Biserica fortificată din Alțâna – bazilica romanică, cetatea cu zwinger și turnul neogotic
Ansamblul domină așezarea prin turnul-clopotniță neogotic și prin ampla incintă ovală, întărită odinioară cu patru turnuri și completată spre est de un zwinger – un culoar defensiv amenajat între două linii de ziduri.
Monumentul este înscris în Lista Monumentelor Istorice. Biserica evanghelică, datată în secolele al XIII-lea și al XV-lea, cu transformări între anii 1500–1520 și cu intervenții asupra turnului între 1853 și 1859, are codul LMI SB-II-m-A-12310.01. Incinta fortificată cu turnuri, ridicată în secolele al XV-lea–al XVI-lea, este clasată sub codul SB-II-m-A-12310.02, iar turnul-clopotniță construit între 1856 și 1858 figurează separat, cu numărul SB-II-m-A-12310.03.
Ansamblul reunește componente romanice, gotice târzii, defensive și neogotice, construite și refăcute din secolul al XIII-lea până în secolul al XIX-lea. În interior s-au păstrat fragmente sculpturale medievale, o placă funerară din 1575, tribuna barocă a orgii și orga realizată în 1780. Cristelnița din 1404, una dintre cele mai valoroase piese ale bisericii, a fost furată în anii 1990.
La 4 noiembrie 2020, tavanul din zona navei centrale s-a prăbușit, avariind grav stranele, steagurile de breaslă și orga. Corul, altarul și frescele expuse au rămas neatinse.
Alțâna și legenda celor zece întemeietori
Originea numelui localității a fost explicată prin mai multe tradiții orale. Una dintre acestea îl leagă de o așezare numită Alozna, situată pe Rinul Inferior și considerată locul de origine al coloniștilor veniți în această parte a Transilvaniei. O altă tradiție susține că satul ar fi primit numele întemeietorului său, Alzo.
Cea mai cunoscută legendă vorbește despre zece greavi sau coloniști care ar fi întemeiat așezarea în secolul al XIII-lea. Fiecare și-ar fi dorit ca satul să-i poarte numele, dar neajungând la o înțelegere, ar fi ales formula germană Alle zehn sau All Zhenn, cu sensul de „toți zece”.
Explicația aparține tradiției orale și nu poate fi considerată o etimologie demonstrată. Ea păstrează însă memoria întemeierii colective a satului și importanța atribuită conducătorilor primelor familii săsești.
Olchona și familia greavilor
Prima mențiune documentară a localității datează din anul 1291, când aceasta apare sub numele Olchona. În același an, Gerlach și Ștefan, doi membri ai puternicei familii de greavi din Alțâna, au cumpărat o proprietate.
Familia a dominat viața localității vreme de mai multe secole. Poziția sa economică și politică a alimentat încercările repetate de a transforma Alțâna în centrul administrativ al regiunii.
Satul aparținea Scaunului Nocrich și se afla pe Fundus Regius, Pământul Crăiesc locuit de comunitățile săsești libere. Statutul său este confirmat de participarea greavului Syffridus de Alzen la adunarea Provinciei Sibiului și a celor Șapte Scaune din anul 1349.
Alțâna a devenit una dintre cele mai mari comunități săsești ale Scaunului Nocrich. În anul 1374 număra deja 80 de gospodării, dimensiune care îi oferea o greutate economică și politică importantă.
Lupta pentru „Scaunul de Alțâna”
Greavii locali au urmărit timp de secole mutarea centrului administrativ de la Nocrich la Alțâna. Deținerea sediului scaunului și a funcției de jude regesc putea aduce prestigiu, avantaje administrative, scutiri și resurse economice suplimentare.
Un document din 1361 menționează „Scaunul de Alțâna”, în timp ce un act din 1374 vorbește din nou despre Scaunul Nocrich. Alternarea denumirilor reflectă disputa dintre cele două localități.
