Aninoasa, Argeș. Mănăstirile și casele tradiționale de pe văile Bratiei și Slănicului
Comuna Aninoasa, formată din satele Aninoasa, Broșteni, Slănic și Valea Siliștii, se află în nordul județului Argeș, în sudul Subcarpaților Getici, în zona cunoscută sub numele de Gruiurile Argeșului. Așezările comunei s-au dezvoltat pe malurile râului Bratia și ale afluentului său, Slănicul, într-un relief de dealuri și văi care a influențat atât organizarea vetrelor, cât și arhitectura gospodăriilor tradiționale.
Satul Aninoasa, reședința administrativă, este situat pe partea stângă a Bratiei, la aproximativ 460 m altitudine și la circa 18 km sud-vest de Câmpulung.
Slănicul se află la aceeași distanță de oraș, pe ambele maluri ale pârâului cu același nume, la aproximativ 550 m altitudine. Broșteni este așezat la aproximativ 1,5 km vest de Aninoasa, între râurile Bratia și Slănic, iar Valea Siliștii se găsește la aproximativ 21 km de Câmpulung, pe partea dreaptă a pârâului Slănic, la altitudinea de aproximativ 470 m.
Vezi si Casele tradiționale din Bratia, Berevoești - Argeș. Arhitectura vernaculară de pe Valea Bratiei
Comuna este traversată de DN73C, șoseaua care leagă Câmpulung de Curtea de Argeș. Din satul Slănic se desprinde DJ732, care conduce spre Vlădești, Bălilești și Stâlpeni, iar din acesta, la Valea Siliștii, se ramifică DJ732B, drumul către Berevoiești.
Originea denumirilor
Toponimia păstrează legătura directă dintre așezări și mediul natural ori istoria locuirii.
Denumirea Aninoasa provine din apelativul anin, de origine latină, și desemnează o pădure tânără care se regenerează după tăiere. Numele Broșteni derivă din termenul broștean, utilizat pentru iederă.
Toponimul Slănic are la bază vechiul termen slav slanu, cu sensul de „sărat”, și se explică prin existența sărurilor în teritoriul localității. Denumirea Valea Siliștii provine din apelativul siliște, cu sensul de vatră sau ruine ale unei așezări mai vechi. Numele indică faptul că satul actual s-a format pe valea unde existase anterior o locuire umană.
Primele atestări și vechimea așezării
Aninoasa este menționată documentar la 13 august 1437, într-un act emis de voievodul Vlad Dracul, prin care satul, împreună cu alte proprietăți din zonă, era întărit unor boieri și scutit de anumite slujbe și dări.
Un alt document important a fost emis la 14 decembrie 1570 de voievodul Alexandru al II-lea. Acesta le dăruia lui Radu și fraților săi, Dragomir, Albul și Nan, împreună cu urmașii lor, o ocină în Aninoasa, din partea lui Oancea, cu vecini, mori, dârstă, câmp, munte și pădure.
Documentele din secolele al XVI-lea și al XVII-lea consemnează mai mulți locuitori ai satului. La 21 aprilie 1599 apare „popa Bertea din Aninoasa”, la 25 iunie 1609 sunt menționați Țogan și Zaharia, la 6 iulie 1626 este amintit „popa Savu ot Aninoasa”, iar la 9 iunie 1630 apare numele lui Mogoș din Aninoasa.
Satul este amintit frecvent și în legătură cu boierul Tudoran, cu fiii săi și, mai ales, cu nepotul acestuia, tot Tudoran, care locuia la Aninoasa. Pe harta Țării Românești întocmită între 1790 și 1791 de colonelul austriac Specht, localitatea este plasată lângă mănăstire și apare sub forma modificată „Linoasa”.
Cercetările arheologice au identificat pe teritoriul comunei și urme ale unor așezări aparținând epocii feudale.
Arhitectura tradițională
Arhitectura comunei Aninoasa aparține zonei etnoculturale a Muscelului. Locuința tradițională este o casă înaltă, organizată pe două niveluri, adaptată terenului deluros și economiei gospodăriei.
Nivelul inferior este ocupat de beci, spațiu destinat păstrării alimentelor, produselor agricole și obiectelor gospodărești. Deasupra se află nivelul de locuire, precedat de o sală desfășurată pe întreaga fațadă a casei.
Sala etajului este mărginită de parapete din zid și susținută de stâlpi din lemn. Accesul la nivelul superior se face printr-o scară amplasată la fațadă, dar mascată de parapet, astfel încât urcarea este integrată în compoziția casei.
