Muzeele și casele memoriale din România.

Descoperă scriitori, poeți, artiști, muzicieni, oameni de stat!

Casa Memorială „Andrei Mureșanu”, Bistrița, Bistrița-Năsăud

|
263 vizualizări

Casa Memorială „Andrei Muresanu” este locul în care autorul şi-a petrecut copilăria, fiind o locuinţă moştenită de la bunicii acestuia. De-a lungul timpului, aceasta a trecut prin numeroase încercări. Un puternic incendiu a ajuns să o distrugă din temelii, fiind reconstruită în perioada 1983.

Începand cu anul 1984, în interiorul său au fost adăpostite colecţiile de carte.
Clădirea este destul de veche, datând din perioada începutului de secol XIX, respectând modelul de construcţie clasic românesc, fără să iasă prea mult în evidenţă, completând structura şi arhitectura oraşului, aşa cum a fost conceput în acea perioadă.
În interiorul său sunt adăpostite mari colecţii de carte, dovezi ale revoluţiei paşoptiste, scrisori, publicaţii – toate pentru a demonstra întreaga operă a autorului „Răsunetului” românesc.
Poet și revoluționar român transilvănean, Andrei Mureșanu este cunoscut datorită faptului că e autorul imnului național al României.

Poezia acestuia, care a purtat denumirea de „Un răsunet” ulterior a fost transformată în „Deșteaptă-te, române!”.

Andrei Mureșanu s-a născut în orașul Bistrița în familia unui arendaș. Tatăl, Teodor, ținea în arendă, la Bistrița, o moară de argăsit scoarță, care abia asigura existența familiei relativ numeroase: soția și trei copii. Casa în care locuiau era compusă dintr-o singură chilie ceva mai largă, și o tindă.
S-a numărat între conducătorii Revoluției din 1848, ca membru în delegația Brașovului la Adunarea de la Blaj, în mai 1848. Poemul său Un răsunet, scris la Brașov pe melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele), poem denumit ulterior Deșteaptă-te, române!, a devenit imn revoluționar - fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”.

În 1990 Deșteaptă-te, române! a devenit imnul de stat al României.

După Revoluția de la 1848 Mureșanu a muncit ca traducător la Sibiu și a publicat în revista Telegraful Român, operele sale având tentă patriotică și de protest social. În 1862 poeziile sale au fost adunate într-un volum. Având sănătatea precară, a murit în 1863 la Brașov.

Merită să afli și despre

Sugestii: