Biserica fortificată din Bazna – cetatea de refugiu a vechii comunități săsești
Biserica evanghelică fortificată din Bazna se află în centrul localității Bazna din județul Sibiu. Edificiul actual a dobândit principalele sale forme la începutul secolului al XVI-lea, prin transformarea unei construcții religioase mai vechi într-o biserică-sală gotică târzie, prevăzută cu un cor fortificat.
În jurul bisericii a fost organizată o cetate de refugiu cu ziduri, turnuri și un turn-clopotniță care îndeplinea și funcția de turn al porții. Spre deosebire de numeroase alte biserici săsești, clopotnița din Bazna nu este alipită edificiului religios, ci este integrată în incinta fortificată.
Ansamblul figurează în Lista Monumentelor Istorice și cuprinde: Biserica evanghelică fortificată, datată între sfârșitul secolului al XIV-lea și secolul al XVI-lea, anterior anului 1504; incinta fortificată, cu turn, bastion și fragmente ale turnului de poartă, construită în secolul al XV-lea și la începutul secolului al XVI-lea, cu o refacere în 1911.
Biserica păstrează componente gotice și baroce de valoare: stranele corului din 1503, tabernacolul din 1504, altarul și amvonul baroc, orga reconstruită de Johannes Hahn în 1757 și trei clopote medievale, dintre care unul este datat în anul 1404.
Bazna, de la sat dependent la așezare liberă
Bazna a fost cunoscută în limba germană sub numele Bassen, în limba maghiară ca Felsőbajom, iar în documentele latine sub forma Bassania superior sau Bassania sup.
În anul 1270, regele Ștefan al V-lea al Ungariei a dăruit nobilului Bozouch satul Bazna, situat pe Valea Morii, la vest de Boian. În lipsa unor urmași, Bozouch a transmis așezarea Capitulului de Alba Iulia. O altă consemnare documentară, din anul 1302, amintește transferarea localității către capitlul de la Alba, denumit în izvoarele germane Kokelburger Kapitel.
În secolul al XIII-lea, Bazna era o comunitate dependentă, legată de domeniul Cetății de Baltă. Situația juridică s-a schimbat treptat, iar în anul 1359 localitatea era menționată ca sat liber aparținând Scaunului Mediașului.
Trecerea sub autoritatea Scaunului Mediașului a provocat un conflict cu localitatea Velț. În anul 1415, reprezentanți ai celor două părți au ajuns la Konstanz, unde se afla regele Sigismund de Luxemburg, pentru ca acesta să soluționeze disputa.
Un registru din 1516 consemna la Bazna aproximativ 82 de familii, doi ciobani și un învățător. Prezența dascălului indică existența unei școli întreținute de comunitate în apropierea bisericii.
În anul 1600, în apropierea Baznei a fost instalată o tabără în care se aflau aproximativ 7.000 de militari secui. Prezența unui efectiv atât de numeros a reprezentat o povară pentru comunitatea locală și explică importanța pe care structurile de refugiu o păstrau în epocă.
Bisericile anterioare
Configurația edificiului actual și unele detalii păstrate la portalul vestic și în cor indică existența mai multor faze de construcție.
Este posibil ca pe același loc să fi existat inițial o biserică romanică. Aceasta a fost urmată, în secolele al XIV-lea și al XV-lea, de o construcție gotică diferită de edificiul păstrat astăzi.
Datarea fazei medievale este susținută și de clopotele vechi. Unul dintre acestea poartă inscripția O REX GLORIAE VENI – „O, Rege al Gloriei, vino!” –, redată cu majuscule gotice. Forma literelor permite încadrarea clopotului în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
Biserica actuală și-a dobândit caracteristicile principale la începutul secolului al XVI-lea, în perioada goticului târziu. Tabernacolul datat în 1504 arată că edificiul sau, cel puțin, corul său se aflau atunci într-o etapă avansată de amenajare.
Biserica-sală
Edificiul actual este o biserică-sală, alcătuită dintr-o navă unică și un cor cu închidere dreptunghiulară. Zidurile exterioare sunt sprijinite de contraforturi, care preiau presiunea bolților și a fostelor structuri defensive superioare.
Sala este acoperită cu o boltă semicilindrică cu penetrații. Pe suprafața acesteia a fost realizată o rețea decorativă de nervuri din cărămidă, sprijinită pe pilaștri dispuși de-a lungul pereților interiori.
Corul este acoperit cu o boltă în cruce. Organizarea spațiului păstrează caracterul gotic al edificiului, deși mobilierul și o parte dintre amenajările interioare aparțin secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea.
Pe trei laturi ale sălii au fost construite tribune baroce. Acestea au mărit capacitatea bisericii și au adaptat interiorul cerințelor serviciului religios evanghelic.
Stranele din 1503
În cor se păstrează stranele destinate clericilor, datate în anul 1503. Ele se numără printre cele mai vechi componente ale mobilierului bisericii.
