In satul Baldovinesti (com. Vădeni, jud. Brăila), in apropierea bisericii, se afla Casa Memoriala “Mos Dumitru”.
Pe strada Cetăţii, la nr. 49, s-a născut, la 21 octombrie 1891 şi a locuit, până în toamna lui 1910, când devine student al Facultății de Filologie modernă a Universităţii din Bucureşti, Dumitru S. Panaitescu, cel care şi-a adăugat ulterio
Muzeul cuprinde o sală fotodocumentară și două camere, reprezentând camera de lucru cu biblioteca și sufrageria.
Casa Memorială „Fănuş Neagu” a fost inaugurată, oficial, pe 3 iulie 2011, în prezenţa familiei, prietenilor, a sute de localnici, scriitori, reprezentanţi ai Academiei Române şi ai Muzeului Brăilei „Carol I”
A fost un remarcabil teolog, părinte duhovnic, cu deosebite abilităţi gospodăreşti. Muzeul a fost fondat de către fraţii părintelui Dometie în anul 2001.