Oloiniță tradițională din Valea Mică, Zlatna (secolul al XIX-lea)
Oloinița din Valea Mică, județul Alba, reprezintă una dintre cele mai interesante instalații tehnice tradiționale păstrate în patrimoniul Muzeului Satului.
Transferată în muzeu în anul 1967, aceasta ilustrează ingeniozitatea comunităților din Munții Apuseni în valorificarea resurselor naturale și în producerea uleiului din semințe oleaginoase.
Denumită local „oloiniță”, instalația reunește într-un singur ansamblu mai multe mecanisme care participă succesiv la procesul de obținere a uleiului vegetal.
În gospodăriile tradiționale din zona Zlatnei, uleiul era obținut din semințe oleaginoase printr-un proces complex care combina forța apei cu mecanisme din lemn și piatră.
Oloinița era folosită pentru:
* zdrobirea și măcinarea semințelor;
* prepararea pastei oleaginoase;
* prăjirea acesteia;
* presarea pentru extragerea uleiului;
* zdrobirea fructelor utilizate la obținerea oțetului.
Întregul proces se desfășura în cadrul aceluiași ansamblu tehnologic.
Funcționarea instalației
Energia era furnizată de o roată hidraulică alimentată printr-un jgheab de aducțiune.
Roata punea în mișcare un ax prevăzut cu pene care ridica și lăsa să cadă succesiv ciocanele de lemn. Acestea loveau semințele introduse într-o „oală” specială, transformându-le într-o făină fină.
Făina rezultată era:
1. cernută;
2. amestecată cu apă;
3. transformată într-o pastă;
4. prăjită într-un cuptor special.
După prăjire, materialul era introdus în teasc și supus unei presiuni puternice exercitate de grinda masivă acționată printr-un șurub de lemn.
În funcție de calitatea semințelor, din aproximativ 3–4 kg de materie primă se putea obține în jur de un litru de ulei.
Ansamblul este format din patru sisteme principale:
Piua
* jgheab de aducțiune;
* roată cu cupe;
* ax cu pene;
* ciocane;
* oală pentru măcinare.
Teascul
* stâlp („urs”);
* furcă;
* jug;
* șurub;
* piuliță;
* contragreutate;
* suport pentru coș;
* coș;
* piston.
Zdrobitorul de fructe este alcătuit dintr-o piatră rotundă care se rostogolește într-un jgheab semicircular din lemn.
Era folosit în special pentru zdrobirea merelor și a altor fructe, materia rezultată fiind utilizată ulterior la obținerea oțetului alimentar prin fermentare.
Cuptorul avea rolul de a prăji pasta rezultată înainte de introducerea acesteia în teasc, etapă esențială pentru extragerea eficientă a uleiului.
Întreaga instalație este protejată de un șopron ridicat pe stâlpi de lemn și înconjurat de un zid scund de piatră.
Acoperișul în patru ape este învelit cu șindrilă, forma actuală păstrând caracteristicile construcțiilor tehnice tradiționale din Munții Apuseni.
Spațiul deschis permitea accesul ușor la toate mecanismele și facilita manipularea semințelor, a fructelor și a produselor rezultate.
Oloinița demonstrează nivelul ridicat de adaptare tehnologică al comunităților rurale din Transilvania. Folosind exclusiv materiale locale – lemn, piatră și forța apei – meșterii au creat instalații capabile să transforme resursele agricole în produse esențiale pentru gospodărie.
Astfel de construcții erau indispensabile economiei satului și reprezintă un exemplu remarcabil de tehnică populară românească.
Elemente reprezentative
* instalație pentru producerea uleiului vegetal;
* funcționare pe bază de energie hidraulică;
* mecanism de măcinare cu ciocane de lemn;
* teasc acționat prin șurub masiv de lemn;
* zdrobitor pentru fructe și obținerea oțetului;
* șopron tradițional cu acoperiș de șindrilă;
* exemplu de tehnică populară din Munții Apuseni.
Oloinița din Valea Mică este una dintre puținele instalații tradiționale de acest tip păstrate integral.
Ea oferă vizitatorilor posibilitatea de a înțelege procesele tehnologice folosite în mediul rural înainte de apariția industrializării și ilustrează legătura dintre meșteșug, agricultură și utilizarea inteligentă a resurselor naturale.
Știi mai multe despre Oloiniță tradițională din Valea Mică, Zlatna (secolul al XIX-lea)? Spune și altora!