Stranele sunt decorate cu motive vegetale sub forma unor crenguțe. Ornamentația lor aparține goticului târziu și reflectă activitatea atelierelor de tâmplărie care lucrau pentru comunitățile săsești din zona Mediașului.
Datarea mobilierului cu un an înaintea tabernacolului indică faptul că amenajarea corului s-a desfășurat sistematic în primii ani ai secolului al XVI-lea.
Tabernacolul din 1504
Pe unul dintre pereții corului se află tabernacolul realizat în anul 1504. Nișa era destinată păstrării sacramentului în perioada catolică a bisericii.
Tabernacolul este decorat cu reprezentarea lui Isus al Durerii. Deasupra acesteia se desfășoară un arc în acoladă, flancat de pinacluri.
Compoziția aparține goticului târziu și constituie unul dintre principalele repere pentru datarea bisericii actuale. Piesa s-a păstrat după trecerea comunității la Reforma luterană, deși funcția sa liturgică inițială a dispărut.
Alături de stranele din 1503, tabernacolul documentează aspectul interiorului în perioada imediat anterioară Reformei.
Corul fortificat
Corul bisericii a fost supraînălțat și transformat într-o structură defensivă. Fortificația avea trei niveluri, dintre care cel superior era prevăzut cu un drum de strajă și o balustradă construită în sistem Fachwerk.
Apărătorii puteau supraveghea din acest nivel incinta și împrejurimile. Fortificarea corului transforma biserica într-un ultim punct de rezistență în cazul în care atacatorii reușeau să pătrundă dincolo de zidul exterior.
În anul 1880, nivelul superior al corului și drumul său de strajă au fost demolate. Acoperișul a fost coborât și așezat direct pe zidurile corului, iar edificiul și-a pierdut o parte importantă din silueta defensivă medievală.
Urmele supraînălțării și contraforturile exterioare păstrează însă informații despre organizarea fostului cat de apărare.
Clopotele medievale
În turnul-clopotniță se păstrează trei clopote realizate înaintea Reformei, în secolele al XIV-lea și al XV-lea. Conservarea lor reprezintă o situație rară în patrimoniul bisericilor săsești din Transilvania.
Numeroase clopote medievale au fost rechiziționate și topite în timpul Primului Război Mondial, metalul fiind folosit pentru producția militară. Cele de la Bazna au supraviețuit acestor rechiziții.
Clopotul din mijloc poartă anul 1404. Pe unul dintre celelalte clopote se află inscripția cu majuscule gotice: O REX GLORIAE VENI „O, Rege al Gloriei, vino!”
Un alt clopot poartă o inscripție redactată cu minuscule gotice: In honore sancti Nicolai benedictus sit huius campagne sanus in nomine Patris, Filii et Spiritus Sancti. Amen.
Textul îl invocă pe Sfântul Nicolae și binecuvântarea clopotului în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Inscripția poate indica vechiul hram catolic al bisericii sau cultul local acordat sfântului.
Altarul baroc
Altarul a fost realizat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Structura sa aparține barocului, însă pictura principală a fost înlocuită sau refăcută într-o perioadă mai recentă.
Tabloul central îl reprezintă pe Isus în templu. Scena este încadrată de câte trei coloane corintice, care susțin partea superioară a altarului.
Prin dimensiuni și amplasare, altarul domină corul, dar păstrează vizibile elementele medievale, între care tabernacolul și stranele. Interiorul reunește astfel mobilierul gotic de la începutul secolului al XVI-lea cu amenajările baroce ale comunității evanghelice.
Amvonul din 1781
Amvonul baroc a fost realizat în anul 1781 de Georgius Schuller. Decorul pictat îi aparține lui Stephan Valepagi din Mediaș.
Construcția amvonului reflectă importanța predicii în serviciul religios luteran. Poziția sa permitea predicatorului să fie văzut și auzit din navă și de la tribunele laterale.
Decorul se integrează mobilierului baroc realizat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Împreună cu altarul, orga și balcoanele, amvonul a contribuit la reorganizarea interiorului medieval potrivit cerințelor cultului evanghelic.
Orga lui Johannes Hahn
Orga păstrată la Bazna are o istorie mai veche decât forma sa actuală. Instrumentul inițial fusese construit înainte de anul 1621 pentru o biserică din Mediaș.
În anul 1757, orga a fost reconstruită de Johannes Hahn, unul dintre importanții constructori de orgi activi în Transilvania secolului al XVIII-lea. Ulterior, instrumentul a fost adus la Bazna.
Orga a fost pictată în anul 1780. Împreună cu balustrada tribunei formează un ansamblu baroc unitar.
Instrumentul păstrează caracteristicile sonore rezultate în urma intervenției lui Johannes Hahn din 1757. Succesiunea etapelor – construirea pentru Mediaș, reconstrucția și mutarea la Bazna – documentează circulația orgilor între comunitățile evanghelice transilvănene.
Cetatea de refugiu
Biserica se află în interiorul unei fortificații țărănești ridicate în secolele al XV-lea și al XVI-lea. Ansamblul avea rolul unei cetăți de refugiu, în care locuitorii se puteau retrage în timpul incursiunilor militare.
Este posibil ca prima amenajare defensivă să fi cuprins palisade, înlocuite ulterior cu ziduri din piatră. Incinta de zidărie are un traseu aproximativ circular, adaptat terenului și construcțiilor din centrul așezării.
Sistemul defensiv a avut inițial trei turnuri. Turnul principal este actuala clopotniță, care îndeplinea și funcția de turn de poartă. În nord-vest se păstrează un turn scund și alungit, iar în nord-est sunt vizibile urmele unui alt turn, de dimensiuni mai reduse.
Incinta proteja atât biserica, cât și bunurile aduse de locuitori în perioadele de primejdie. Corul fortificat completa apărarea exterioară și putea funcționa drept ultim loc de rezistență.
Turnul-clopotniță și poarta cetății
Turnul-clopotniță este separat de corpul bisericii și integrat în zidul de incintă. El controla intrarea principală în cetate și avea simultan funcție defensivă, liturgică și de supraveghere.
Lipsa unei legături directe între turn și biserică a generat ipoteza că turnul și o parte a fortificației ar putea preceda actualul edificiu gotic târziu. Biserica păstrată astăzi ar fi fost construită sau refăcută după stabilirea traseului incintei.
Turnul nu poate fi considerat un donjon izolat, deoarece face parte din sistemul zidului de apărare. Prin pasajul de la bază se realiza intrarea în cetate, iar nivelurile superioare adăposteau clopotele și punctele de observație.
Poziția sa permitea supravegherea drumurilor și avertizarea comunității prin tragerea clopotelor.
Reducerea zidurilor în 1873
Zidul medieval al incintei avea o înălțime de aproximativ șase-șapte metri, unele descrieri indicând chiar șapte-opt metri. În partea superioară se afla sistemul de apărare al curtinei.
În anul 1873, zidul a fost demolat aproximativ până la jumătatea înălțimii. Curtina a fost redusă la aproximativ doi-trei metri, iar piatra recuperată a fost folosită inclusiv pentru construirea zidului școlii.
Intervenția a avut loc într-o perioadă în care fortificația nu mai avea un rol militar. Demolarea a modificat însă radical imaginea cetății și raportul dintre incintă, biserică și turnurile sale.
În anul 1911 a fost construit un al doilea zid, destinat protejării vechii incinte. Lucrările sunt consemnate și în datarea oficială a monumentului istoric.
Bazna și primele manifestări ale gazului natural
Bazna este cunoscută pentru zăcămintele sale de sare, apele minerale și manifestările de gaz natural.
În anii 1671–1672 este consemnată descoperirea gazului natural de către ciobani. Emanațiile au atras atenția asupra particularităților geologice ale locului și au fost asociate ulterior cu dezvoltarea tratamentelor balneare.
În împrejurimi au fost identificate izvoare minerale cunoscute sub nume precum „Fântâna acră” și „Baia bisericii”. Conținutul de sare și proprietățile apelor au stat la baza apariției stațiunii.
Biserica și începuturile stațiunii balneare
Izvoarele minerale au intrat în proprietatea bisericii evanghelice în anul 1835. Comunitatea a amenajat cazane pentru încălzirea apei, instalații și cabine destinate celor care veneau la tratament.
În anul 1842, instalațiile și sondele din Bazna erau folosite în scop balnear. Trei ani mai târziu, în 1845, stațiunea a primit 637 de persoane venite pentru tratament.
Dezvoltarea băilor a atras investitori, între care magnatul Brekner din Mediaș. Acesta a sprijinit modernizarea instalațiilor și a înființat o farmacie în cadrul căreia lucra și un medic.
La începutul secolului al XX-lea, Bazna era deja prezentată drept o stațiune bine organizată. O descriere publicată de ziarul Românul la 22 iulie 1919 amintea prețurile accesibile, confortul, muzica, seratele, festivitățile, terenurile de tenis, aparatele de gimnastică și ștrandul.
În anul 1949, baza balneoclimaterică a trecut în proprietatea Ministerului Sănătății. Din acel moment, Bazna a funcționat ca stațiune permanentă.
Implicarea bisericii în administrarea izvoarelor arată rolul economic și comunitar al parohiei evanghelice, care nu se limita la serviciul religios și întreținerea cetății.
Incendiul din 1886
În anul 1886, un incendiu de mari proporții a distrus aproximativ 110 gospodării și case din Bazna.
Evenimentul a afectat structura construită a localității într-o perioadă în care vechile fortificații își pierduseră deja rolul defensiv. Satul a trebuit refăcut, iar aspectul gospodăriilor s-a modificat treptat.
Biserica și turnul-clopotniță au rămas principalele repere monumentale ale centrului așezării.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Bazna – cetatea de refugiu a vechii comunități săsești? Spune și altora!