În anul 1532, greavul Johann Gerend din Alțâna, care îndeplinea funcția de jude regesc la Nocrich, și-a prezentat satul natal în documente drept centru al Scaunului săsesc de Alțâna.
Conflictul a continuat. În 1581, locuitorii din Nocrich i s-au plâns lui Cristofor Báthory că Petrus Gerendi, rudă a lui Johann Gerend, mutase sediul judelui ad oppidum Olczena, în târgul Alțâna.
În anul 1588, Sigismund Báthory a hotărât ca sediul judelui regesc să rămână definitiv la Nocrich. Locuitorii Alțânei au primit dreptul de a-și alege singuri judele, dar nu au obținut statutul de centru permanent al scaunului.
Un an mai târziu, în 1589, Alțâna a dobândit dreptul de a organiza două iarmaroace pe an. Între 1592 și 1593 i-a fost recunoscut și ius gladii, dreptul autorității locale de a pronunța sentințe capitale.
Disputa administrativă nu s-a încheiat complet. În anul 1620, Universitas Saxorum – Universitatea Săsească – a primit o nouă plângere din partea Nocrichului privind mutarea sediului judelui regesc la Alțâna.
Războaiele și depopularea
Prosperitatea medievală a satului a fost afectată de războaiele și conflictele civile ale secolului al XVII-lea. În anul 1695, Alțâna mai avea numai 25 de gospodării locuite.
Alte 48 de curți erau abandonate, opt fuseseră distruse, iar în sat erau consemnate nouă văduve. Cifrele reflectă amploarea pierderilor umane și economice suferite de una dintre cele mai importante comunități ale Scaunului Nocrich.
Fortificația bisericii a rămas esențială într-o asemenea perioadă. Ea proteja nu numai locul de cult, ci și populația, cerealele și bunurile adunate de locuitori în timpul primejdiilor.
Bazilica romanică din secolul al XIII-lea
În secolul al XIII-lea, pe o ridicătură din interiorul așezării a fost construită o bazilică romanică fără turn. Edificiul avea trei nave, separate prin șiruri de stâlpi cu secțiune pătrată, și un cor mai mic decât sanctuarul păstrat astăzi.
Intrarea conserva limbajul arhitecturii romanice. Din portalul inițial se mai păstrează o arhivoltă, integrată în construcția transformată ulterior.
Vechiul cor era probabil dreptunghiular sau pătrat și mult mai scurt. Un relief încastrat în peretele vestic al navei laterale sudice îl reprezintă pe Hristos binecuvântând. Poziția și forma piesei sugerează că aceasta ar fi putut servi inițial drept cheie de boltă a corului medieval.
Prima sacristie era amplasată pe latura nordică a corului. Din aceasta se păstrează numai peretele estic, în care se află o fereastră. Sacristia a fost mutată ulterior pe latura sudică, în continuarea navei laterale.
Atacul din 1493 și transformarea bisericii
Potrivit tradiției istorice locale, bazilica a fost distrusă aproape în întregime în anul 1493, în timpul unui atac otoman. Pericolul unor noi incursiuni a determinat refacerea edificiului și consolidarea sistemului defensiv.
În primele decenii ale secolului al XVI-lea, bazilica a fost transformată într-un edificiu cu aspect apropiat unei biserici-hală. Planul cu trei nave nu a dispărut complet, fiind încă sugerat de stâlpii cu secțiune pătrată, dar spațiul interior a devenit mai unitar prin noile boltiri și prin apropierea nivelurilor navelor.
Corul a fost prelungit și încheiat poligonal. Ferestrele sale sunt înguste, în arc frânt, și au vitralii colorate. Bolțile și sanctuarul poligonal aparțin limbajului goticului târziu.
Transformările principale sunt datate între anii 1500 și 1520. Lucrările au continuat însă și la mijlocul secolului. În anul 1549, vistieria celor Șapte Scaune a plătit șase galbeni pentru șase butoaie de var destinate șantierului bisericii din Alțâna. Contribuția indică o etapă importantă de construcție sau refacere, desfășurată probabil în 1549–1550.
Fortificarea ansamblului
În jurul bisericii a fost ridicată o incintă ovală, cu diametrul de aproximativ 75 de metri pe axa est–vest și de 62 de metri pe direcția nord–sud. Forma curbată a zidului indică o etapă timpurie de fortificare, plasată probabil în secolul al XV-lea.
Cetatea a fost dezvoltată ulterior printr-o a doua linie defensivă și prin amenajarea unui zwinger larg pe latura estică. Zwingerul era spațiul cuprins între două ziduri, în care atacatorii pătrunși de prima centură puteau fi supravegheați și loviți dinspre incinta interioară.
Fortificația avea patru turnuri dispuse spre est, vest, sud și nord. Turnurile ofereau puncte de observație și permiteau apărarea laterală a curtinei.
Turnul nordic s-a prăbușit în anul 1914. Dispariția sa a redus capacitatea de înțelegere a configurației inițiale, dar celelalte componente păstrate permit reconstituirea logicii sistemului defensiv.
Cetatea era astfel alcătuită din biserică, ziduri succesive, turnuri și spații economice. Ansamblul nu era numai o construcție militară, ci centrul în care comunitatea își proteja credința, oamenii și resursele.
Turnul estic și poarta cetății
Turnul de est are trei niveluri și a fost transformat în turn de poartă. Accesul se realiza printr-un pasaj boltit, care putea fi închis cu o hersă.
Hersa era un grilaj greu, coborât vertical în șanțuri amenajate în zidărie. Ea permitea blocarea rapidă a intrării și completa sistemele de închidere ale porții.
După dispariția funcției militare, turnul a fost folosit ca depozit de alimente. Adaptarea demonstrează că structurile defensive au continuat să fie utilizate în economia satului.
Spațiile ferite din interiorul turnului ofereau condiții potrivite pentru păstrarea produselor. Schimbarea funcției a contribuit și la întreținerea construcției după încetarea atacurilor.
Cămările cerealelor
Sub drumul de strajă care înconjura cetatea au fost amenajate cămări pentru depozitarea cerealelor. Acestea se aflau pe latura interioară a zidului, unde puteau fi supravegheate și protejate.
În timpul unui atac, locuitorii își aduceau rezervele în cetate. Cerealele păstrate în cămări puteau susține comunitatea în timpul unui asediu sau al izolării provocate de război.
În perioadele de pace, spațiile continuau să fie folosite ca depozite gospodărești. Asocierea dintre drumul de strajă și cămările cerealelor ilustrează dubla funcție a incintei: militară și economică.
Placa funerară a Despinei Paleolog
În anul 1575, Eufrosina și Jacob Paleologul, considerați urmași ai familiei imperiale bizantine a Paleologilor, au donat bisericii o placă funerară din marmură. Monumentul comemora moartea fiicei lor, Despina, decedată la Alțâna.
Placa este amplasată pe stâlpul sudic al arcului de triumf. Copila este reprezentată înfășată, cu capul așezat pe o pernă cu ciucuri. Deasupra ei se arcuiesc ramurile unei sălcii plângătoare, motiv funerar asociat durerii și despărțirii.
Sub cor se păstrează lespedea funerară a mormântului. Asocierea dintre placa memorială și mormânt conferă bisericii o legătură directă cu prezența familiei Paleolog la Alțâna.
Monumentul are valoare istorică și artistică, documentând contactele Transilvaniei cu descendenți ai aristocrației bizantine și modul în care memoria unui copil era reprezentată în arta funerară a secolului al XVI-lea.
Cristelnița din 1404
Una dintre cele mai valoroase piese ale bisericii a fost cristelnița datată în anul 1404. Aceasta purta inscripția: Anno Domini millesimo CCCCIIII tempore regis Sigismundi. Textul poate fi tradus: „În anul Domnului 1404, în vremea regelui Sigismund.”
Cristelnița era atribuită atelierelor marelui meșter Leonhardus, cunoscute pentru realizarea unor piese asemănătoare în jurul Sibiului și în alte centre transilvănene. Aceleiași tradiții meșteșugărești îi sunt asociate cristelnițele din Catedrala Evanghelică din Sibiu, Șeica Mică, Daia, Sighișoara, Mediaș, Șaeș și Brădeni.
Piesa documenta nivelul atins de meșteșugul turnării și prelucrării metalelor la începutul secolului al XV-lea. Inscripția îi oferea și o datare exactă, rară pentru obiectele medievale de cult.
Cristelnița s-a păstrat în cor până în anii 1990. Deși era păzită, a fost furată și nu a mai revenit în biserică. Dispariția sa reprezintă una dintre cele mai grave pierderi suferite de patrimoniul mobil al ansamblului.
Turnul medieval dispărut
Vechea clopotniță avea metereze și o galerie de apărare. Ea participa direct la fortificarea bisericii și oferea un ultim punct de refugiu în interiorul incintei.
Turnul se afla în partea vestică și era legat de nava bisericii. În anul 1853 a fost demolat, probabil din cauza degradării sau a insuficientei stabilități.
Prin dispariția sa, ansamblul a pierdut una dintre principalele componente defensive medievale. Comunitatea a hotărât însă construirea unui turn nou pe același amplasament.
Turnul neogotic
Actualul turn-clopotniță a fost construit între anii 1856 și 1858, pe locul turnului demolat în 1853. Unele lucrări de finisare sau completare au continuat până în 1859.
Turnul a fost realizat în stil neogotic, integrând forme inspirate din arhitectura medievală într-o construcție a secolului al XIX-lea. Prin verticalitate și poziția vestică, el domină atât biserica, cât și centrul localității.
Construcția are mai multe niveluri, iar clopotele se află la al treilea palier. Accesul în turn se face printr-o ușă ascunsă în spatele orgii, legând clopotnița de tribuna vestică.
Turnul actual nu a preluat integral funcția defensivă a celui medieval. El a fost construit în principal ca reper arhitectural și clopotniță, într-o epocă în care incintele bisericești își pierduseră utilitatea militară.
Clopotele
Clopotul mare poartă inscripția latină: O rex glorie, veni cum pace. Formula, tradusă prin „O, Rege al gloriei, vino cu pace”, este întâlnită pe numeroase clopote medievale din Transilvania și Europa Centrală.
În turn se află și o piesă cunoscută drept „Clopotul Sfântului Ioan”. Acesta a fost adus din localitatea Unterden, dispărută în urma luptelor îndelungate cu otomanii.
După desființarea localității, pământurile sale au fost împărțite între Alțâna și Nocrich. Transferarea clopotului la Alțâna a păstrat o mărturie a comunității dispărute și a integrat memoria acesteia în viața religioasă a noului loc.
Orga lui Johann Hahn
Orga a fost construită în anul 1780 de Johann Hahn din Sibiu. Instrumentul se află pe tribuna vestică a navei centrale, prevăzută cu o balustradă în stil baroc.
La tribună se ajunge pe o scară care pornește din nava laterală sudică. Din spatele orgii se deschide accesul ascuns către turnul-clopotniță.
Instrumentul documentează activitatea unuia dintre constructorii de orgi importanți ai Transilvaniei secolului al XVIII-lea. Orga, cutia sa și tribuna barocă formează un ansamblu distinct în interiorul dominat de structuri romanice și gotice.
La 4 noiembrie 2020, prăbușirea tavanului navei centrale a avariat grav orga. Impactul fragmentelor de construcție a afectat instrumentul și mobilierul aflat în imediata apropiere.
Steagurile de breaslă și stranele
În interiorul bisericii se păstrau stranele și steagurile istorice ale breslelor. Acestea documentau organizarea socială și profesională a comunității săsești.
Breslele participau la viața religioasă, întrețineau anumite piese ale bisericii și ocupau locuri stabilite în timpul slujbelor. Steagurile erau purtate la sărbători, procesiuni și ceremonii funerare.
Prăbușirea din 2020 a afectat grav atât stranele, cât și steagurile. Pierderile nu au fost numai materiale, piesele avariate păstrând memoria meșteșugarilor și a instituțiilor care organizaseră viața economică a Alțânei.
Prăbușirea din 4 noiembrie 2020
Acoperișul bisericii se afla de mai mult timp într-o stare de degradare. Cu câteva decenii înainte fuseseră realizate consolidări minimale, dar acestea au cedat treptat.
Condițiile climatice și infiltrațiile au accelerat deteriorarea șarpantei și a tavanului. Apa pătrunsă prin învelitoare a afectat lemnul, îmbinările și elementele de susținere.
La 4 noiembrie 2020, tavanul s-a prăbușit în zona navei centrale. Stranele, steagurile de breaslă și orga au fost grav avariate.
Zona corului a rămas intactă. Altarul și frescele expuse nu au fost atinse de prăbușire, ceea ce a limitat amploarea pierderilor artistice.
Evenimentul a demonstrat că degradarea acoperișului nu mai reprezenta doar o problemă de întreținere, ci un pericol structural pentru întregul monument.
Intervenția asupra acoperișului
Pentru punerea în siguranță a bisericii a fost propusă o intervenție etapizată. Aceasta presupunea completarea elementelor structurale degradate, înlocuirea laților deteriorați și refacerea zonelor de învelitoare afectate.
Lucrările au început prin documentarea componentelor acoperișului sacristiei. Învelitoarea a fost demontată cu atenție, pentru recuperarea țiglelor care mai puteau fi refolosite și pentru examinarea structurii din lemn.
Căpriorii, cosoroabele și tiranții degradați au fost înlocuiți sau completați. Aceste elemente alcătuiesc structura portantă a acoperișului: căpriorii susțin învelitoarea, cosoroabele distribuie sarcinile la partea inferioară, iar tiranții limitează îndepărtarea pereților sub presiunea șarpantei.
Zona deteriorată a învelitorii a fost completată cu țiglă realizată manual. Folosirea pieselor manufacturate păstrează forma, textura și comportamentul tehnic al acoperișului istoric.
Intervenția asupra sacristiei a reprezentat o primă etapă. Dimensiunea ansamblului și gravitatea degradărilor impun continuarea lucrărilor pe componente, pentru a evita desfacerea simultană a unor suprafețe prea mari.
Finanțarea și echipa de intervenție
Lucrările au fost finanțate de organizația sașilor originari din Alțâna, HOG Alzen, de Siebenbürgische Stiftung și de alți donatori.
Un rol important l-au avut Hans Tekeser, de la Alzner Automotive, și curatorul Rosemarie Müller. Implicarea lor a susținut organizarea șantierului, obținerea resurselor și desfășurarea intervenției.
Lucrările au fost executate de echipa condusă de meșterul Ernst Linzing din Mălâncrav. Participarea unui meșter familiarizat cu șarpantele și învelitorile tradiționale a permis aplicarea unor soluții compatibile cu structura istorică.
Asociația Monumentum, expertul Ministerului Culturii, arhitectul Ioan Bucur, și arhitectul Hermann Balthes au contribuit pro bono la documentația de conservare realizată în regim de urgență.
Societatea TEMAD CO SRL din Brașov, sponsor tradițional al programului „Ambulanța pentru Monumente”, a asigurat o parte dintre uneltele și echipamentele necesare voluntarilor.
Știi mai multe despre Biserica fortificată din Alțâna – bazilica romanică, cetatea cu zwinger și turnul neogotic? Spune și altora!