Această structură răspunde atât condițiilor terenului, cât și nevoilor gospodărești. Beciul ridică locuința deasupra solului și creează un spațiu rece pentru depozitare, iar sala formează zona de legătură dintre curte și camerele de locuit. Prin continuitatea ei de-a lungul fațadei, sala organizează accesul și conferă casei aspectul caracteristic arhitecturii muscelene.
Evoluția administrativă și demografică
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna Aninoasa era alcătuită din satele Aninoasa, Broșteni și Valea Siliștii. Avea 1.133 de locuitori, care trăiau în 266 de case. În comună funcționau o moară pe Bratia, o școală mixtă și două biserici, dintre care una aparținea Mănăstirii Aninoasa.
În aceeași perioadă, satul Slănic forma o comună separată în plaiul Nucșoara al județului Muscel. Aceasta avea aproximativ 500 de locuitori, o biserică, o școală înființată în 1832 și o moară pe râul Slănic.
Anuarul Socec din 1925 consemna comuna Aninoasa în plasa Râul Doamnei, cu 1.479 de locuitori și aceeași alcătuire. Comuna Slănic a trecut prin mai multe reorganizări: a fost desființată și inclusă în comuna Domnești, a fost reînființată în 1931, iar ulterior s-a unit cu Aninoasa.
În 1950, comuna Aninoasa a fost arondată raionului Muscel din regiunea Argeș, iar în 1968 a fost inclusă în actualul județ Argeș.
Mănăstirea Aninoasa
Principalul monument al comunei este Mănăstirea Aninoasa, ansamblu de arhitectură de interes național. Complexul cuprinde biserica „Sfântul Nicolae”, paraclisul cu hramurile „Sfântul Gheorghe” și „Sfântul Dumitru”, pivnițele caselor lui Tudoran Vlădescu, casele egumenești, chiliile, turnul-clopotniță și zidul de incintă.
Biserica a fost construită în 1677 de clucerul Tudoran Vlădescu. După moartea soției, ctitorul s-a călugărit sub numele de Teodosie și a transformat biserica de mir într-o mănăstire de călugări.
Lăcașul are plan dreptunghiular, cu absida altarului decroșată, și este prevăzut cu turle peste naos și pronaos. Între 1722 și 1729, mitropolitul Ungrovlahiei Daniil a restaurat biserica, i-a adăugat pridvorul cu arcade, a mărit ferestrele, a pardosit interiorul cu lespezi de piatră și a dispus rezugrăvirea sa.
Vezi si Mănăstirea Aninoasa - ansamblul brâncovenesc din Argeș
Pictura murală inițială, executată în 1677 de zugravul câmpulungean Pârvu Mutu, s-a păstrat fragmentar. În pridvor se află scene fantastice și un „Zodiac” inspirat din cărțile populare.
Cutremurul din 1838 a afectat biserica, iar între 1838 și 1843 logofătul Daniil Cantarolu a coordonat consolidarea și rezugrăvirea acesteia. Refacerea picturii a fost realizată de Ion Gârniță și Gheorghe Pop.
Paraclisul, alcătuit din altar și naos, a fost construit în 1773 de egumenul Mihail Tărtășescu. Turnul-clopotniță, ridicat de mitropolitul Daniil în 1729, are plan pătrat și trei niveluri, iar foișorul comunică cu clădirile situate pe latura nordică. Stăreția datează din 1722 și are plan dreptunghiular, organizat pe două niveluri.
În curtea mănăstirii se află o cruce de piatră, clasată ca monument memorial sau funerar de interes național. Inscripția acesteia consemnează că monumentul a fost ridicat de Dan, logofătul Mănăstirii Aninoasa.
În evoluția Mănăstirii Aninoasa se disting patru perioade principale. Între 1677 și 1778, așezământul s-a aflat sub îngrijirea Mănăstirii Câmpulung. Din 1778 până în 1812, egumenii au fost numiți dintre clericii Mitropoliei, după ce Aninoasa a devenit metoh al acesteia.
A treia etapă a cuprins perioada dintre 1812 și secularizarea averilor mănăstirești. După secularizare, ansamblul a început să se degradeze, fiind restaurat în mai multe rânduri.
Documentele epocii descriau așezământul ca fiind situat „spre partea muntelui”, într-un loc sărac și lipsit de venituri. Hrisovul lui Ștefan Cantacuzino din 18 octombrie 1714 îl caracteriza drept un loc „fără de hrană și fără venit”, iar un document emis de Constantin Mavrocordat îl prezenta ca fiind amplasat într-un teritoriu sec și neroditor.
În 1682, mănăstirea a fost închinată Mănăstirii Câmpulung, iar după 1778 a ajuns metoh al Mitropoliei. În timpul evenimentelor din 1821, ansamblul a devenit loc de refugiu pentru arnăuții lui Alexandru Ipsilanti, învinși de otomani la Drăgășani. Aceștia au fost uciși, iar biserica a fost incendiată și jefuită.
După 1864, complexul a intrat într-o perioadă de degradare, dar restaurările succesive au permis păstrarea sa într-o stare bună. Din 2001, așezământul funcționează ca mănăstire de maici.
Patrimoniul de carte și icoană
Mănăstirea păstrează mai multe cărți ritualice vechi, între care:
- Îndreptarea legii, din 1652;
- Penticostarion, în edițiile din 1743 și 1765;
- Evanghelii, din 1750 și 1786;
- Cazanii, din 1745 și 1780;
- Mineie, din 1780;
- Psaltire, din 1790.
Colecția este completată de icoane pictate pe lemn, datate în secolul al XIX-lea.
Mănăstirea Slănic
Pe vârful unui deal din satul Slănic se află Mănăstirea Slănic, ridicată după 1990 pe locul unui schit mai vechi, atribuit tradiției din vremea lui Vlad Țepeș. Este considerată cea mai mare mănăstire de călugări din județul Argeș și locul unde Psaltirea este citită neîntrerupt.
Existența unei biserici de lemn este documentată între 1805 și 1830. Așezământul a renăscut începând din 1922, când ieromonahul Isidor Ghimpețeanu și monahul Pantelimon Șușală au ridicat o biserică, sfințită în 1930.
Vezi si Mănăstirea Slănic, Argeș - atestată din anii 1600
Actuala biserică „Nașterea Maicii Domnului” a fost construită între 1991 și 1993, în timpul starețului Teofil Bădoiu. Are plan în formă de cruce, absida altarului semicirculară la interior și poligonală la exterior. Pictura murală a fost realizată în 1997 de Ilie Dantes.
Biserica din Valea Siliștii
Biserica din Valea Siliștii a fost ctitorită de preotul Adrian Bucur împreună cu obștea satului. Lăcașul a fost ridicat pe locul unei biserici mai vechi din lemn, construită de egumenul Dositei Aninoșanu.
Prin amplasarea sa pe valea care păstrează urmele unei vetre mai vechi, biserica reprezintă unul dintre reperele continuității comunității din Valea Siliștii.
Aninoasa în războaiele moderne
Locuitorii comunei au participat la marile campanii militare ale României din secolele al XIX-lea și al XX-lea.
În timpul Războiului de Independență din 1877–1878, militarii musceleni au fost încadrați în Batalionul 2 Dorobanți Muscel, care, împreună cu Batalionul 1 Argeș, forma Regimentul 4 Dorobanți Argeș. Călărașii făceau parte din Escadronul 4 Muscel, integrat, alături de Escadronul 1 Argeș, în Regimentul 2 Călărași Vâlcea.
Ostașii musceleni au trecut Dunărea la 17 octombrie 1877 și au participat la asaltul pozițiilor otomane de la Rahova. Între militarii căzuți la datorie s-au aflat soldatul Aurel Gheorghe din Aninoasa, soldații David Gheorghe și Năftănăilă Gh. Gheorghe, precum și sergentul Diaconu Nicolae.
În timpul Primului Război Mondial, comuna a devenit un spațiu de confruntare, fiind prezent aici un detașament românesc de supraveghere subordonat Armatei a 2-a. În memoria celor căzuți a fost ridicat Monumentul Eroilor din Aninoasa, pe ale cărui laturi sunt înscrise numele a 14 militari localnici morți în războiul din anii 1916–1918.
În total, în campaniile din 1877–1878, 1916–1919 și 1941–1945, comuna Aninoasa a pierdut 154 de ostași: trei în Războiul de Independență, 104 în Războiul de Reîntregire Națională și 47 în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Bibliografie
- Documente istorice referitoare la satul și comuna Aninoasa.
- Date geografice, administrative și toponimice privind satele Aninoasa, Broșteni, Slănic și Valea Siliștii.
- Informații privind arhitectura tradițională musceleană din comuna Aninoasa.
- Documentația istorică și arhitecturală a Mănăstirii Aninoasa.
- Date privind Mănăstirea Slănic, biserica din Valea Siliștii și monumentele eroilor din comună.
Știi mai multe despre Aninoasa, Argeș. Mănăstirile și casele tradiționale de pe văile Bratiei și Slănicului? Spune și altora!