artă din Budapesta, urmând ca în 1924 să se reîntoarcă în Jigodin.
Aici se dedică picturii și surprinde în operele sale peisaje și personaje ale secuimii timpului respectiv.

Talentul și munca îi sunt recunoscute în 1939 și 1957, iar în 1973 (când avea 80 de ani) este martor la inaugurarea galeriei cu operele sale, construită lângă casa lui.

Merită să afli și despre

Sugestii: